Orange suje kookoo

Cum spuneam şi pe Twitter, azi am avut surpriza să constat că prin vestitul program Thank You de la Orange nu mai poţi cumpăra telefoane la preţuri speciale o dată la 12 luni, ci la 18 luni. Nu era de ajuns că au săltat preţurile până a ajuns să fie Read more…

De ce mai avem mult până departe

  1. Pentru că nu ştim să oferim informaţii utile, deşi avem pretenţia că suntem relevanţi şi buricul Pământului; ne proptim în amănunte de cacao şi nu observăm esenţialul.
  2. Pentru că alţii au un avans de sute de ani lumină în faţa noastră, dar nu datorită celor 7 creiere pe care le deţin, ci pentru că îi interesează în primul rând să informeze; la noi e la modă să faci bani uşor, din scaunul directorial luat cu 160 de lei de la Metro, aruncând trei vorbe-n vânt şi susţinând că ai făcut un review.
  3. Pentru că succesul înseamnă, pentru noi, în general, doar bani. Cât câştig din vânzarea obiectului respectiv, din conţinutul (contentul, pentru romglezii care nu ştiu de ce naiba nu folosesc varianta românească a cuvântului) meu compus în mare parte din advertoriale mascate şi prost scrise, din reclamele trântite în fiecare locşor rămas liber pe site.

(more…)

Uite mufa, nu e mufa

M-am săturat să mă tot vait de una sau alta, în special de magazinele online mioritice, dar hai să-mi vărs niţel năduful şi de data asta.

La sfârşitul anului trecut, m-am gândit eu că ar fi cazul să-mi schimb PC-ul. Cel vechi decedase (iar) şi mă chinuiam cu un laptop nu prea răsărit, dar suficient pentru lucrul de zi cu zi. Am ajuns însă la concluzia că portabilele sunt pentru cărat după tine, nu pentru chiorât în ele acasă, aşa că am încins netul până am găsit o ofertă convenabilă de componente pentru un desktop PC.

După ce am ales, aşadar, componentele dorite, am dat comanda pe site şi a doua zi am fost contactat. Un nene amabil mi-a povestit că pot veni chiar în ziua următoare să ridic comanda (era într-o vineri), dar cel mai sigur ar fi să mă duc sâmbătă, ca să vină toate componentele de la furnizori. Şi sâmbătă m-am dus, după ce am sunat în prealabil de vreo 35 de ori la telefon, fără să-mi răspundă nimeni. Pe două numere am încercat, ambele disponibile pe site-ul magazinului respectiv. Canci. (more…)

Succesurile Guvernului Boc

Continuă seria succesurilor înregistrate de Guvernul Boc (3, 4… 7? al câtelea e ăsta?). Vestita economisire a banului public, care urmează a fi făcută prin disponibilizarea nuştiucâtor angajaţi din sectorul de stat, se va dovedi un mare fâs. Ca şi impozitul minim, care a pus pe butuci peste o sută Read more…

Gripa nouă faţă cu România

Aveam o ciornă de articolaş prin Windows Live Writer încă de pe la începuturile periplului gripei noi în România, dar am considerat că s-au bătut destui câmpi pe tema asta ca să mai aiurez şi eu despre viruşi, vaccinuri şi conspiraţii mondiale. Faptul că toţi analfabeţii emit păreri despre ce e şi ce nu e gripa asta m-a convins totuşi să scriu câteva rânduri pe subiect.

În primul rând, sunt absolut convins că mai durează ceva până va fi atins vârful epidemiei în România, aşa cum zic şi marii dregători de la Sănătate. Avem prea puţini morţi faţă de cât de imbecili suntem când vine vorba de respectat nişte reguli elementare. Strănutăm sau tuşim fără să ducem măcar mâna la gură, dar ne înghesuim la cozi ceauşiste ca să ne vaccinăm. Ne spălăm pe mâini de două ori pe săptămână, că doar săpunul FA nu creşte în bonsaiul din balcon şi pe timp de criză trebuie să facem economie. Dăm sau pupăm mâna în continuare când ne salutăm, deşi nu suntem convinşi că beneficiarul gestului respectiv s-a spălat pe mâini în ultimele 30 de zile. Mor oameni cunoscuţi, dar în prostia noastră considerăm că Guvernul e de vină pentru asta, nu nenorocita de gripă cu complicaţiile ei cu tot. (more…)


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail