De data asta mă duc

Mă enervează încrâncenarea unora de a le demonstra celor care nu se duc la vot că-s proşti, dobitoci, cretini şi alte lighioane. Mă enervează pentru că majoritatea celor care ne dau lecţii de democraţie şi de exercitare a dreptului la vot (apropo, e drept, fraţilor, nu obligaţie!) habar n-au cu Read more…

Eu cu cine NU votez?

Ca orice român cetăţean (mai mult sau mai puţin turmentat) mă întreb şi eu în perioada asta cu cine să votez. Asta dacă mă urnesc la vot, bineînţeles (slabe şanse dar nu se ştie, poate învinge spiritul civic). N-am pretenţia că am analizat toţi candidaţii dar din ce specimene am Read more…

18 ani

Au trecut exact 18 ani de la primele alegeri libere (cică) din România postcomunistă, alegeri la care au fost prezenţi la vot peste 85% dintre românii cu dreptul ăsta. Că habar n-aveam pe ce lume trăim şi am ales tot comuniştii (fardaţi) e altă poveste, cert e că ne-am dus Read more…

Oare…

… un primar care nu face nimic aproape 4 ani dar se lansează în campania electorală cu sloganul “Lucrurile bune trebuie continuate!” e nesimţit, prost sau doar ne ia pe noi de proşti?

Promo aiurea

[flash https://aiurea.eu/wp-content/audio/promo.mp3 w=385 h=30] Cum ar fi o asemenea campanie? Pentru Primăria Capitalei eventual, cu Nuţi promiţând (şi evident ţinându-se de cuvânt) câte o felaţie pentru fiecare vot acordat lui Bleaga? Poate pentru una mică după urnă, prestată de o anumită blondă, m-aş mai duce la vot, altceva nu văd Read more…

Două cu Buşi şi Băse

M-am crăcănat de râs la ambele, după care m-au apucat dracii că nu-s făcute de mine. Deh, nu toată lumea poate avea sclipiri de-astea de geniu, da’ parcă tot te oftici când vezi că alţii au… :D Click pe poze pentru surse, credite, copiraituri, mai multe LOLisme etc.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail