Vai, ce vuiet cu redeschiderea dosarului Mineriadei! Cum stăteam eu în poziţia mea favorită, cu capul pe pernă, tot îmi trecea pe la urechi vuietul ce se pornise din dosar/dosare, evident, eu neştiind să îl identific. Noroc cu televizorul, cu care nu s-a minţit niciodată poporul, şi cu alte surse… Read More »Ei, cine?
Ignoranţa mea nu cunoaşte limite în ceea ce priveşte importanţa şi semnificaţia religioasă a moaştelor. Aproape că mă încearcă un sentiment de ruşine la gândul că admirabilii mei conaţionali merg uniţi în cuget şi simţire în pelerinaj la sfintele oase oricât de vitrege ar fi vremurile, în timp ce eu… Read More »Asaltul moaştelor
Nu fac parte din categoria celor care se extaziază că soarele a răsărit şi, vai, ce zi superbă li se deschide de-acum în faţă şi câte bomboane le va înghesui în gură viaţa pe care au ştiut să şi-o facă atât de minunată. Dimpotrivă, mă trezesc cu plictis în oase,… Read More »Maşina de tocat visuri
Am învăţat la şcoală că inaintaşii noştri s-au jertfit pentru independenţă, pentru unire, pentru a scăpa de turci, de nazişti, de comunişti şi de alte lepre. Copiii noştri vor învăţa că ai lor s-au jertfit pentru Afganistan. Cam trist.
Azi vreau să încerc o atitudine care nu-mi e caracteristică, şi-anume una optimistă. Mi-am ales pentru asta un moment tare ciudat, în care cam totul se năruie în jurul nostru. Mă refer la situaţia din ce în ce mai de căcat din ţară. Avem un guvern de tot rahatul, un preşedinte pe care-l doare drept în cur de poporul care l-a ales, nişte imbecili de parlamentari care fură voturi pentru a trece legi din ce în ce mai tâmpite, manifestanţi care dansează ca pinguinii în loc să-şi ceară drepturile şi tineri care stau pe net şi râd de ei, în loc să acţioneze cumva.
Ca să ajung la optimismul ăla spre care tind şi să merg mai departe ca Johnnie Walker fără să devin emo din cauza situaţiei descrise mai sus, încerc să fac diverse comparaţii între cum e azi şi cum era acum… 10 ani, să zicem. În diverse domenii. Pentru a vedea dacă am evoluat sau nu şi eventual cât am evoluat. Şi o să iau un exemplu extrem de simplu, că unul mai complicat mi-ar pune creierii pe moaţe şi-aş uita de optimism: transferurile bancare. Sau, altfel spus, încasările şi plăţile. Cum se fac azi şi cam cum se făceau prin secolul trecut.
Fără şefi, fără program fix, fără termene care nu trebuie depăşite (bine, şi cam fără venituri, dar asta e altă discuţie), şi totuşi am ajuns la concluzia că trebuie să mă angajez. Pentru blog, zic. Stau toată ziulica în faţa PC-ului, bântuind prin diverse cotloane ale internetului (nu e vorba… Read More »Vreau să mă angajez!
Am visat într-o noapte că scriam pe blog. Pe bloguri, de fapt. Pe ăsta, pe unul de new media, pe altul de reţete, pe încă unul de muzică, pe vreo două de tehnologie şi pe unul secret, accesibil doar amicilor mei virtuali. Scriam pe toate în acelaşi timp, cu o frenezie şi cu o viteză pe care nu le-a avut nimeni niciodată. Scriam articole de suflet, articole plătite, articole neplătite, dar cu potenţial de a aduce altele plătite, articole traduse, articole preluate, articole cu poveşti inventate, articole cu întâmplări reale, articole despre alţii, articole despre mine, articole în care dădeam sfaturi, articole în care ceream sfaturi, articole. Multe, cu nerv, cu subiect şi predicat, cu gramatică impecabila şi lexic demn de un academician.
Şi cum scriam eu aşa, întruna, cât toata blogosfera la un loc, m-au lovit. Întrebările, alea grele. Cele mai grele dintre toate. Pentru cine pana mea scriu? De ce scriu? Cum scriu? Unde ajung dacă scriu? Unde vreau să ajung scriind? Cât timp pierd scriind? Merită? Fac bani din scris? Mă prostituez pentru ei? OK, nu mai mult decât alţii, dar merită? Recitindu-mi blogurile, găsesc ceva util prin ele? Sau măcar amuzant, deconectant, provocator de zâmbete? Sau de gânduri? Va pune vreun articol din alea pe care le scriu cu atata frenezie, vreodată, pe cineva, pe gânduri? Va cumpăra vreodata cineva un produs doar pentru că l-a vazut prezentat aşa frumos în vreun articol scris de mine? Îmi va ajuta vreodată, în viaţa reală, de dincolo de monitor, faptul că scriu cât o blogosferă întreagă? Dar în afara cercului restrâns de oameni cu aceleaşi preocupări? Va da vreodata, cineva, doi bani pe mine pentru că am X bloguri pe care scriu zilnic Y articole, câştigând de pe urma lor Z bani?
Azi noapte am avut un vis foarte interesant şi dătător de speranţe. Se făcea că impozitul minim pe care l-am plătit azi era ultima aberaţie scornită vreodată de mintea vreunui guvernant. Se făcea că profitul pe care-l voi face în 2010 nu va mai fi depăşit, ca valoare, de impozitul… Read More »Visuri, taică…
aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.