dog-relaxCică există probabilitatea ca domn fost preşedinte să candideze pentru Primăria Capitalei. Mi-am spus: ”Doamne ajută!” Şi-aşa s-au înmulţit câinii vagabonzi, deci e nevoie de cineva cu sânge în vene care să soluţioneze cu mâinile goale, hinghereşte, această problemă câinoasă, iar domn fost preşedinte are experienţa necesară (să nu uităm că a lucrat mai mult decât direct cu un fost aliat, pe numele său de scenă politică „Buldogul”). Sincer, eu cred în şansele de reuşită la Primăria Capitalei ale domnului fost preşedinte. Dacă Muc cel mic, adică domn Boc, a reuşit să redevină primarul Clujului după ce în calitate de prim ministru a tăiat în carnea vie a românilor, păi, pe domn fost preşedinte, care a vegheat cu vocaţie de doctor Mengele ca operaţia de tăiere în carne vie să fie un succes garantat, îl dau sigur ca… câştigător (câh, am făcut aproape o cacofonie!). Cică tot s-a ales aproape praful de ţară în cei zece ani de mandat, de ce nu s-ar (re)alege praful şi de capitala oricum prăfuită din cauza asfaltărilor, reasfaltărilor şi a bordurilor înlocuite fără număr, fără număr…

Cică domn actual preşedinte a scăzut în sondaje pentru că a lipsit de la serviciu (sau Servicii?). Motivul mi se pare cel puţin hilar. Ce să fi făcut domn actual preşedinte la serviciu? Să fi stat pe feisbuc? Să mai fi scris vreun gând inspirat/motivaţional pentru care să primească mii de laicuri? Eventual să fi stat pe chat pentru o iniţiere în tainele mâncatului de vită Kobe cu don MRU sau la o mică vrăjeală cu don Mihalache? Eu nu văd ce ar fi putut să facă la serviciu. Iniţial mă speriasem, crezând că a scăzut în popularitate pentru că nu s-a dus la birou să fi pus osul prezidenţial la treabă, adică să muncească. M-am întrebat cu mintea bulversată şi nu fără o oarecare groază: ”De când naiba pune naţia asta preţ pe muncă? Am devenit peste noapte (mă rog, peste vară) o naţie de japonezi obsedaţi de muncă şi eu nu am aflat? Doar nu facem unii dintre noi facultăţi ca să ne spetim muncind!”

Dacă se adevereşte prin absurd că brusc munca a luat amploare la scară naţională, eu nu aştept să se transforme în flagel, chiar mă gândesc serios la emigrare într-o ţară în care mai există acel respect aproape pios pentru siesta de două, trei, patru ore. Nu ştiu, poate de vină o fi trista mea experienţă din Japonia. Ţin minte ca şi acu’ (şi nu pot să nu mă înfior) cum deschideam dimineaţa devreme câte un ochi cârpit de somn şi din patul meu vedeam prin geamul imens, cât ţinea peretele, nu răsăritul soarelui, ci forfota din clădirea de birouri de alături, de parcă eram chiar în mijlocul ei. Brr! Cum mi se ridică părul pe mâini numai amintindu-mi. Că oamenii aceia, japonezii, veneau devreme la serviciu, puteam să mai înţeleg, dar când eu mă băgam la unşpe noaptea în pat şi ei erau tot acolo depăşea capacitatea mea de înţelegere, întrecea cu mult bunul meu simţ românesc. Nu-i de mirare că picau toţi cu capetele în piept imediat de cum se urcau în tren (la început am crezut că adormeau pentru că era ceva în aerul condiţionat din trenuri). Nu spun că după o lună picam şi eu cu capul în piept de epuizare psihică, după atâtea şi atâtea clipe în care aproape zilnic îi urmărisem din pat pe funcţionarii agitaţi din clădirea de vizavi. Ştiu cum este să fii japonez, am trăit-o pe pielea mea. Ce-i drept, în ciuda tristei mele experienţe de pe meleagurile nipone, cu o nostalgie tot am rămas –  nu am mâncat vită Kobe.

stress-relax-854Părerea mea este că nu ar trebui să se mai lanseze pe piaţa zvonurilor sondaje care cică ar indica o scădere a popularităţii preşedintelui din cauză că nu ar munci. Pe cine naiba a îmbogăţit vreodată munca în ţara asta ca să facem acum caz de ea? Nu este cazul… Aiurelile marxiste cum că munca l-a creat pe om nu cred că şi-au lăsat vreo amprentă asupra memoriei noastre colective. Ce naiba, suntem creştini de peste două mii de ani, şi cu toţii suntem încredinţaţi că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa, apoi, cu o intenţie divină demnă de laudă, i-a pus la picioare Paradisul ca să se bucure, să se veselească cât era ziulica de lungă  şi să beneficieze fără niciun efort de ceea ce îi poftea sufleţelu-i neprihănit. Cred că ADN-ul nostru,  dar se pare că al domnului actual preşedinte cel mai mult (na, el este Alesul, Unsul Domnului!),  încă este  compatibil cu ADN-ul primului om care a trăit într-o continuă vacanţă o bucată mare de viaţă.

În ciuda ADN-ului atât de aproaiat de al primului Adam, am o strângere de inimă că s-ar putea ca vremurile să se schimbe, pardigma la fel, dacă până şi domn fost preşedinte se încăpăţânează să nu se pensioneze. Plus că cică a crescut în sondaje pentru că a fost activ, vizibil, ce să mai, a muncit. Ultima mea speranţă rămâne tot la domn actual preşedinte…


Lui Chan

Lui Chan a lipsit de la lecția credulității. Nu crede în vorbe (aruncate aiurea), dar te poate face din vorbe. Nu crede în critici (aiurea), dar își poate face periodic autocritica. Nu crede în oameni, dar îi poate face să capete încredere în ei înșiși. Nu crede în lacrimi de crocodil, dar poate să întindă o batistă fără să-i fie înhățată mâna. Nu crede în nicio religie, dar poate să inventeze una. Nu crede în multe, dar poate să comenteze mult și bine despre ele pe aiurea.eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail