Nu ştiu dacă are cineva răbdare să urmărească până la capăt interviul în engleză al Innei dar o să pun totuşi un link către el, întrebându-mă totodată, retoric sau nu: asta e, frate, marfa noastră de export din industria muzicală? Atunci de ce pana mea nu-i învăţăm un pic de Read more…
Apreciez când televiziunile româneşti, în general ocupate cu Nikite, Sexy Balamuce şi Magde Ciomăgite, se implică în acţiuni umanitare, cum face acum şi Kanal D, care vrea să ajute o tânără să strângă bani pentru o operaţie în Germania. Nu pot să nu mă întreb însă, ca şi un comentator Read more…
Poate să dea el case şi maşini până falimentează, Goagăl nu minte – pe internet, DD e doar un gunoi. În tomberon.
Ştiu că trăim într-o ţară în care toate nulităţile ajung vedete; ştiu şi că Wikipedia în limba română găzduieşte în paginile ei toate ciurucurile, care sunt convins că nu visau în viaţa vieţilor lor să ajungă în paginile unei enciclopedii, fie ea şi online. Şi totuşi… Nikita?! Scriitoare?!? Muziciană?!?! Artistă?!?!? Read more…
Dintotdeauna m-am ofticat când am văzut sondaje de genul ăsta prin ziare. Nu pentru că ar fi întrebările stupide sau pentru că ţara ar arde şi babele tabloide s-ar pieptăna, nu. Ci pentru că mi-aş fi dorit să fiu şi eu întrebat pe strada de vreun reporter aşa ceva. Ce Read more…
În ultima vreme mi-am făcut un obicei din a-l asculta pe Mircea “Pumnii mei minte nu are” Badea la Radio Zu, de la 18 la 19 (aproximative ambele ore, nu prea se respectă). În principal pentru că-s pe drumuri la ora aia şi emisiunea şpagatistului categoriei ăsteia se adresează – Read more…
Păi, dacă tot sunt la modă, să fac şi eu o excepţie şi să scriu despre ele, nu? Avem aşa: Mihai Trăistariu cică e gay, zice un bubos de care nu cred că s-ar atinge nici un impotent supergay, superhorny şi nefutut de 254 de ani, darămite megastarul eurovisionistic. Mare Read more…
Acest text total aiurea are la bază două întrebări, ambele venite de la o domnişoară. Citez din memorie:
Pentru a satisface nevoia de cunoaştere a fetii legată de Twitter dar şi pentru a fi un pic mai naturel, mai cum sunt eu atunci când nu mă cenzurez ca să par mai puţin aiurea decât sunt de fapt, am născut, în chinuri grele cezariano-avortonice, textul explicativ de mai jos. În speranţa că vor înţelege şi alţii (care nu folosesc încă Twitter) cum stă treaba cu sexul messengereala ăsta în grup, invit cei 2 vizitatori fideli (adică GoogleBot şi Yahoo! Bot, numai ăştia trec zilnic pe-aici) să citească rândurile de mai jos şi să spreaduiască wordu’, ca să-i mai dumirim şi pe alţii.
Deci, treaba cu twitterul stă cam aşa: twitterul, care este el Twitter, hahaleră mică şi curioasă ce eşti, este un fel de blog minuscul combinat cu messenger, SMS, Hi5 şi alte chestii cocalaro-piţiponceşti. Adică tu, internautu’, când te simţi singur în sinea ta şi părasit de lume, în loc să asculţi Tokyo Hotel şi să te tai cu lama te-apuci să ne spui nouă, muritorilor de rând plictisiţi de pr0n şi gioco di mano, ce faci. Pe Twitter, în maxim 140 de caractere. Care pot fi numai consoane (ceva gen “fk kk p mn d rs knd vb q tn p nt”) sau pot conţine şi câteva vocale, la mişto. Gen “frt, c mishto e mel aia 9 d la aiQ!!!”.
Aşadar, după ce ţi-ai facut cont pe twitter.com te-apuci să cauţi oameni de succes pe care să-i urmăreşti. Chestia asta deosebit de dificilă şi total science-fiction-istică se face apăsând pe butonul “follow” din profilul victimei. E, din momentul ăla vei şti tot ce face urmăritul, nene! Vei fi mai ceva ca papparazzi de la Cancan sau alte hârtii igienice cu 16 pagini (sau straturi) color!!! Cel pe care-l urmăreşti nu va mai putea face nicio mişcare fără ca tu să ştii!!! Asta, bineînţeles, dacă obişnuieşte să povestească toate rahaturile pe Twitter. Şi, dacă ştii să alegi pe cine trebuie, obişnuieşte.
aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.