Premierul Victor Ponta a declarat, în cadrul unui interviu fără întrebări, dar plin de răspunsuri, acordat publicaţiei aiurea.eu, că debarcarea lui Traian Băsescu a fost doar o aplicaţie practică din cadrul Şcolii de vară a Tineretului Social Democrat.
De fapt, tot blitzkrieg-ul, aşa cum l-au denumit specialiştii şi cum va rămâne în istorie, a fost un curs practic al Şcolii de vară TSD. Am vrut să le arătăm mai tinerilor noştri colegi, practic viitorilor lideri ai PSD, cum se face politică în secolul XXI. Sau cum ar trebui să se facă. Acţionând rapid, fără menajamente şi fără ezitări, am reuşit, în timp record, să eliberăm ţara de sub jugul băsescian. Pur demonstrativ, evident. A fost un curs educativ, care le va prinde bine viitorilor politicieni social-democraţi. Cei mai vechi în partid au prins perioada CFSN, mineriadele, alungarea Regelui, prăbuşirea Bancorex şi alte evenimente care i-au format ca politicieni, trebuia să organizăm ceva şi pentru tinerii care au intrat recent în rândurile TSD şi care vor avea datoria de a menţine PSD acolo unde-i este locul, în marea familie social-democrato-liberal-populistă europeană.
Contactat telefonic de redacţia noastră la garajul prezidenţial, Traian Băsescu nu a dorit să facă nicio declaraţie, mulţumindu-se să hăhăie doar atât:
Nu e bine, dottore, nu e bine… Orice curs se termină cu un examen şi au cam picat toţi profesorii examenul ăsta, daramite elevii, hăhăhă!