O dimineață cu emoții

Dimineaţă răcoroasă, televizor deschis. Mă uit la jurnaliştii, jurnalistele şi cameramanii care se îmbulzesc aproape disperaţi în faţa uşii DNA-ului, călcându-se pe bombeuri fără menajamente. Brusc, acele imagini mă transportă mental în vremurile când, copil fiind, stăteam la coadă la carne și, dacă până la deschiderea uşii în măcelărie toată lumea stătea cuminte în rând, socializând, schimbând impresii şi reţete culinare, de cum apărea măcelarul începea isteria generală, se auzeau strigăte, înjurături, cei care legaseră prietenii între  ei se deziceau unii de alţii, nimeni nu mai cunoştea pe nimeni, fiecare dorea să apuce o cât de infimă ciozvârtă din mâna semizeului de dincolo de galantare.

Mă recuplez la contemporaneitate ÅŸi nu înÅ£eleg de ce jurnaliÅŸtii, jurnalistele ÅŸi cameramanii îşi strică pantofii fară sau cu toc, teniÅŸii All Stars, se împing, se rănesc superficial, se vaită, vociferează. Aaa… din cauza PremieraÅŸului cel Voinic (l-am poreclit de puÅ£in timp aÅŸa, dar o să explic altă dată de ce), care încearcă frumos, elegant, cât de cât, să treacă printre ei. Mă amuză zelul lor complet inutil, pentru că PremieraÅŸul cel Voinic este zgârcit cu declaraÅ£iile. Tot ce au smuls din guÅŸiÅ£a ÅŸi guriÅ£a sa a fost: ”Nu facem politică la DNA!” Din punctul meu de vedere, puteau să nici nu se deplaseze până la DNA (până ÅŸi eu ÅŸtiu că PremieraÅŸul nu vorbeÅŸte cu presa când este chemat la audieri), dădeau ÅŸtirea pur ÅŸi simplu. Pe când aÅŸa, au consumat benzină aiurea, adică niÅŸte bani pe care oricum multe televiziuni nu prea îi au, pentru că altminteri ÅŸi-ar plăti taxele la stat.

ÃŽnsă cu această ocazie am aflat ÅŸi eu că, înainte de audiere, PremieraÅŸul cel Voinic a fost la Cotroceni pentru consultări cu Marele Hoinar. Jur pe roÅŸu că am încremenit când am auzit noutatea. Apoi respiraÅ£ia mi-a devenit neregulată, pulsul accelerat, inima îmi bubuia în piept, întreaga mea fiinţă interioară era scuturată imperceptibil ca de un cutremur mic produs în zona Vrancea ÅŸi resimÅ£it la BucureÅŸti. EmoÅ£iile veneau ÅŸi plecau în valuri succesive. ”Cum?! Marele Hoinar s-a oprit din marea hoinăreală??? S-a reîntors pe ÅŸestache la muncă fără să afle nimeni? Sau a fost tot timpul închis în palatul său rece, cenuÅŸiu, neprimitor, părăginit,  muncind cu mânecile suflecate de la cântatul cocoÅŸului până la cântatul cucuvelei, iar eu am trăit cu impresia falsă că singurul lui job este hoinăritul???”  ÃŽntrebările ÅŸi remuÅŸcările se îmbulzeau în mintea mea precum jurnaliÅŸtii, jurnalistele ÅŸi cameramanii care se călcau pe bombeuri în faÅ£a uÅŸii DNA-ului. O transpiraÅ£ie rece mi-a cuprins corpul îmbrăcat încă în pijama ÅŸi o vinovăţie insuportabilă mi s-a cuibărit în suflet. ”Doamne, iartă-mă dacă am greÅŸit fără voie! Iartă-mă pentru toate gândurile lipsite de sensibilitate ÅŸi pentru reaua mea credinţă, dar mi-a fost otrăvită mintea de Anticristu’, duÅŸmanul tău politic acolo în Ceruri, dar ÅŸi pe Pământ, pentru că altfel nu aÅŸ fi fost în veci în stare să gândesc că acest OM ÅŸi minunat preÅŸedinte nu trudeÅŸte pentru  binele poporului.”

Ruga sinceră mi-a stins întrucâtva conflictul intrapsihic, iar un licăr de speranţă a început să pâlpăie timid. RespiraÅ£ia a revenit la normal, pulsul ÅŸi bătăile inimii la fel, mintea mi s-a desceÅ£oÅŸat. Redevenisem eu, bucurându-mă de integritatea redobândită, când am auzit din microfonul unui jurnalist: ”PreÅŸedintele a fost la birou ÅŸi săptămâna trecută.” Aaa, da? Mamă, ce fâs! Licărul de speranţă a dispărut aÅŸa cum apăruse – instantaneu. Pentru asta era să fac eu atac de cord, m-au trecut toate apele, toÅ£ii fiorii ÅŸi toate vinovăţiile de la Facerea Lumii încoace? Pentru câteva ore petrecute la birou?! Ce să spun? O extraordinară realizare că Marele Hoinar ÅŸi-a rupt câteva ore să ajungă la palat! Cum naiba rămâne însă cu timpul meu preÅ£ios pierdut cu rugăciuni în loc să îl valorizez făcând ceva constructiv, de exemplu, să fi plecat într-o vacanţă? Cine mi-l mai dă înapoi? Marele Hoinar? Nu cred! El este prea prins cu hoinăreala lui ÅŸi cu faptul că se (pre)face că lucrează. De-acum înainte o să mă (pre)fac ÅŸi eu că îl cred! Stai, ce am?! Sunt cu capul?! De ce să mă obosesc să mă (pre)fac? (Pre)făcătoria face parte din fiÅŸa postului său, că doar pentru asta îl plătim cu toÅ£ii. Eu, ca simplu cetăţean, aleg să nu îl mai cred sau să mă iluzionez (de speranţă nici nu poate fi vorba!) că va bate un altfel de vânt dinspre Cotroceni.  ”Vântul schimbării” poartă pe aripile lui aceleaÅŸi modele comportamentale defectuoase cu care m-am obiÅŸnuit de-a lungul timpului, aceeaÅŸi atitudine politicianistă superioară È™i arogantă, dar,  ce este mai rău, aduce înspre mine aceleaÅŸi figuri groteÅŸti. Mereu acelaÅŸi figuri groteÅŸti.

Cât despre PremieraÅŸul cel Voinic ÅŸi nevorbicios când este prins în ÅŸi cu uÅŸa DNA-ului… într-o ediÅ£ie viitoare.