aiureli

Ia-ţi cafeaua cu @aiurea

@aiurea nu mai bea cafea în mod regulat de 7-8 ani, dar înainte vreme  rupea 2-3 căni pe zi, în timp ce-şi pufăia cu nesaţ cele peste 20 de mahoarce afumătoare de plămâni. Drept pentru care, din dragoste pentru gustul cafelei, care odinioară-i provoca erecţii papil-gustative, @aiurea s-a hotărât să preia o leapşă de la Makavelis, înmânată fiindu-i de către acesta într-un loc public, în văzul lumii. Pe Twitter, zic.

Aşadar, ce-ar trebui să ştii matale, indiferent de lungimea/culoarea părului, orientare politică şi cantitate de bun-simţ deţinută, dacă vrei să mă inviţi la o cafea (nu văd ce om normal ar face asta dar… în fine, aşa e leapşa)?

Păi, în primul şi în primul rând, tre’ să fii conştient de faptul că-s calic atunci când vine vorba de miraculoasa beutură trezitoare de simţuri, aşa că n-o să te refuz. Şi-o să mă dau cocoş, alegând-o pe ‘a mai tare şi mai provocatoare de hipertensiune arterială, dar şi de limbă sculată şi dezlegată. Mi se va învârtoşa limba şi o va lua razna, producând o logoree nemaîntâlnită, aşa că dă-mi peste mână la timp, dacă nu vrei să-ţi fac timpanele şi nervii franjuri.

În al doilea rând, dacă eşti fumeie şi vrei să mă agăţi (valabil pentru văduvele peste 60 de ani, că altele nu văd de ce-ar vrea să facă aşa ceva), tre’ să ştii că nu prea fac primul pas către alcovul doamnelor sau domnişoarelor, aşa că vei avea două variante: ori mă vei îmbia să alătur cafelei un coniac, ceva, o beuturică dotată cu grade, ca să mi se dezlege limba de tot şi să-mi clocotească sângele prin anumite zone ale corpului, ori va trebui să iei problema-n mână şi să dai atacul decisiv înainte să beau cafeaua. Dacă mă laşi s-o beau toată şi vrei lecţii de călărie după, s-ar putea să terminăm toată faza cu un apel la 112. Sau poate nu, depinde cum te pricepi să-mi scazi tensiunea urcată la cer de cafeaua tare la care m-ai scos şi pe care m-ai lăsat s-o beau toată, neatentă mică ce eşti!

În al treilea rând (şi ultimul, văd prin alte părţi că aşa a pornit leapşa, cu trei chestii pe care bla bla la cafea), dacă n-ai ţâţe mari mă inviţi cam degeaba la cafea. Sau poate nu, cine ştie… invită-mă şi vedem noi.

Dau leapşa mai departe tuturor femeilor care vor să mă invite la o cafea pentru a mă supune la perversiuni sexuale. Ca să ştiu şi eu câte ceva despre ele înainte să mă las sedus, nu de alta.

(more…)


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail