aiureli

Arabella, моята любов. Partea a doua

Personalul şi antrenul

Tot personalul, începând de la tanti care mătura terasa, trecând prin ospătari, barmani, animatori şi ajungând până la directoarea hotelului, era extraordinar de amabil. Cu zâmbetul pe buze tot timpul, vedeau imediat dacă ai probleme sau nevoie de ceva, strângeau farfuriile de pe mese în paşi de dans, te salutau şi te întrebau de vorbă când treceai pe lângă ei. N-am văzut aşa ceva în România niciodată şi sunt convins că nici nu voi vedea vreodată.

Pentru mine unul nici măcar nu contează dacă erau zâmbete false şi teatru ieftin, starea de bine pe care ţi-o dă un om care-ţi zâmbeşte îmi este de ajuns. De ce mi-aş strica dispoziţia analizând dacă animatorul care mă invita în fiecare zi la diverse jocuri, cu zâmbetul pe buze, era fals sau chiar îşi făcea treaba cu plăcere?

(more…)

By @aiurea, ago
aiureli

Arabella, моята любов. Partea întâi

Hai c-am lălăit-o destul, a venit timpul să povestesc un pic despre concediul bulgăresc de anul ăsta. Nu c-ar interesa pe cineva, dar dacă aşa am zis… Sau poate interesează, că nu s-a terminat sezonul, aşa că trebuie să zic din start că recomand hotelul cu toţi dinţii.

Drumul

Am plecat, ca de obicei, cu noaptea-n cap, adică după ora 10 dimineaţa. De fiecare dată îmi propun să plec maxim la 8 spre zările mai îndepărtate, dar niciodată nu reuşesc. Nu puteam să fac excepţie tocmai de data asta, când plecam acilea, la doi paşi, în Bulgaria. Am plecat eu spre Viena pe la prânz…

Am trecut repede prin vamă, am traversat Ruse cu acelaşi regret de anul trecut, şi-anume că n-am mai văzut paraşutele care acum doi ani îşi ventilau fofoloancele pe marginea drumului, în speranţa unui bot la suprapreţ care să le scoată din foame. Din alt punct de vedere a fost însă exact ca acum doi ani: am greşit drumul. Îl bat a treia oară, dar l-am greşit. Şi-n primul şi-n al treilea an, adică ăsta.

Exită însă o diferenţă faţă de greşitul drumului de acum doi ani: de data nu m-am mai întors, ci m-am încăpăţânat să revin undeva mai încolo pe drumul corect. Şi-am, revenit, după vreo sută de kilometri, 99,9 dintre ei plini de hârtoape. N-am mai văzut aşa drumuri proaste în România de multă vreme, din punctul ăsta de vedere avem şapte clase peste ei. Infect, plin de gropi. Aşa am petrecut peste o oră şi jumătate şi circa o sută de kilometri. Noroc cu GPS-ul, altfel cred că bântuiam şi acum pe coclaurile bulgăreşti.

Hotelul

Am ajuns la hotelul Grifid Arabella din Nisipurile de Aur undeva pe la ora 17. Cum am intrat în parcare, am fost preluaţi de nenea care o păstorea şi care mi-a explicat foarte amabil că parcarea lor se plăteşte. 10 euro pe zi. Ştiam de acasă, dar speram să fie adevărat ce spuneau unii şi alţii pe net, şi-anume că la un sejur de peste 4 nopţi nu se plăteşte parcarea. Nu era adevărat, am plătit-o. La recepţie, fără niciun fel de factură sau chitanţă. 50 de euro. A compensat pe undeva, ca imagine, şampania cu care am fost întâmpinaţi la intrarea în hotel. Din partea casei, ca la ultra all inclusive.

Camera era OK, suficient de mare, cu două paturi în care puteam dormi (sau face altceva) lejer împreună cu 3-4 bulgăroaice focoase. Din  nefericire eram cu nevasta, aşa că am fost nevoit să refuz cadânele. Am inspectat minibarul inclus în preţ, în care se lăfăiau două beri, două sticle de suc pe care le-ar fi făcut de ruşine Frutti fresh-urile noastre (chimicale la greu) şi o sticlă de apă plată. Toate bulgăreşti, dar n-am făcut mofturi. Suc nu beau, iar berea Shumensko chiar îmi place. Poţi să bei 20 de sticluţe de 360 ml (nu 330) în două ore şi nu păţeşti mai nimic.

Minibarul se umplea la loc zilnic, ca prin  minune. În a doua zi am lăsat 5 leva şi o rugăminte de a-l umple la loc, scrisă pe hârtie igienică. Nu era nevoie însă, în fiecare zi îţi completau ce lipsea din  inventar, că doar totul era inclus în preţ. Ultra all inclus.

(more…)

By @aiurea, ago
aiureli

Anul trecut, cam pe vremea asta…

... cu toate că era criza-n toi, plănuiam o călătorie prin ţări mai civilizate. Pe care am şi făcut-o, cam la graniţa dintre mai şi iunie. Anul ăsta criza s-a adâncit, aşa că deocamdată stau şi mă uit la poze, planificând o călătorie ceva mai scurtă: pe plaiuri moldovinieşti. Pe la mănăstiri, zic, că la bâtrâneţe o laşi mai moale cu altele.

Să vedem şi nişte poze făcute prin Viena anul trecut, dacă tot am dat peste ele şi rememorez preumblarea. Simple amintiri, nu fotografii artistice. Ca şi astea.

(more…)

By @aiurea, ago
aiureli

Hoteluri, pensiuni, preţuri

Nu-s eu în măsură să dau sfaturi despre ce şi cum să scrii pe un blog, dar dac-aş fi aş da unul singur: dacă ai ceva de povestit, fă-o cât mai repede, când încă eşti “conectat” la evenimentul despre care vrei să scrii. Nu cum am făcut eu cu plimbarea Read more…

By @aiurea, ago
aiureli

Măi animalelor! Sau păsărelelor, după caz…

Altfel spus, câteva poze de prin pelerinajul aiurea, sortate rapid şi la cererea expresă a unei înfocate admiratoare. Admiratoare a pozelor, a Austriei sau a animalelor, în niciun caz a mea :-)

Întâmplător (sau nu), în ultima vreme mă preocupă mai mult animalele decât oamenii, aşa că episodul ăsta este, evident, despre (şi cu) animale. Şi păsări. Majoritatea din grădina zoologică sau parcul Schonbrunn. (more…)

By @aiurea, ago
aiureli

Trei constatări din pribegie

Din pribegia prin Austria şi Ungaria, despre care nu mă mai învrednicesc odată să povestesc, zic: Şoferii austrieci sunt chiar mai mârlani şi nesimţiţi decât driverii români; pare de necrezut, dar după un studiu aprofundat asupra faunei cu covrigul în mână din Austria, pot spune cu mâna pe inimă (sau Read more…

By @aiurea, ago

aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail