Skip to content

bauturi

Şi-am să beau, să beau…

… până face mâţa miau, că rimează. Da’ nu vorbim de mâţe acum, ci de băuturile care-mi încânta(u) papilele gustative şi-mi dezgustau femeia când le consumam în cantităţi prea mari. Nu prea des, da’ cu simţ de răspundere. Şi vorbim despre băuturile astea pentru că junele (cam nebăutor, văd) Makavelis s-a gândit că aş putea fi suficient de beţiv încât să am tot felul de băuturi preferate, aşa că mi-a pasat o leapşă. Pentru care îi… hâc… mulţumesc.

Aşadar, în ordinea numerelor de pe etichetă, avem:

1. Care este berea ta preferată?

Am cam pierdut contactul cu berea şi alte licori sucitoare de minţi, da’ în tinereţele mele zburdalnice am consumat la greu Hopfen Konig. Când a apărut la noi mi se părea licoarea supremă, elixirul tinereţii, al bătrâneţii şi al mersului de-a buşilea după îngurgitarea în cantităţi considerabile. Am consumat-o, aşadar, cu deosebit respect, mai ales vara, timp de câţiva anişori buni. Până a dispărut, cel puţin din zona mea de interes. Am mai băut la un  moment dat dar nu mai era acelaşi lucru.

2. Care este vinul preferat?

Cam orice vin demisec pe care scrie Sauvignon Blanc. Nu beau roşu că încalec toate găinile din cartier după şi nu mă cheamă Cocoş. Deşi… dacă mă gândesc niţel la Nuţi Udrea… Nu, deci nu-s Cocoş.

3. Care este băutura preferată din categoria spirtoaselor?

Aici aş putea vorbi de ţuici, palinci şi alte spirtoase mioritice, ca să mă dau patriot, dar o să spun doar atât: Jack. La orice oră, în orice poziţie. Mă rog, dac-aş mai fi consumator. Totuşi, Jack e Jack. Daniel’s. You can buy me with a Jack.

Read More »Şi-am să beau, să beau…


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.