musafir aiurea

Pe Zamfira am vazut-o in parc; la Moghioros. Simbata dupa-amiaza, impreuna cu nuntasii ei indeplinind ritualul stravechi al pozei in parc. In ultimii ani am observat o adevarata reinviere a acestui obicei secular al nuntii la romani – pozele in parc.
In wedding-seasons, vrei nu vrei, dai peste alaiurile de nuntasi in cele mai neasteptate locuri – in parcuri, pe stadioane, la OTV; iar noaptea, obligatoriu pentru bucuresteni, la Arcul de Triumf.

Cum spuneam, Zamfira s-a maritat simbata. Si-a adus si ea alaiul in parc, la Moghioros. Pentru “poze frumoase, de neuitat”. Intii s-au pozat mirii. Pe un fundal de tufis putin mai mare de un metru si ceva, semiuscat de soare. Mirele, in costumul lui de mire. Gri-petrol diluat cu apa. Dintr-un material lucitor. Mireasa, normal in rochia alba, simbol al puritatii. Frunzele uscate din iarba, praful care a inceput sa inlocuiasca pe alocuri iarba se prind ghiduse de rochie aruncind o urma de indoiala asupra puritatii miresei. Sint fericiti. Si transpirati. Cele treizeci si ceva de grade de afara si lipsa umbrei pun la grea incercare nuntasii prezenti. Sint vreo zece-cincisprezece si trec pe rind, in toate combinatiile posibile, in fata amaritului de tufis pentru poze. “Hai una si cu tinerii si cu verii !”. Un personaj intre doua virste plimba cam des o cutie de bere intre verticala miini si orizontala gitului. In camasa doar, dar cu aceiasi pantofi noi ca si toti ceilalti. Ca e obligatoriu ca la nunta sa ai pantofi noi. Si costum si chiloti daca se poate.

La a doua cutie de “…. mbacher” personajul e deja pus pe sotii. Se plaseaza in spatele celor care pozeaza tinind in miini una dintre pancartele din spatiul verde – “Sa plantam fiecare cite un copac !”. Merge o data dar a doua oara isi atrage oprobiul tuturor – “Luati-l de acolo !”.

Afara e cald. E zapuseala chiar. Mireasa livida. Acum a devenit ceva mai alba la fata decit rochia. Unul dintre nuntasi apare dinspre chioscurile de la intrarea in parc cu apa. La jumate. Rece. O imparte tuturor dupa care, impreuna cu perechea lui, o domnisoara longilina si fusiforma, se aseaza pe banca. Si pe el il omoara caldura. Chiar daca s-a protejat si cu haina de la costumul nou, doua numere mai mare (“las’ ca mai bine sa fie mai mare decit sa-i stea fix; ca la anu’ se marita si aia a lu’ vecinu’ si-ti dai seama ca trebuie sa mergem; sintem obligati !”). Haina nu o poate da jos. In piept, linga floarea de nunta sta capsata o hirtie de 500 euro. Ma gindesc ca cele patru capse mari, vizibile, i-au prins haina direct de umar. Arta cere sacrificii si ma gindesc ca omul e intruchiparea Norocului, a Abundentei.

Domnisoara fumeaza in timp ce copiii nuntasi se alearga in jurul celor doua banci ocupate de ceilalti. Baieteii lasind sa se vada ciorapii albi, imaculati, intre pantalonii negri si pantofiorii asemenea. In sfirsit au terminat toate combinatiile posibile pentru “poza cu tufisu’”. Unul dintre cei prezenti dicteaza – “-Acum si niste poze la umbra, cu mirii !”.
Zis si facut; mirele, in costumul lui de martian si mireasa, in albul maculat acum de praf si frunze pleaca pe alei, impreuna cu fotograful, in cautarea umbrei. Spre vest. Ceilalti ramin pe loc schimbind intre ei locul pe banci, intr-o evidenta solidaritate a celor strinsi de pantofi.

Read More »Nunta Zamfirei