Skip to content

alegeri

De data asta mă duc

Mă enervează încrâncenarea unora de a le demonstra celor care nu se duc la vot că-s proşti, dobitoci, cretini şi alte lighioane. Mă enervează pentru că majoritatea celor care ne dau lecţii de democraţie şi de exercitare a dreptului la vot (apropo, e drept, fraţilor, nu obligaţie!) habar n-au cu… Read More »De data asta mă duc

Soluţie pentru gropi

Avem mai jos o soluţie (ieftină) pentru a ascunde gropile în frumoasele oraşe româneşti, pe care unii candidaţi vor să pună mâna iar. De fapt toţi vor să pună mâna, singura speranţă ar fi ca unii doar s-o pună, nu să ne-o bage adânc în buzunare (sau prin alte părţi… Read More »Soluţie pentru gropi

2 catindaţi în 2 imagini

1. Ştiu că are palma în jos dar mie tot îmi dă senzaţia că cerşeşte. Voturi. 2. Gâf-Deac pus la colţ, acolo unde-i e locul. Pe jos.

Eu cu cine NU votez?

Ca orice român cetăţean (mai mult sau mai puţin turmentat) mă întreb şi eu în perioada asta cu cine să votez. Asta dacă mă urnesc la vot, bineînţeles (slabe şanse dar nu se ştie, poate învinge spiritul civic). N-am pretenţia că am analizat toţi candidaţii dar din ce specimene am… Read More »Eu cu cine NU votez?

18 ani

Au trecut exact 18 ani de la primele alegeri libere (cică) din România postcomunistă, alegeri la care au fost prezenţi la vot peste 85% dintre românii cu dreptul ăsta. Că habar n-aveam pe ce lume trăim şi am ales tot comuniştii (fardaţi) e altă poveste, cert e că ne-am dus… Read More »18 ani

Lăbăreala naţională

La americani e national masturbation month, la noi e campanie electorală. Cam acelaşi lucru, nu? Cu o mică diferenţă totuşi: ei recunosc că o freacă, în timp ce ai noştri fac promisiuni pe care ştiu dinainte că nu le vor respecta. Şi ne mai prostesc pentru 4 ani, că doar… Read More »Lăbăreala naţională

Oare…

… un primar care nu face nimic aproape 4 ani dar se lansează în campania electorală cu sloganul “Lucrurile bune trebuie continuate!” e nesimţit, prost sau doar ne ia pe noi de proşti?


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.