că de când n-am aberat, mult rahat s-a mai mâncat… prin alte părți, că aici rahatul e la locul lui, nu l-a (mai) mâncat nimeni.

tot am senzația, de câteva zile, că anul ăsta stă să se termine, deși mai avem un trimestru întreg plus ceva mărunțiș. a fost un an destul de plin, cu tot felul de chestii pe care nu le-am mai făcut de mult, cum ar fi să mă angajez, să nu mă adaptez, să mă întorc la ale mele, să-mi dau seama că ale mele nu mai erau toate, să adaug alte ale mele…

am zburat iar, după o pauză de 17 ani, deși eram convins că n-o să mai zbor niciodată (decât eventual prin vreun parapet, pe autostradă, cu mașină cu tot, în caz de ghinion și neșansă). nici acum nu mi-a plăcut, dar nici nu m-am mai căcat pe mine. zborul cu avionul e util și cam atât, nu mă omor după el, dar e necesar și nu mă gândesc mai departe.

tot anul am vrut să mai scriu câte ceva. am avut un miliard jumate de idei, dar le-am dat la schimb pe bere, semințe și alte cele. și mi-am dat seama de o chestie: mi s-a tot spus că mă iau prea în serios și am ajuns la concluzia că așa e, frate. tre’ să luăm viața la mișto până la sfărșit, chiar dacă avem o vârstă, că și ea ne ia pe noi. sau să ne luăm pe noi la mișto, că și viața tot asta face. pe-acolo, cumva.

și tot legat de luatul în serios, mi-am dat seama și de ce mi-e așa de greu să mai aștern niște cuvinte, fie ele și banale, pe foaia asta doizero. bine, în afară de faptul că mi-am tăiat singur cheful, când atât i-am heitărit pe alții, încât mi s-a luat de wordpress editor și publish și alte alea. nici nu mai știu să șurubăresc la un wordpress cum învățasem într-o vreme, deși, iată! au trecut mai mult de 10 ani de când ne-am cunoscut, io și cu wordpressul.

dar să revin. e greu cu scrisul când nu-l așterni așa cum vine din tine. ca acum, zic. fără majuscule, fără noimă, chestii amestecate și consemnate exact așa cum ies din cap, din inspirație sau din cur, de unde or ieși ele. că doar e blog personal, nu gazetă. dacă le scriu EXACT (na, că pusei și majuscule) cum ies ele, e altceva! merg deștele singure pe tastatură. fluviul de litere (hahahh, licența pulii) curge exact cum trebuie. totul la prima mână, needitat, necenzurat și neimportant, desigur. cam așa trebuie să scriu ca să-mi vină cheful iar. nu că scrisul pe blog ar fi obligatoriu, dar e o îndeletnicire utilă. mai ales când „n-ai fost ce păreai a fi”, deși știi că ești, tocmai din lipsa exercițiului. și a chefului.

în rest, toate bune. anul ăsta am văzut Roma, Bologna, Florența și Milano. toate cu bilete low cost de la 39 lei la 36 euro. urmează iar Roma, de ziua mea. habar n-am de ce. adică știu de ce de ziua mea, dar nu știu de ce iar Roma. poate pentru că mai erau destule de văzut și… și… biletele au costat 39 lei dus, 39 întors, desigur. pomană, cum ar spune cineva. definiția low cost-ului, cum aș zice eu.

a fost, deci, anul Italiei, și nu 1990. să trăiască Fiara! și cheful meu de scris.

va urma.

A post shared by claus🇷🇴 (@clausro) on


Citeste si...


@aiurea

Comentator foarte renumit pe scara lui de blog. Comentrollează orice, oricând şi fără să i-o ceară nimeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail