Într-o sâmbătă, ca azi, cam pe la ora aceasta, dar mai prin mijlocul verii anului trecut, mă sună fostul meu coleg de școală, amic bun, de altfel:
– Mă duc la noi, la școala 194, că e Băluță acolo și vreau să îl combat. Vino să mă susții!
Îmi fac rapid niște calcule: e sâmbătă, caniculă, stare de lâncezeală. Îi răspund:
– Nu vin, n-am chef.
– Hai, băi, că-ți trimit un Uber.
– Io să vin cu ubăru pentru Băluță?! Du-te de-aici, că nu vin!
Până la urmă am cedat. Nu am luat Uber-ul, ci metroul, așa că am ajuns tocmai bine, la spartul târgului. Mi-am găsit amicul la un loc cu alți cetățeni pe terenul unde jucam handbal la orele de sport.
Schimbarăm saluturi, amabilități, mă uitai la containerele proaspăt inaugurate de vreo două ore, în care urmau să învețe fiii și fiicele locuitorilor sectorului 4. Frumos, ce să zic, chiar futurist pe alocuri, dacă îmi forțam imaginația.
Amicul, ușor dezamăgit, îmi spune:
– Degeaba le spun domnilor că au dispărut foarte multe spații verzi, trotuarele sunt obstrucționate de borduri peste borduri, bolarzi peste bolarzi și ghivece imense, nu reușesc să îi conving.
În timp ce vorbea și mă gândeam că, na, mai sunt și cetățeni mulțumiți, vine spre mine o întrebare:
– Și dvs ați învățat în această școală ca domnul primar?
Mare greșeală această întrebare! Răspund:
– Da, dar e diferență de câteva generații între noi. Dar dacă aș fi știut de pe atunci că Băluță va ajunge primar, îi trăgeam anticipativ o palmă peste ceafă când îl prindeam pe holurile școlii, așa, ca să îi bag mințile în cap. Sau, dimpotrivă, poate l-aș fi considerat pe micul Băluță un vizionar și abia aș fi așteptat să crească ca să ajungă primar (cacofonia a fost cu intenție). Depinde cu cât talent mi-ar fi povestit viziunile lui. Glumesc, evident, sunt împotriva violenței, mai ales la copii! Totuși, consider că palma aia peste ceafă ar trebui să și-o ia, metaforic vorbind, la vot.
Liniște totală. Chiar consternare. Cetățenii pe care îi crezusem locuitori mulțumiți ai sectorului 4 erau consilierii lui Băluță.
Discuțiile au continuat, eu mi-am făcut numărul până la capăt, că doar venisem la susținere.
La final, concluzia amicului a fost:
– Ai dus în derizoriu toată munca mea de convingere! Tu crezi că totul în viață e ca la psihodramă?
După o oră, deja trecuserăm, el peste dezamăgirea pe care i-o provocasem, eu peste nerecunoștința lui față de mine, și ne aflam la o terasă, împreună cu un alt fost coleg de școală. Amândoi se întrebau unul pe celălalt resemnați, dar cu un licăr de speranță în suflet:
– Mai scăpăm noi de Băluță?
Le-am răspuns eu, doar ca să pun capăt chinului lor existențial:
– Stați liniștiți! Nu scăpați! Va fi primar și în următorul mandat. De fapt, va fi primar de câte ori vor vrea mușchii lui. Haideți să ne simțim bine, nu vă mai lamentați atât!
Cu câteva săptămâni în urmă, la prezentarea lui Nicușor în calitate de candidat la Primăria Capitalei, Orban a spus în cuvinte aproximative: „Ne vom bate să câștigăm primăriile sectoarelor 1, 2, 5 și 6!”.
De anul trecut am anticipat mai în glumă, mai în serios, viitorul primar al sectorului 4.
A început Ciolaniada! La primării vor ajunge atât flămânzii care au nevoie să își umple mațu’ măcar un mandat, dar și veșnicii îmbuibați care și l-au paraumplut pentru câteva generații. Cu optimism (pre)zic: O să fie bine! Fix cum este de 30 de ani încoace.