horse-178093_1920Zilele trecute m-am trezit de dimineaţă (ceva neobişnuit pentru mine), m-am spălat pe gât, pe faţă… şi am deschis televizorul (mare greşeală, nu ştiu cine m-a pus).  Pe fondul strident al cutiei în cauză (un Daewoo depăşit de vremuri) am început să-mi frec nesul. Şi cum frecam şi frecam la nes cu spatele la ecran, urechea mea a început să (sur)prindă cuvinte. Nu doar că a început să (sur)prindă cuvinte, dar ele s-au legat destul de rapid în fraze mult prea vehemente pentru acea oră. M-am întors şi ochii mei căprui şi încă adormiţi au întâlnit ochelarii unei moderatoare extrem de vizibilă şi de vocală acolo la postul ei tv- nu spui cine, duduie (ne)importantă-, care  comenta hlizindu-se o ştire macabră împreună cu un invitat.

Pe scurt, o pacientă sunase la servicul de ambulanţă din Cluj în urmă cu cinci zile şi  după tot atâtea zile vecinii au  găsit-o fără viață în apartament, iar discuţia din studio era: „De ce medicii nu au chemat poliţia şi pompierii pentru a intra în apartament şi, eventual, să intervină când au constatat că nu răspunde nimeni,  ci s-au deplasat după cincisprezece minute la alt caz?” Ştirea în sine era oribilă însă ceea ce o făcea şi mai oribilă era maniera moderatoarei (ne)importante de a o comenta – râzând!

Am crezut că mi se pare, că nu mai văd şi nu mai aud bine: „Oi fi frecat prea mult nesul şi mi-o fi fost afectată percepţia!” M-am convins că simţurile nu mă înşelau când am (re)auzit-o nechezând ca o iapă. Scurt, tare, arătându-şi dinţii mari.  Cu intrigarea la cote ridicate precum cele ale apelor Dunării la vărsare, am încercat să găsesc explicaţii (chiar şi scuze) cât mai plauzibile. Nu mi-a trecut nicio explicaţie plauzibilă prin minte (scuze nici atât), ci unele cam deplasate, de genul: „Asta a fumat ceva!”, „A băut înainte de emisiune!”, „A şi băut, a şi fumat!”, „O gâdilă invitatul cu piciorul pe sub masă sau ea pe el!”, „A făcut sex noaptea trecută şi este binedispusă. Dar cât sex să fi făcut de nu poate să îşi ascundă starea de bună dispoziţie nici când comentează o ştire macabră? Doamne iartă-mă, o excita-o subiectul?!”

Nu am găsit nicio explicaţie, niciun răspuns dilemelor mele cât timp am urmărit emisiunea, dimpotrivă, ele s-au accentuat când a apărut pe ecran ExAlinuţa DIICOT-ului împreună cu avocata. Ieşiseră de la DNA. Cu gurile pline de microfoanele tuturor posturilor tv existente pe piaţa autohtonă, răspundeau reporterilor –  când ExAlinuţa, când avocata. Păreau două mondene surprinse de paparazzi în Centrul Vechi  pe când ieşeau din club – râzând! ExAlinuţa râdea cel mai mult. Nu conta ce întrebare i se punea, fălcile i se destindeau automat într-un zâmbet larg, larg, în care ar fi încăput toţi reporterii, colega de interviu, strada, sediul DNA, Baschetbalista şefă a DNA-ului, şoseaua Ştirbei şi cred că tot ar mai fi fost loc pentru: ozn-uri, planete încă nedescoperite, creioane colorate, o tonă de morcovi, întregul strat de ozon găurit ca şvaiţărul, radiaţiile care trec prin găurile stratului de ozon, însuşi Creatorul Universului.

Mă măcina întrebarea: „De ce râde ExAlinuţa?” Ca şi mai devreme, a început avalanşa răspunsurilor: „Se bucură de scurta ei libertate”, „Are vreo boală a muşchilor faciali”, „Ştie secrete dezvăluite de extratereştri când a fost în arestul preventiv şi la domiciliu”, „I-au fost injectate în creier endorfine în exces”,  „Îşi ascunde vulnerabilitatea”, „Râde ca… inteligenta”, „Aude voci”, „Râde de ceilalţi”. M-am oprit. Puteam să continui la nesfârşit, dar ce sens ar fi avut? Cert este că am închis televizorul şi am exclamat cu dezgust: „Ce inconştiente! Ce nesimţit(oar)e!”

Oare în indignarea mea să îmi fi dat fără să vreau răspunsul prin simplu fapt că am băgat în aceeaşi oală cu adjective două dudui, una mai veselă şi mai râzăreaţă ca alta?! Chiar să aibă în comun ExAlinuţa DIICOT-ului şi moderatoarea (ne)importantă aceeași fire nesimţitoare, ele părând să fie, totuși, la prima vedere, atât de diferite una de cealaltă? Să fie coincidenţa atât de mare încât să le lipsească amândurora simţul penibilului, dar să posede în schimb o „capacitate” extraordinară, care frizează inconştienţa, de a reacţiona total inadecvat faţă de situaţiile dramatice? Sau poate mă înşel eu şi sunt nişte persoane optimiste care au descoperit secretul fericirii şi văd partea plină a paharului cu apă chioară?

Pentru că m-am încurcat iar în întrebări fără răspunsuri, am decis să pun capacul pe oala în care le băgasem pe amândouă.


Citeste si...


Lui Chan

Lui Chan a lipsit de la lecția credulității. Nu crede în vorbe (aruncate aiurea), dar te poate face din vorbe. Nu crede în critici (aiurea), dar își poate face periodic autocritica. Nu crede în oameni, dar îi poate face să capete încredere în ei înșiși. Nu crede în lacrimi de crocodil, dar poate să întindă o batistă fără să-i fie înhățată mâna. Nu crede în nicio religie, dar poate să inventeze una. Nu crede în multe, dar poate să comenteze mult și bine despre ele pe aiurea.eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail