Testul cu prosopul

Având în vedere că prea celebrul test cu uşa din filmul A Bronx Tale s-a învechit, între timp apărând maşinile cu închidere centralizată şi alte rahaturi şi considerând că în societatea actuală trebuie modernizate şi testele de compatibilitate între indivizi (de preferat de sexe diferite, dar nu discutăm aici opţiunile nimănui), colectivul de cercetători al laboratoarelor aiurea.eu a elaborat, în urma unui studiu extrem de amănunţit, testul cu prosopul.

În ce constă acest test simplu, în urma căruia afli dacă domnişoara sau doamna căreia urmează să-i introduci veveriţa-n scorbură este compatibilă cu perversa-ţi făptură? În câţiva paşi extrem de uşor de urmat:

Primul pas: o inviţi la un duş în doi, în vederea partidei de sex care urmează. Brânza de APACA nu mai are aşa mare căutare de când s-a recăsătorit Petre Roman, în zilele noastre femeile preferând totuşi Kentul şi valuta (e criză, deh), aşa că bag-o la duş înainte. Având în vedere că ai cabină de duş de 80×80 şi mai ales că tu ai ajuns la suta de kile, deci nu mai încapi nici măcar singur în cabină, darămite cu duduia, o inviţi respectuos să intre ea prima la duş. Presupunem că o mănâncă  rău acolo unde urmează să dai atacul, deci se va spăla repede.

Pasul doi: după ce iese cocoana de la duş, ai exact 15,69 secunde ca să te speli şi tu, altfel ratezi următorii paşi. În timp ce ea se şterge tacticoasă, tu te speli ca şi cum ar mai fi exact 15,69 secunde până la terminarea programului de 2 minute de apă caldă. Dacă ai trăit pe vremea Împuşcatului, vei şti cum să profiţi de fiecare secundă şi mai ales de fiecare picătură de apă.

(more…)

Regulată-n toată regula

Acum ceva timp i-am zis unei dudui, din greşeală, că femeie regulată, în loc de femeie în toată regula. Era o discuţie oarecum încinsă, despre o a treia persoană care o cam lua de proastă. E, tuta de mine s-a trezit să-i ţină isonul, zicându-i că e femeie în toată Read more…

Plictiseala naşte glume idioate

Dimineaţa devreme. Poate chiar prea devreme, având în vedere că dormeai de 3 ore. Deodată, sună telefonul. Te întinzi cu greu după el, că e pus la încărcat şi ăia de la HTC fac nişte cabluri scurte cât puţulicile lor. Număr ascuns. Răspunzi totuşi.

– Auzi, bă, idiotule, futu-ţi curul ăla de imbecil trădător! Bă, nu meriţi, având în vedere că m-ai părăsit ca pe ultima curvă, deşi te iubeam ca proasta, da’ uite ce idee mi-a venit mie la ora asta: bă, vreau un copil, idiotule, că m-am săturat de singurătate! Şi pentru că tu ai rămas cea mai mare iubire a vieţii mele până-n momentul ăsta, cu tine-l vreau, bă! Te sun mai încolo să-ţi zic ce şi cum, până atunci gândeşte-te bine. Şi-l vreau natural, da? Nu să-mi dai sămânţa la borcan, fi-ţi-ar sămânţa a dracului.

Şi închide. Şi somnul tău fuge cu fiecare secundă care se scurge. Într-un timp extrem de scurt, se duce dracu’ de tot. Te ridici în cur, te freci la ochi, te scarpini unde te mănâncă de nervi şi te pui pe gândit. Să fie oare…? Nu, n-ar avea tupeu şi parcă nu semăna nici la voce. Atunci poate…?! Neah, asta ar avea tupeu, da’ e prea mult timp de-atunci. În plus, vocea de la telefon părea mai tinerică şi mai blondă.

Trece o oră, creierii tăi sunt puşi bine de tot pe moaţe. Nu reuşeşti să-ţi dai seama cine-ar putea fi, dar după ce-ai întors situaţia pe toate părţile aproape că nici nu mai contează. Ce faci? Asta e întrebarea. Accepţi propunerea sau o bagi în pizda mă-sii (ca atunci când ai părăsit-o, aparent) şi uiţi episodul?

Hmm, parcă te-ar tenta un pic. În fond, n-ai niciun moştenitor şi în anumite momente regreţi. În momentele-alea în care te vezi bătrân, imobilizat la pat şi singur. În momentele în care te vezi târându-te de-a buşilea până la chiuvetă, după un pahar cu apă. Bine, OK, te-ar tenta, dar nevasta? Nu e normal să faci un copil cu ea, dacă tot te-a apucat frica de bătrâneţe?

Te învârţi prin casă şi te gândeşti în continuare. Băi, parcă te-ar tenta şi din alt motiv: sună telenovelistic, aşa. Marghioala, iubirea ta din tinereţe, te sună şi-ţi propune să-i faci un copil. Foarte tare, scenariu de Acasă TV! Sau de reclamă la Vodafone şi Facebook: cum stăteam eu în pat şi mă scărpinam la ouă, în timp ce dormeam dus, cine mă sună? Veta, iubirea mea din liceu. Băi, şi fără să mă întrebe ce mai fac, cum o mai duc, îmi propune să facem un  copil! Eu mă gândesc bine şi accept până la urmă, după care ne împrietenim şi pe Facebook, căutăm grădiniţe pe net… o nebunie!

(more…)

Curaj, găină!

De câteva zile văd tot felul de feţe dubioase prin scara blocului. Paraşute fumând chestii cu arome dubioase, cocalari gelaţi cu priviri pierdute şi alte arătări asexuate despre care nu-mi dau seama din ce categorie fac parte. Bine, în cartierul meu e ceva obişnuit, dar de la o vreme parcă Read more…

‘te-n coeur, Bill…

Laptop. Instalare curată de 7 ferestre. Cu licenţă, evident. Cel puţin aşa mi-a zis băiatul de la aprotorrentozar când mi-a vândut ferestrele. Femeie. Obişnuită, nu vreo geekoaică, deci paralelă cu computadoarele. Click acolo, click aici, Contab SQL, Excel, calc.exe, gmail, alea. Eu, instalatorul de programe diverse. ChromePlus.org, download, install, chestii. Read more…


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail