Hai c-am lălăit-o destul, a venit timpul să povestesc un pic despre concediul bulgăresc de anul ăsta. Nu c-ar interesa pe cineva, dar dacă aşa am zis… Sau poate interesează, că nu s-a terminat sezonul, aşa că trebuie să zic din start că recomand hotelul cu toţi dinţii.
Drumul
Am plecat, ca de obicei, cu noaptea-n cap, adică după ora 10 dimineaţa. De fiecare dată îmi propun să plec maxim la 8 spre zările mai îndepărtate, dar niciodată nu reuşesc. Nu puteam să fac excepţie tocmai de data asta, când plecam acilea, la doi paşi, în Bulgaria. Am plecat eu spre Viena pe la prânz…
Am trecut repede prin vamă, am traversat Ruse cu acelaşi regret de anul trecut, şi-anume că n-am mai văzut paraşutele care acum doi ani îşi ventilau fofoloancele pe marginea drumului, în speranţa unui bot la suprapreţ care să le scoată din foame. Din alt punct de vedere a fost însă exact ca acum doi ani: am greşit drumul. Îl bat a treia oară, dar l-am greşit. Şi-n primul şi-n al treilea an, adică ăsta.
Exită însă o diferenţă faţă de greşitul drumului de acum doi ani: de data nu m-am mai întors, ci m-am încăpăţânat să revin undeva mai încolo pe drumul corect. Şi-am, revenit, după vreo sută de kilometri, 99,9 dintre ei plini de hârtoape. N-am mai văzut aşa drumuri proaste în România de multă vreme, din punctul ăsta de vedere avem şapte clase peste ei. Infect, plin de gropi. Aşa am petrecut peste o oră şi jumătate şi circa o sută de kilometri. Noroc cu GPS-ul, altfel cred că bântuiam şi acum pe coclaurile bulgăreşti.
Hotelul
Am ajuns la hotelul Grifid Arabella din Nisipurile de Aur undeva pe la ora 17. Cum am intrat în parcare, am fost preluaţi de nenea care o păstorea şi care mi-a explicat foarte amabil că parcarea lor se plăteşte. 10 euro pe zi. Ştiam de acasă, dar speram să fie adevărat ce spuneau unii şi alţii pe net, şi-anume că la un sejur de peste 4 nopţi nu se plăteşte parcarea. Nu era adevărat, am plătit-o. La recepţie, fără niciun fel de factură sau chitanţă. 50 de euro. A compensat pe undeva, ca imagine, şampania cu care am fost întâmpinaţi la intrarea în hotel. Din partea casei, ca la ultra all inclusive.
Camera era OK, suficient de mare, cu două paturi în care puteam dormi (sau face altceva) lejer împreună cu 3-4 bulgăroaice focoase. Din nefericire eram cu nevasta, aşa că am fost nevoit să refuz cadânele. Am inspectat minibarul inclus în preţ, în care se lăfăiau două beri, două sticle de suc pe care le-ar fi făcut de ruşine Frutti fresh-urile noastre (chimicale la greu) şi o sticlă de apă plată. Toate bulgăreşti, dar n-am făcut mofturi. Suc nu beau, iar berea Shumensko chiar îmi place. Poţi să bei 20 de sticluţe de 360 ml (nu 330) în două ore şi nu păţeşti mai nimic.
Minibarul se umplea la loc zilnic, ca prin minune. În a doua zi am lăsat 5 leva şi o rugăminte de a-l umple la loc, scrisă pe hârtie igienică. Nu era nevoie însă, în fiecare zi îţi completau ce lipsea din inventar, că doar totul era inclus în preţ. Ultra all inclus.
Read More »Arabella, моÑта любов. Partea întâi