skeleton-937314_1920Ignoranţa mea nu cunoaşte limite în ceea ce priveşte importanţa şi semnificaţia religioasă a moaştelor. Aproape că mă încearcă un sentiment de ruşine la gândul că admirabilii mei conaţionali merg uniţi în cuget şi simţire în pelerinaj la sfintele oase oricât de vitrege ar fi vremurile, în timp ce eu stau cu fundul în scaun, nasul în net şi ascult pe repeat porcăria gay „La gozadera”. Ba, mai mult, unii dintre ei, adevăraţi ortodocşi şi patrioţi în credinţa lor oarbă, îşi sacrifică libertatea pe meleaguri străine, strecurându-şi pe sub pulpana sutanei, în timp ce murmură rugi, rămăşiţele unor sfinţi,  în pofida faptului că de aceştia nu a auzit nici Dracu’.

Mă uit cu ochi umezi la doamna senatoare pesedistă aflată, pe când încă nu începusem să ne luăm ţara înapoi, în pericolul băsist de a nu-şi mai găsi bărbatul acasă, cum le spune cu guriţa ei rujată credincioşilor adunaţi în jurul raclei sfintei Parascheva să nu se roage pentru bunuri materiale, ci pentru sănătate, linişte, pace şi nu mai ştiu ce. Îmi zic printre acorduri de muzică latino stupidă: „Ce suflet pur! Ce nivel ridicat de spiritualitate! Probabil de-asta a ajuns senatoare şi nevastă de primar cu acareturile aferente statutului – case, maşini etc. -, că s-a rugat pentru sănătate, linişte şi pace! Dumnezeu este atât de bun şi de generos dacă ştii să te rogi adecvat!”

Simt cum se pogoară lumina asupra mea, cum mi se cuibăreşte în suflet porumbelul păcii pe care îl întreb cu duioşie: „Unde ai fost tu până acum, porumbel drag? De ce nu ţi-ai făcut cuib în sufletul meu gol?”

Porumbelul îmi răspunde cu glas uman: „Nu sunt porumbel, sunt porumbiţă. M-a pus la treabă după potop imbecilu’ de Noe care nu era în stare să îşi dea seama singur dacă au scăzut apele, de aia i-am şi adus ramura de măslin ca să mă lase odată în pace. De acolo mi se trage imaginea de porumbel al păcii, chiar dacă nu are nicio legătură cu realitatea.  Apoi mi-a cerut Ioan Botezătorul, pentru un efect cât mai dramatic, să joc rolul Sfântului Duh în scena cu botezul lui Isus. Era cât pe-aci să dau rasol, pentru că înghiţisem nişte boabe de mei şi făcusem indigestie. Greu de tot mi-am reţinut un găinaţ pe toată durata scenei biblice. Dumnezeu, văzând cât sunt de eficientă, mi-a dat şi EL o sarcină, punându-mă să ies din gura creaturilor Sale umane. De unde crezi că vine expresia i-a ieşit porumbelul? Bine, corect ar fi fost porumbiţa, dar cine mai ţine cont de asemenea detalii? Slavă Lui că nu i-a venit ideea să ies prin altă parte, cu toate că şi dacă ies pe cale orală mă expun riscurilor.

carcass-436383_1920Uite, tocmai ce am ieşit din gura doamnei senatoare. Avea o halenă de era să îmi pierd cunoştinţa! Mamă ce nasol îi miroseau cuvintele! Îţi dai seama nu doar că aş fi putut muri sufocată, dar şi că aş fi putut rămâne cu imaginea compromisă iremediabil la auzul veştii că i-a ieşit din gură un porumbel mort? Trebuie să iau neapărat o pauză că nu stau locului de la Facerea Lumii încoace.

Brusc, ies din starea de reverie şi aflu că mâine se scot moaştele sfântului Ioan Gură de Aur. În faţa ochilor îmi defilează conaţionalii cu oase sfinte în mâini, racle dansatoare, hoţi transformaţi în popi sub acoperire, porumbei de toate soiurile ieşind din guri politicianiste. Strâng pleoapele şi încep să mă rog cu ardoare: „Doamne, fă să înceteze asaltul moaştelor asupra mea! Iartă necredinţei mele şi îţi promit să nu mă mai rog aiurea pentru bunuri materiale, ci pentru sănătatea poporului meu, pentru pacea mondială şi pentru refacerea trupească a porumbiţei. Dar cel mai mult şi cel mai mult, mă rog Ţie nu pentru mine, mă rog Ţie să te înduri şi să le dai unora dintre conaţionalii mei măcar un IQ de peste o sută de care să se folosească măcar atunci când îşi aleg conducătorii. Facă-se voia Ta, precum în Ceruri aşa şi pe Pământ! Amin!”

Redeschid ochii şi constat cu stupoare că stau în genunchi în faţa unui uriaş os de dinozaur căruia un homo erectus îi adusese porumbiţa ca ofrandă. Dumnezeu, în infinita Lui înţelepciune, mă supusese unei teleportări iniţiatice ca să aflu pe pielea mea originea credinţei în moaşte. Ignoranţa şi superficialitatea mea rămân de domeniul trecutului… mă corectez, de domeniul „viitorului”, acolo unde un alt Eu al meu ascultă „La gozadera”.


Lui Chan

Lui Chan a lipsit de la lecția credulității. Nu crede în vorbe (aruncate aiurea), dar te poate face din vorbe. Nu crede în critici (aiurea), dar își poate face periodic autocritica. Nu crede în oameni, dar îi poate face să capete încredere în ei înșiși. Nu crede în lacrimi de crocodil, dar poate să întindă o batistă fără să-i fie înhățată mâna. Nu crede în nicio religie, dar poate să inventeze una. Nu crede în multe, dar poate să comenteze mult și bine despre ele pe aiurea.eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail