Minus 19, dar mai blânde, parcă…
Uitându-mă cu un ochi la jucăria de pe desktop care-mi arată temperatura de afară şi cu celălalt la termometrul de cameră care arată 21 de grade, mi-am adus aminte de vremurile ceauşiste şi de temperaturile lor scăzute. În special de o iarnă în care am înregistrat temperatura record (negativ) din dormitorul părinţilor mei: 9 (nouă!) grade Celsius. Apartamentul era la etajul 10 din 10 şi dormitorul respectiv avea un perete chiar la îmbinarea dintre scările blocului. Blocuri comuniste lucrate comunist, deh.
Mi-am mai adus aminte ÅŸi cât de tare degeram de la ÅŸcoală până acasă, deÅŸi aveam de mers doar vreo 5 minute, ÅŸi de “bucuria” care mă lovea când descopeream că e oprit curentul, deci trebuia să urc cele 10 etaje pe scări. N-ar fi fost o nenorocire, mă mai încălzeam, dar palierele n-aveau nici un geam ÅŸi ghenele de gunoi puÅ£eau parcă mai tare în beznă…
De căldură în calorifere nu mai zic. Aveam cu porÅ£ia, ca ÅŸi apa caldă. Când era una, nu era cealaltă, ambele fiind disponibile, pe rând, maxim 3-4 ore pe zi. Noaptea dormeam cu sticle pline cu apă fierbinte la picioare – până ne-am modernizat ÅŸi am achiziÅ£ionat niÅŸte ploÅŸti de cauciuc, mai practice decât sticlele (din sticlă) de BiborÅ£eni la litru. Ne mai pasam cu rândul ÅŸi pisica (birmaneză, deci flocoasă), pentru a ne încălzi oasele înÅ£epenite de frig. Åži mă mai întreb de ce mă dor toate alea când se schimbă vremea…