Două recviemuri
Moartea lui Dan Iosif mi-a adus aminte de comunism, de cozile la carne, de Revoluţie, de Iliescu, mai pe scurt de România ultimilor 18-20 de ani. Mi-am adus aminte că majoritatea celor care-au ieşit în Piaţă acum 18 ani chiar credeau că e vorba de o revoluţie, şi erau dornici să trăiască în libertate. Sunt convins că Dan Iosif a fost la fel ca ei, un român simplu care a vrut să răstoarne regimul pentru a trăi mai bine. Ce s-a întâmplat după… numai el ştie. Şi eventual Iliescu, Roman, Gelu Voican şi cine-a mai fost pe-acolo. Cert e că mi-e greu să cred că în goana după ciolan din zilele alea fierbinţi, comuniştii ca Ilici au acceptat un Dan Iosif printre ei pentru că reprezenta poporul. Trebuie să fi fost altceva şi poate vom afla într-o zi (18 ani au trecut, până la 50 mai e ceva). Eu unul am două variante – ori a văzut prea multe şi n-au mai avut încotro şi l-au cooptat, ori aveau nevoie de un revoluţionar adevărat care să confere legitimitate noului regim.
Oricum ar fi fost, Dan Iosif a rămas în istoria modernă a românilor. Odihnească-se în pace!