Emisiuni tv peste emisiuni tv plicticoase, cu pretenţii de inedit, senzaţional, extraordinar din zona otevistă, în care sunt tocate, comentate cu obidă şi părtinire aceleaşi imagini cu preşedintele, soţia preşedintelui, vilele de protocol ş.a.m.d.
Am înţeles din aceste emisiuni că preşedintele se plimbă prea mult cu soţia (căreia rochiile de designer îi dezgolesc prea mult braţele şi picioarele, însă nu are preocupări prea multe, de fapt, nu are deloc, în domeniul educaţiei), are prea multă vacanţă, trăieşte în prea mult lux (!), dărâmă prea multe ziduri în Vila Lac 3 (mă rog, nu el cu mânuţele lui) şi nu se preocupă prea mult de bunul mers al ţării.
Le iau oarecum pe rând:
1. Preşedintele se plimbă prea mult cu soţia
Păi, cu cine altcineva să se plimbe? Ar fi fost mai bine cu amanta, dacă ar fi avut una? Chiar nu se gândeşte nimeni că preşedintele a fost mulţi, mulţi ani primarul unui oraş provincial devenit capitală europeană datorită muncii sale şi că probabil din această cauză nu a avut timp nici să iasă la plimbare, nici să vorbească pentru că altfel de unde să îi fi venit ideea sloganului: ”Fapte, nu vorbe!”, dacă nu din propria experienţă de om care tace, face şi nu se plimbă? Cât despre soţie, ce să mai vorbim? Străbătea pe jos ca o furnicuţă drumul casă – liceu, liceu – casă. Zilnic.
1′. Soţia poartă rochii de designer ce îi dezgolesc prea mult braţele şi picioarele…
Sincer acum, să poarte haine făcute de ea? I le-aş face eu, dar nu mă pricep. Dacă am fi un popor generos, i-am cumpăra fiecare câte un articol vestimentar şi i l-am oferi cadou ca să se simtă iubită şi preţuită. Cum ne-am mai uita atunci la televizor şi ne-am bucura: ”Uite, maieu’ ăsta plasă e de la mine!” sau ”Fusta cu volane i-am luat-o eu de la minipri. Am avut grijă să fie deasupra genunchilor.” Doamne, câtă mândrie naţională ne-ar anima sufletele! Aşa este nevoită să achiziţioneze şi să poarte rochii scumpe de la diverşi creatori care nici nu fac treabă bună pentru că în zgârcenia lor nu folosesc suficient material. Eu empatizez cu soţia președintelui (pe care un domn de la tv într-un acces de misoginism a numit-o Prima Cucoană) pentru că este o victimă a celor patru stilişti care o pun intenţionat într-o lumină nefavorabilă. Cât despre neimplicarea în zona educaţiei… oare nu este şi doamna sătulă de atâta educaţie după ani lungi în care a fost profesoară de engleză?
2. Preşedintele trăieşte în prea mult lux
Domnule, dacă trăia la Sibiu în cele şase case luate din meditaţii, nu era bine, dacă trăieşte în lux la nivelul unui preşedinte de ţară, iar nu este bine. Eu zic aşa: cele şase case luate din meditaţii să fie duse bucată cu bucată: una la Bucureşti, una la Neptun, una la munte, una în străinătate… Câte s-au făcut? Patru. Celelalte două să rămână la Sibiu: una pentru când se duce preşedintele în vizită, iar cealaltă să fie închiriată ca să aibă bani de plimbări şi vacanţe, de lux, ce să mai!
3. Preşedintele dărâmă prea multe ziduri în Vila Lac 3
Aici pot fi mai multe aspecte, unele aproape psihanalitice. Deci, preşedintele (pe care cu duioşie incomesurabilă l-am încadrat la categoria om, văzând şi auzind câte nevoi are şi el ca oricare dintre noi) a dorit un dormitor mai mare şi de aici deranjul cu pereţii. Acum, sincer, nu a fost un simplu moft pe sistemul i-a poftit sufleţelul, ci o dorinţă născută din necesitate. Să îmi fie scuzată remarca, la cât este de înalt, lat şi gros, este o ultranecesitate. Plus că eu cred că preşedintele – om priveşte spre sine în perspectivă, adică peste un an, doi, cinci, când va deveni mai lat şi mai gros. Slavă Domnului, că nu şi mai înalt, că altfel cerea să se dărâme zidurile exterioare de se unea dormitorul cu lacul şi iar sărea toată lumea de fund în sus că uite ce face cu banii poporului. Lasă că următorul preşedinte poate pune pereţii la loc pentru liniştea generală. Asta dacă nu se dovedeşte actualul demn de a fi reales şi atunci tot el va fi următorul şi astfel se amortizează cheltuielile. Ah, pomeneam despre aspectele psihanalitice. Ei, bine, se poate ca zidurile care sunt puse la pământ fără milă să simbolizeze desfiinţarea barierelor interioare şi manifestarea plenară a adevăratului Eu. Zidurile ar mai putea să simbolizeze deschidere către popor, către un viitor luminos, îndrăzneţ şi măreţ pentru acesta, dar recunosc că ar fi o interpretare mult prea forţată.
4. Preşedintele nu se preocupă prea mult de bunul mers al ţării
Ei, şi? Are vreo nevoie ţara de grija părintească a preşedintelui? Are ea nevoie să vegheze el la bunul ei mers spunându-i: ”Cătinel, pas cu pas, vei merge mai bine, următorul pas va fi nemaipomenit. Eşti pe drumul cel bun…” ? Nu! Să fim înţelegători şi să nu uităm că preşedintele neavând copii, nu poate să aibă, eventual, decât un instinct patern inexistent. Ţara se preocupă singură de ea însăşi sau, mă rog, îşi mai bagă coada şi statul când interesul naţional o cere. În general, ţara este ca un minor lăsat în grija rudelor de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Cu o diferenţă însă: preşedintele pleacă prea puţin la muncă în străinătate. El le are mai mult cu marea hoinăreală în care, evident, nu uită vreodată să îşi ia soţia, ceea ce este de apreciat, că prea s-a obişnuit naţia aceasta cu preşedinţi care se întreabă: ”Unde îmi este soţia? Mi-am pierdut soţia.” Eu sunt de părere că, dacă tot au vrut zeii să ajungă preşedinte, Marele Hoinar (tot duioşia, bat-o vina, mă îndeamnă să îl numesc astfel) are tot dreptul câştigat prin vot să îşi trăiască (în lux) a doua tinereţe, şi de ce nu, a doua foarte prelungită lună de miere împreună cu Prima Sa Cucoană (puşchea pe limbă! aici domnul de la tv îşi băgă coada-i misogină). Deci, eu îmi doresc pentru ei să le fie bine, ca să nu le fie rău.