Un necunoscut de prin parlament, care habar nu am de ce trebuia să susţină o conferinţă de presă sau aşa ceva, repeta râzând: „Să mor eu dacă ştiu cu ce să încep…” Nu m-am prins despre ce trebuia să vorbească şi cine îl forţa să înceapă o chestie la care omul nu se pricepea şi o recunoştea în faţa ziariştilor. Sincer, l-am apreciat pentru… sinceritate. Mi-am spus: „Uite, dom’le, un om care nu se dă vreun cunoscător în această lume unde nu mai ai loc de atâţia cunoscători”. Cum o fi trecut, totuşi, examenele orale în şcoală? L-or fi apreciat profesorii pentru sinceritate auzindu-l: „Să mor eu dacă ştiu cu ce să încep…”? Cred că da, pentru că altfel nu ajungea unde a ajuns. Adică bine. Adică destul de sus. Sincer.
Elena Udrea este din nou cu arestul preventiv la fund. Chiar mă întrebam cât se va mai bucura de liberatea ei iluzorie. Fără să îmi scriu gândurile pe bileţele sau să le transmit DNA-ului pe cale telepatică (nu am ajuns încă la nivelul „Profesorului” Voiculescu să influenţez aşa pe careva şi nici nu am plantat catralioane de copaci ca să îmi răspundă Universul la dorinţe), nu mică mi-a fost mirarea să aflu că au căşunat pe ea ca Păcală pe sat. Sincer, nu îmi doresc să intre în arest, să treacă iar prin calvarul confiscării sutienului, mersului la ginecolog şi prin drama încreţirii părului. Părul ei blond care probabil se va renaturaliza… Sincer.
Cristian Buşoi îşi face campanie pentru Primăria Capitalei. Cu această ocazie am aflat că este medic. Aoleu, încă unul de-ăsta care vrea la primărie? Ce se întâmplă, doctore? Oamenii ăştia nu învaţă din greşelile altora! Păi, te mai bagi în chestia asta ştiind ce a păţit predecesorul tău tot medic? Nu te mai bagi! Sincer, nu cred că îl voi vota pe Cristian Buşoi în funcţia de primar. Nu de alta, dar nu vreau să păţească vreo nepăţită. Plus că are o faţă aşa de tristă… aşa de tristă, că până şi Bucureştiul îşi înăbuşe veselia din Centrul Vechi când apare domnu’ doctor în public. Sincer.
Alaltăieri seară treceam pe lângă Poliţia Capitalei. Mă duceam în Centrul Vechi (unde veselia era în toi, semn că C. Buşoi rămăsese în casă). Mi-am verbalizat gândurile din cap, împărtăşindu-i-le Prietenului meu: „Îţi dai seama că între noi şi arestaţii preventiv este doar un gard… de fapt, mai sunt şi nişte ziduri şi nişte coridoare şi nişte uşi… şi Oprescu…” Sincer, m-am înfiorat. Distanţa mi se părea prea mică, zidurile prea subţiri, libertatea atât de uşor de pierdut. Dacă prin absurd aş ajunge vreodată de partea cealaltă a gardului, nu ar fi imposibil să declar: „Să mor eu dacă ştiu cu ce să încep…” Însă cu siguranţă mi-ar spune Ei. Dinainte. Sincer.