Azi rage optimismu-n mine
Azi vreau să încerc o atitudine care nu-mi e caracteristică, şi-anume una optimistă. Mi-am ales pentru asta un moment tare ciudat, în care cam totul se năruie în jurul nostru. Mă refer la situaţia din ce în ce mai de căcat din ţară. Avem un guvern de tot rahatul, un preşedinte pe care-l doare drept în cur de poporul care l-a ales, nişte imbecili de parlamentari care fură voturi pentru a trece legi din ce în ce mai tâmpite, manifestanţi care dansează ca pinguinii în loc să-şi ceară drepturile şi tineri care stau pe net şi râd de ei, în loc să acţioneze cumva.
Ca să ajung la optimismul ăla spre care tind şi să merg mai departe ca Johnnie Walker fără să devin emo din cauza situaţiei descrise mai sus, încerc să fac diverse comparaţii între cum e azi şi cum era acum… 10 ani, să zicem. În diverse domenii. Pentru a vedea dacă am evoluat sau nu şi eventual cât am evoluat. Şi o să iau un exemplu extrem de simplu, că unul mai complicat mi-ar pune creierii pe moaţe şi-aş uita de optimism: transferurile bancare. Sau, altfel spus, încasările şi plăţile. Cum se fac azi şi cam cum se făceau prin secolul trecut.