Mai ascultă cineva Radio România? Nu mă întrebaţi care dintre posturi, habar n-am câte mai sunt, oricare din cele N posturi ale lor.
Eu unul n-am mai acordat radioul pe frecvenţa vreunuia dintre posturile Radio România de cel puţin 15 ani. Nici măcar nu le am memorate, cred că niciunul din aparatele de radio pe care le deţin n-a avut vreodată onoarea de a-mi desfăta auzul cu mirificele programe ale Societăţii Române de Radiodifuziune.
Cu toate astea plătesc taxa radio, ca orice plătitor de energie electrică, odată cu “factura pentru curent”. O fi normal, n-o fi, trebuie să trăiască şi posturile de stat din ceva, deci o plătim. Asta e, ne-am obişnuit deja să cotizăm la stat pentru orice rahat, nu ne-om împiedica acum de o amărâtă de taxă radio.
Societatea Română de Radiodifuziune nu se mulţumeşte însă cu banii adunaţi de la persoanele fizice şi, ajutată de o lege idioată (ca majoritatea legilor româneşti de altfel), strânge bănuţi frumoşi şi de la persoanele juridice, care sunt obligate să plătească taxa chiar dacă nu deţin un receptor radio. Aşa ne trebuie, dacă ne mănâncă-n cur şi ne facem firme, în loc să lucrăm la negru ca băieţii deştepţi şi să băgăm toţi banii-n buzunar. Plătim ce nu folosim, doar ca să aibă unii şi alţii ce mânca.
Read More »Radio România şi taxele
Pe vremea mea (ca să încep ca boşorogii) te duceai pe strada Mărţişor din Bucureşti pentru a vizita casa lui Arghezi. Astăzi, lumea se duce pentru a da un scurt. În fiecare zi stau 3-4 fetiţe la intersecţia cu Calea Văcăreşti, care de care mai colorate şi mai jegoase. Dac-ai sta să le asculţi, probabil că fiecare ţi-ar istorisi despre cât de parşivă e viaţa şi cum munceşte ea din greu dând fălci mădularelor asudate ale clienţilor, pentru o bucată de pâine pe care n-o mai produce nimeni în familie. Şi au clienţi, slavă Domnului, mereu văd câte unul tragând pe dreapta şi întrebând de preţ.