Eu, blogosfera, versus apa chioară

Am visat într-o noapte că scriam pe blog. Pe bloguri, de fapt. Pe ăsta, pe unul de new media, pe altul de reţete, pe încă unul de muzică, pe vreo două de tehnologie şi pe unul secret, accesibil doar amicilor mei virtuali. Scriam pe toate în acelaşi timp, cu o frenezie şi cu o viteză pe care nu le-a avut nimeni niciodată. Scriam articole de suflet, articole plătite, articole neplătite, dar cu potenţial de a aduce altele plătite, articole traduse, articole preluate, articole cu poveşti inventate, articole cu întâmplări reale, articole despre alţii, articole despre mine, articole în care dădeam sfaturi, articole în care ceream sfaturi, articole. Multe, cu nerv, cu subiect şi predicat, cu gramatică impecabila şi lexic demn de un academician.

Şi cum scriam eu aşa, întruna, cât toata blogosfera la un loc, m-au lovit. Întrebările, alea grele. Cele mai grele dintre toate. Pentru cine pana mea scriu? De ce scriu? Cum scriu? Unde ajung dacă scriu? Unde vreau să ajung scriind? Cât timp pierd scriind? Merită? Fac bani din scris? Mă prostituez pentru ei? OK, nu mai mult decât alţii, dar merită? Recitindu-mi blogurile, găsesc ceva util prin ele? Sau măcar amuzant, deconectant, provocator de zâmbete? Sau de gânduri? Va pune vreun articol din alea pe care le scriu cu atata frenezie, vreodată, pe cineva, pe gânduri? Va cumpăra vreodata cineva un produs doar pentru că l-a vazut prezentat aşa frumos în vreun  articol scris de mine? Îmi va ajuta vreodată, în viaţa reală, de dincolo de monitor, faptul că scriu cât o blogosferă întreagă? Dar în afara cercului restrâns de oameni cu aceleaşi preocupări? Va da vreodata, cineva, doi bani pe mine pentru că am X bloguri pe care scriu zilnic Y articole, câştigând de pe urma lor Z bani?

(more…)

Visuri, taică…

Azi noapte am avut un vis foarte interesant şi dătător de speranţe. Se făcea că impozitul minim pe care l-am plătit azi era ultima aberaţie scornită vreodată de mintea vreunui guvernant. Se făcea că profitul pe care-l voi face în 2010 nu va mai fi depăşit, ca valoare,  de impozitul Read more…

Faţa galbenă care râde

Un scurt-metraj despre messenger, părinţi şi depărtare. Habar n-am de ce, dar spre final mi-a stors chiar o lacrimă. Poate pentru că, dac-aş lăsa acum astfel de intrucţiuni pentru messenger, ele n-ar fi puse-n aplicare decât de o singură persoană. Parcă mai ieri vorbeam cu una la telefon şi cealaltă Read more…

În România, speranţa e deja moartă

De când mă ştiu tot aud vorba aia înţeleaptă cu „speranţa moare ultima”, ba chiar o mai şi folosesc din când în când. N-am stat niciodată să analizez cât de valabilă mai e treaba asta în România, poate şi pentru că mi-era frică de concluzia la care aş fi ajuns.

Acum, după 20 de ani de când avem voie să facem de toate, în special să promovăm toţi inapţii şi avizii de putere în fruntea noastră, m-am lămurit: speranţa a murit deja, aşa că vorba aia veche e o mare gogoriţă. Cel puţin în România, unde totul merge parcă din ce în ce mai rău, indiferent de speranţele noatre că într-o zi va fi mai bine.

(more…)

Viaţa e un blog

La biserică, preotul se întâlneşte cu un tânăr enoriaş. – Ce te aduce la biserică, Ioane? – Iaca, am venit să mă spovedesc, părinte. – Nu e nevoie, ţi-am citit blogul… Nu mai avem aşa de mult până acolo, mă gândesc. “Ce-ai făcut ieri, ai zis că ieşim?” “PLM, am Read more…

A trecut un an

De când m-am lăsat de fumat. Un an în care n-am cedat tentaţiei decât câteva zile, într-o perioadă în care credeam că inhalarea fumului îmi va rezolva problemele (sau măcar mă va ajuta să le uit). Eh, 5-6 ţigări cât am fumat atunci nici nu se simt, aşa că trec Read more…


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail