*introducere sub forma de poezie?!
mamaligi in ceaun, stii ca n-ai cum
sa nu dansezi: tata, mama, cainele
toti pleaca de la-celasi binele
azur, albatros
totu-n satra-i mai frumos.
Peisaj urban: vara si boscheti inverziti, asta pentru a asigura un mediu propice notepad-ului. Giratoriu, semafor, caini, mama, tata, unchi, frate, sora, mamaliga, romani, tigani, unt topit, vreascuri. Foarte bine. Simtiti cum gustati din Almettele primaverii? Cum intindeti mugurii lui Martie pe paine feliata? Foarte bine. Acesta fiind prologul, sa purcedem catre actiune.
Rareshi mergea pe strada inflorita de bitum, cu 25 de ani in rucsacul vietii. Inca mai puteai sa fumezi, ca orice om liber si normal, in aceste vremuri mai tulburi decat fundul unui butoi plin cu apa de ploaie. Rareshi nu apartinea niciunui gen, nu era nici golan, nici subscriber la Dilema Veche. Nu-l considera mediocru, fiindca inteligenta ii era prietena buna, doar ca norocul ii era doar cunostinta.
23 Martie. Tricou alb, camasa-n carouri. Deschis la camasa. Culoarea inchisa. Isi aprinse o tigara si fuma cu pofta, nu tacticos, cum ar spune jumatate’ de internet, desi n-are niciun sens. Ce inseamna tacticos, il vezi jucand cu virf impins, intr-un 4-5-1? Nup. Ce faci cand fumegi? Evident, iti lasai plamanu sa se relaxeze, exact ca-o slanina maramuresana aflata sub egida fagului ars.
Mergea Rareshi pe strada si se gandea la diverse chestii, avea salariu, dar isi permitea sa intre la Therme doar o data pe luna, desi lumea zicea ca nu-i adevarat, ca americanii au lucrat in Photoshop. Trecand peste, putea sa se duca la Therme o data la 2 saptamani. Dar pe Rareshi-l durea-n pula de Therme, nu asta era problema lui, avea alte chestii care-i planau asupra testei. Facturi, vacante, pantofi fara gauri? Neah, nu-i pasa de asta. Voia sa simt gustul vietii prin provocare. Si nu era la modu: simti ca esti flexibil si sociabil in grupuri mixte?, ci sa manance ciorba de burta c-un japonez sau sa sa discute despre hochei c-un portughez. Ceva palbabil, dar care era sporadic, ca participarea Albaniei la CM.
Ajunge la un semafor. Se uita stanga, se uita dreapta. Masinile asteptau. Pietonii-si vedeau de drum. Fiindca momentul intrigii din al 2-lea paragraf are nevoie de-o implozie, o sa presupunem ca mergea cu mainile-n buzunare si cu privirea in pamant. Apropo, isi terminase tigara acum 2 semafoare. Acum firul povestii nu-i cere ca atunci cand da coltul sa dea cap-n cap cu jumatatea. Bine, ma, hai ca-i cere. Nu exista cliseul cu EA, purtand ochelari, cartile la piept, cuprinse cu ambele brate.
Deci, Rareshi da sa dea coltul si da intr-o… intr-o… ce? Intr-o domnisoara, evident. *da, da, ceva legat de LGBT, dar textul asta nu powered by remus cernea*. Deci, fruntile lor se ciocnesc la colt de Raiffeisen. Pana s-apuce el sa-i ceara scuze, viitoarea doamna-si varsa lingura nemultumirii: “uita-te-n pizda ma-tii pe unde mergi. n-ai jucat fotbal in 1-4? nu stii ca trebuie sa tii privirea sus, ca de picioare se ocupa sistemul locomotor?”. Trec 5 secunde (n.r. n-am incredere-n numerele pare). Privirile lor se intrepatrund. Ea, cu fusta cupola, chipul izvor, ochii verzi si parul normal, sa nu exageram cu finetea. Rareshi era cu pupilele dilatate ‘n shit. Aici, marketing-ul ar numi chestia asta afectiune si ti-ar oferi un discount pentru pahare…
Rareshi facu primu’ pas sau EA? Nu stiu cum s-o dau. Ca daca zic ca el grai idei, trebuie ca el sa zica: “scuza-ma, e vina mea”. Fiindca el aicea incerca sa stranga intre omoplati parul ala normal. Nu, ma, nu e adevarat. Toata lumea s-ar gandi la asta. De fapt, el incepu sa rada ca un terminat la noul film al lui Tarantino. Deci, Rareshi zise: “Hahahaha, bai, Ferrero Rocher a etniei, ce faci tu, aici, pe la colt?”, nu-l interesa prenumele ei, ca oricine s-ar fi gandit la asta. si ea zice: “:))))) ce fraer esti, merg, ce sa fac. Iti placu cum te-njurai? Ia zi, ai jucat fotbal, ca daca ma uit la scobitorile astea as zice ca nu?”. Hm, Rareshi incepu sa zambeasca a bucurie. Acum 2 paragrafe ziceam ca voia o provocare dubioasa. I-a servit-o karma direct la cantina intersectiei. Pe ea o chema Adelaide si era tiganca. Foarte bine, se gandi Rareshi.
Eroul nostru o intreba pe viitoarea lui eroina: “Ia zi, ba, shorty, un’ te duci-n aceasta fusta crinolina-4-culori-una-peste-alta?”. Adelaide: “Ma duc spre tramvai, whitey. Auz’, da’ de ce esti interesat de acest eveniment, nu vez’ ca-s tiganca?”. Rareshi dadu reply: “Taci acolo, Milka, ca vin cu tine spre statie.” Si Adelaide-si flutura fusta a confirmare: “Haide. O sa-mi prind parul-n coada, sa-mi scoata in evidenta pometii. Da’ esti pregatit sa vezi cainele legat de roata, curtea fara poarta, tabla intoarsa pe umarul unui semn?”
Rareshi dadu din cap: “Pfff, ba, Adelaide, crezi ca m-ai impresiona daca mi-ai zice ca ti-ai luat licenta pe bune, nu de pe referate.ro. Foarte bine. momentul asta e inoportun de palpitant. Sper c-ai cartela, fiindca io-s voyeur-ul sinei. EA: “Da, fraere, normal c-am. Nu-mi exploata cliseul.”
Merg ei 4-5 statii, apoi coboara si merg pana cand drumul e batatorit cu brazda. “Am ajuns. Uite, aici producem noi fericirea. Vezi ceaunu’, vezi caruta, imi vezi fratii alergand a libertate, esti pregatit, Rareshi? Noi te acceptam, tu m-ai acceptat deja. E deja utopic”. Rareshi: “Hahaha, da, bai, Delaide, e fire. Unde-i tuica, unde-i vinu’, pastrama, sa vina si maica-ta, taica-tu, unchi-tu, toarna-mi mamaliga, sa cante vioara, sa intoarcem tabla. Ma simt atat de liber, Adelaide, uite vreascu’, uite iarba, simt ca merge bine treaba.”
Adelaide: “Asa, fraere, doar nu te-am injurat degeaba. Uite tuica, uite vinu’, mama, unchiu’ si mamaliga. Uita japonezii, uita portughezii si hocheiul. Acum eu sunt viitorul. Noi n-avem ora, n-avem timp, anotimp, soare, AM, PM. Doar traim. Asta-i satra, fraere. Destin? Nu mai conteaza. Conteaza ca fruntile inca ne dor. hai sa dansam in maracini.”
Rareshi: “Hahaha, ai dreptate. Deci, am plecat de acasa fara nicio miza. Acum sunt aicea si e totul #YOLO. Satra, satra, satra. Caterinca. Daca vreau carnati-n untura? ‘zact, Delaide. De-acum incolo ciocolata alba de casa se va uni sub patratel cu Milka.”
Adelaide: “Fix asa, fraere, si daca te intrebi daca asta e un vis, ei bine, nu. Nu trebuie sa te ciupi. Maine cununia civila si poimaine te vad cum tragi de tabla intoarsa, ca holocaustul casnicie te mananca, s-a inteles, fraere?”
Rareshi: “Sa traiti!”