Într-o sâmbătă, ca azi, cam pe la ora aceasta, dar mai prin mijlocul verii anului trecut, mă sună fostul meu coleg de școală, amic bun, de altfel: – Mă duc la noi, la școala 194, că e Băluță acolo și vreau să îl combat. Vino să mă susții! Îmi fac… Read More »Amintiri și (pre)ziceri
Răsfoiam, mai devreme, nişte proiecte senzaţionale de „cybertecture” şi mi-am adus aminte de fascinaţia mea pentru arhitectură. Am apreciat de când mă ştiu munca acestor oameni aflaţi la intersecţia dintre calcule precise şi artă, motiv pentru care am crezut că l-am apucat pe Ăl de Sus de-o jambieră când i-am sucit… Read More »Arhitecta
Iniţial voiam să povestesc, provocat fiind de nostalgicul Costin, despre vacanţele de vară de la ţară, când dezlegam câinii din lanţ şi, împreună cu verii mei, bântuiam prin ferma din fundul grădinii după un loc în care să aşternem pătura şi să ne tolănim la umbră cu o carte în mână. Şi-a băgat însă drăcuşoara coada şi a povestit despre copilărie şi vacanţe, aşa că eu o să schimb macazul şi o să istorisesc unde mă duc atunci când vreau să călătoresc în timp, nu unde m-aş duce.
Zilele trecute, sărbătoare şi vreme frumoasă fiind, am purces la o mică plimbare motorizată prin jurul Capitalei. Ca de obicei când n-am habar încotro s-o apuc, am ajuns la… Ploieşti. Acolo s-a petrecut un episod din viaţa mea pe care n-am cum să-l uit şi, voluntar sau nu, de câte ori am chef de o scurtă plimbare la volan întru limpezirea minţii, acolo ajung. Rememorez de fiecare dată exact aceleaşi chestii, ca un veritabil boşorog ce mă aflu. A ajuns să mi-o ia nevasta înainte: “Şi, ia zi, aici, la Casa Albă, ai făcut tu pază la Revoluţie, nu?”
Mă plimb prin centru, îmi aduc aminte de cârciuma de pe magazinul Omnia unde, fugiţi din post cu arma-n cârcă, băusem şi noi un pahar de tărie în preajma sărbătorilor de iarnă. Analizez schimbările petrecute în ultimii ani, încerc să-mi aduc aminte unde stăteam tolănit când s-a împuşcat în picior un căpitan ajuns maior a doua zi, pentru fapte de arme deosebite, şi probabil revoluţionar cu acte-n regulă ceva mai încolo. Îmi aduc aminte şi de ploieştencele cu ochi alunecoşi care veneau seara la noi cu ceai fierbinte şi plecau cu dorinţa de a fi mai îndrăzneţe data viitoare. Amintiri poate banale, dar care au rămas undeva, într-un cotlon prăfuit al minţii mele, şi ies la iveală de câte ori ajung în Ploieşti.
Azi vreau să încerc o atitudine care nu-mi e caracteristică, şi-anume una optimistă. Mi-am ales pentru asta un moment tare ciudat, în care cam totul se năruie în jurul nostru. Mă refer la situaţia din ce în ce mai de căcat din ţară. Avem un guvern de tot rahatul, un preşedinte pe care-l doare drept în cur de poporul care l-a ales, nişte imbecili de parlamentari care fură voturi pentru a trece legi din ce în ce mai tâmpite, manifestanţi care dansează ca pinguinii în loc să-şi ceară drepturile şi tineri care stau pe net şi râd de ei, în loc să acţioneze cumva.
Ca să ajung la optimismul ăla spre care tind şi să merg mai departe ca Johnnie Walker fără să devin emo din cauza situaţiei descrise mai sus, încerc să fac diverse comparaţii între cum e azi şi cum era acum… 10 ani, să zicem. În diverse domenii. Pentru a vedea dacă am evoluat sau nu şi eventual cât am evoluat. Şi o să iau un exemplu extrem de simplu, că unul mai complicat mi-ar pune creierii pe moaţe şi-aş uita de optimism: transferurile bancare. Sau, altfel spus, încasările şi plăţile. Cum se fac azi şi cam cum se făceau prin secolul trecut.
Uitându-mă cu un ochi la jucăria de pe desktop care-mi arată temperatura de afară şi cu celălalt la termometrul de cameră care arată 21 de grade, mi-am adus aminte de vremurile ceauşiste şi de temperaturile lor scăzute. În special de o iarnă în care am înregistrat temperatura record (negativ) din dormitorul părinţilor mei: 9 (nouă!) grade Celsius. Apartamentul era la etajul 10 din 10 şi dormitorul respectiv avea un perete chiar la îmbinarea dintre scările blocului. Blocuri comuniste lucrate comunist, deh.
Mi-am mai adus aminte şi cât de tare degeram de la şcoală până acasă, deşi aveam de mers doar vreo 5 minute, şi de “bucuria” care mă lovea când descopeream că e oprit curentul, deci trebuia să urc cele 10 etaje pe scări. N-ar fi fost o nenorocire, mă mai încălzeam, dar palierele n-aveau nici un geam şi ghenele de gunoi puţeau parcă mai tare în beznă…
De căldură în calorifere nu mai zic. Aveam cu porţia, ca şi apa caldă. Când era una, nu era cealaltă, ambele fiind disponibile, pe rând, maxim 3-4 ore pe zi. Noaptea dormeam cu sticle pline cu apă fierbinte la picioare – până ne-am modernizat şi am achiziţionat nişte ploşti de cauciuc, mai practice decât sticlele (din sticlă) de Biborţeni la litru. Ne mai pasam cu rândul şi pisica (birmaneză, deci flocoasă), pentru a ne încălzi oasele înţepenite de frig. Şi mă mai întreb de ce mă dor toate alea când se schimbă vremea…
N-am pomenit nimic anul ăsta de Revoluţia din decembrie ’89, deşi aş fi avut câteva chestii care poate meritau amintite. Cum ar fi îmbrăţişarea rece a AKM-ului pe timp de alarmă, propria inconştienţă care poate ucide mai uşor decât toţi teroriştii din lume, revelionul petrecut de nişte vajnici ofiţeri ai… Read More »Ce-aş fi scris despre decembrie ’89, dac-aş fi scris
Bântuind prin feed reader ajung şi pe deSenator, unde dau peste un articol despre Rahan – Son of the Dark Age, un film cu personajul preferat al copilăriei mele. E drept, aveam doar o revistă de benzi desenate cu Rahan, şi aia obţinută la schimb pe câteva Pif-uri, dar pe unde prindeam altele mă holbam la ele ore-n şir şi muream de ciudă că nu le am şi eu. Nu stăteam eu prea bine cu franceza dar eram maaare fan Rahan.
Eh, după ce-am văzut trailer-ul de mai jos, să te ţii nene nostalgii! Pe toate le-am luat la rând (amintirile, zic): colecţia de surprize, maşinuţele metalice, destul de rare pe vremea aia, revistele de benzi desenate (Pif et Hercule, Rahan), chiar şi revista Cutezătorii. Mi-am adus aminte până şi de nişte înregistrări făcute de taică-miu cu fi-su’ (adică eu, talentatul, chiparosul) recitând poezii, înregistrări pe care boul de moi le-a şters când avea 15-16 ani ca să înregistreze chestii mai la modă – Madonna, Michael Jackson, Kylie Minogue, de-ăştia (oops, unii mai sunt la modă şi acum, deci nu-s chiar aşa bătrân :D ). Read More »Amintiri din copilărie
aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.