De ceva timp, psihologii (de fapt, mereu acelaşi psiholog şi aceleaşi trei sau patru psiholoage) au devenit, mai mult ca oricând, nişte obişnuiţi ai studiourilor de televiziune. Sunt invitaţi să îşi dea cu părerea despre orice: politică, violuri, arestări, şpagă, fuste scurte, tocuri înalte ş.a.m.d. Despre tocăniţă, varză călită cu costiţă, ciorbă de burtă dreasă cu smântână, fasole cu ciolan şi alte mâncăruri tradiţionale încă nu i-am auzit spunând ceva. Nici măcar nu mă amuză să ascult platitudinile (înţesate de cuvinte luate din dicţionarul lui Popescu-Neveanu) unor ţăţici preţioase cu voci nazale, cârlionţi şi cocuri cum se poartă la nunţile din satele şi comunele lor de baştină, lănţişoare cu Maica Domnului ţinându-l în braţe pe pruncul sfânt odihnindu-li-se în decolteurile ample. Pot să înţeleg să li se ceară părerea în chestiuni legate de comportamente psiho-sociale, educaţie, mă rog, în explicarea unor fenomene care au tangenţă cu sfera lor profesională, tocmai pentru ca telespectatorul neavizat să aibă o perspectivă mai largă.
Dimineaţă, o astfel de ţăţică (ce-i drept, fără coc şi cârlionţi, probabil şi fără pruncul sfânt încălzit la sânu-i generos) îşi dădea cu părerea despre reţinerea lui Oprescu, despre parandărăt şi ea mai ştie exact despre ce. La un moment dat a spus: „Oamenii nu se schimbă.” Am întors capul spre ecran cu atenţia mult mărită (ca de obicei, făceam altceva în timp ce ascultam). Da, ţăţica taman scosese pe guriţa de aşa-zis psiholoagă că oamenii nu se schimbă. Cred că nu a conştientizat în niciun fel enormitatea pe care o enunţase şi prin care îşi desfiinţa profesia. Cum naiba practică o astfel de profesie, dacă nu crede în schimbarea fiinţei umane? Profesia şi rolul ei de psiholog sunt nule în acest caz. Oare ce gândeşte când stă faţă în faţă cu un client: „Vorbeşte, fraiere, eu mă prefac că te ajut. Oricum nu pot să fac nimic pentru tine, doar să îţi iau banii. Tu trebuie să te ajuţi singur, dar asta presupune să te schimbi şi nu cred că eşti capabil de asta.”
Nu ştiu dacă gura ţăţicii a slobozit cuvintele fără să fie gândite înainte şi de creier, cert este că fiinţa umană se poate schimba atât în bine, cât şi în rău, că poate atât să evolueze, cât şi să involueze. Sunt enşpe mii de catralioane de exemple ale unor oameni care nu erau nici prea morali, nici prea umani, şi care nu doar că s-au schimbat în urma experienţelor trăite, dar şi-au făcut un scop în viaţă din a-şi ajuta semenii. De asemenea, există oameni normali, cu vieţi normale, care în urma unor experienţe extrem de traumatizane au suferit schimbări majore de personalitate din simplul motiv că personalitatea nu este bătută în piroane. Nici nu este nevoie să fie cineva psiholog pentru a-şi da seama de aceste lucruri mai mult decât evidente.
Apropo, se tot vorbeşte că puşcăria are ca scop principal reeducarea. Care reeducare, dacă oamenii nu se schimbă? Şi, dacă există psihologi cu astfel de mentalităţi angajaţi prin penitenciare, nu mă miră de ce rămâne la nivel de utopie reeducarea pe plaiurile noastre mioritice. Oprescu spunea, cu accentul lui golănesc de cartier (pe care i l-am detestat dintotdeauna), în interviul de ieri, de pe ioana-raduca.ro, că „te sperii de neşansă”, referindu-se la justiţie. Eu mă sperii de neşansa ca nu cumva să nimeresc vreodată în cabinetul unei astfel de ţăţici, cu sau fără prunc sfânt la sân.