Am văzut azi că a fost dezgropat un articol mai vechi al lui Vali Petcu despre părerea umană, element lipsă în review-urile de produse IT&C (şi nu numai) de la noi. Nu pentru că m-aş pricepe, ci pentru că vreau să-mi spun părerea umană, am zis să comentez şi eu un pic pe marginea lui.
În primul rând, treaba cu “majoritatea celor care le întreţin (n.r. siteurile “de ştiri”, zicea zoso acolo; eu le-aş numi azi “siteurile şi blogurile despre tehnologie”) nu pun în viaţa lor mâna pe 1% din produsele despre care scriu” nu cred că mai e valabilă în 2012. Să tot fie mai mult de un an, poate chiar doi, de când magazinele online româneşti au început să dea la greu produse în teste prin blogosferă. Cred că tonul l-a dat evoMAG, care mi-a trimis până şi mie un telefon la butonat, deşi era clar că aici mă ocup mai mult cu miştourile ieftine. Au continuat şi alţii, ajungând să se trimită bloggerilor până şi produse de lux, ca Vertu, spre testare. Au apărut tech bloggeri noi (un exemplu ar fi Emil Dragotă) care participă la tot felul de lansări, iau gadgeturi în teste şi produc, astfel, conţinut documentat. Bun, prost… fiecare după posibilităţi. Dacă e să-mi spun o părere umană, Emil, de exemplu, scrie despre gadgeturi ca un profesor de geografie, dar se vede că se străduieşte şi că munceşte ceva la review-uri. E doar o părere. Umană.
În al doilea rând, sunt perfect de acord că site-urile de profil care se zbat să iasă primele în căutări prin SEO spam sunt absolut inutile, muiste şi neavenite. M-am săturat şi eu, ca toată lumea (mă rog, toată lumea minus cei care scriu mizeriile alea), de zvonurile despre Galaxy S Ţâşpe, de pozele cu iPhone 5, de părerile avizate ale puradeilor de clasa a opta despre cum trebuie să arate iPad 7 şi dacă e util butonul „Home” sau nu. Cei care publică aşa ceva sunt doar nişte ţaţe cărora le pute cancan.ro, dar care adoră cancanurile despre gadgeturi. Şi totuşi, ca şi treaba cu tabloidele, şi asta e o modă importată de afară. Nu românul pasionat de tehnologie a inventat conţinutul „relevant” bazat pe zvonuri idioate, el doar încearcă să-l ridice la rang de artă. Sau de kitsch.
Pe de altă parte, am constatat pe pielea mea că e greu să faci conţinut care să-ţi aducă vizitatori constant doar din propriile teste şi păreri umane. Sunt pasionat de Android, am patru gadgeturi cu sistemul ăsta de operare şi, chiar dacă nu-s vreun specialist, m-am gândit la un moment dat să fac un blog despre jucăriile astea. Ideea nu era de a publica ştiri şi teste făcute de alţii, ci de a mă axa pe conţinut propriu, în special pe testat ROM-uri custom şi aplicaţii. Şi pe cârcoteli despre diverse gadgeturi/diverşi producători (uram HTC, după experienţa nefericită cu un Desire). În perioada aia chiar nu mă prindeau două săptămâni cu acelaşi ROM, deci puteam să scriu măcar câteva impresii despre, să zicem, două-trei ROM-uri pe lună. Plus câteva testări de aplicaţii. Ajungeau chestiile astea pentru a avea măcar 100 de vizitatori pe zi? Nu cred. E drept, nici n-am apucat să văd, am abandonat blogul după vreo 30 de articole. Mai exact, în momentul în care am constatat că nişte ştiri tembele preluate din altă parte făceau mai mult trafic decât un tutorial personal despre instalarea unui ROM custom.
Poate n-am avut răbdare, poate trebuia să fac ce fac majoritatea celor care scriu despre gadgeturi, şi anume să încerc să iau produse în teste şi să scriu cam aceleaşi chestii ca restul, poate am fost prea leneş (de fapt, asta cam aşa e). Cert e că nu e deloc uşor să te bazezi doar pe părerea umană. Fără ştiri trase la indigo, care să te înfigă în motoarele de căutare lângă ceilalţi spamucioşi, site-ul/blogul de tech e pustiu. N-am abandonat, însă, ideea definitiv. Mai ales că m-am apucat iar de schimbat ROM-urile ca pe ciorapi.
Şi, ca să închei triumfal, întreb şi eu, ca tot omul care urăşte spamul din motoarele de căutare: de DuckDuckGo aţi auzit? Folosiţi? Iete ce zice la căutarea după Galaxy S III:
Mai întâi informaţia relevantă, şi anume că gadgetul n-a apărut încă (plus câteva linkuri utile), şi pe urmă spamuceala şi gălăgia obişnuită. Să nu-l iubeşti? Măcar acum, până nu-l strică şi pe-ăsta.
P.S.: eu n-am reuşit să mă înscriu la concursul ăsta. Am cumpărat Chip ani de zile, am şi acum un dulap plin de reviste, dar numele de jurnalişti de IT&C care-mi vin în minte sunt ale celor pe care-i urmăresc pe Twitter.
nu cred că a negat nimeni că se iau/dau produse la teste. dar mare parte din mizerii sunt făcute înainte de a apărea produsul. onor locul de muncă al dlui dragotă se ocupă cu spamul…pardon, cu scrisul de zeci de articole despre un produs pe care n-au pus mână pentru a da bine in căutări. să amintesc de laptopnews?
Subscriu la ce ai scris cu o singura precizare: pentru telefonul Vertu am facut demersuri din propria initiativa fiind singurul blogger care a solicitat produsul in teste. Am zis ca va fi o pata de culoare in tot noianul asta de telefoane comune.
In al doilea rand, daca tot m-ai introdus in discutie in mod indirect, pot spune ca exact asta incerc sa fac. Sa aduca o latura umana unui review. Experienta utilizatorului obişnuit contează un cele din urma şi nu teste şi comparaţii sintetice.
mi-ar plăcea să cred că te-ai gândit de bine la mine in paragraful cu „bine, prost…„ :P
Bafta
N-am zis ca ai negat, doar ca s-a mai modificat “piata” de la data publicarii articolului respectiv. Cred ca acum apar foarte multe review-uri de produse testate efectiv. Pe de alta parte, cum spuneam, nu cred ca e suficient sa te bazezi numai pe ele, daca vrei ca site-ul sa fie un loc de munca – pentru tine si pentru altii – (vezi mobilissimo) si nu sa ramai la stadiul de one man show. Fara informatii despre produse pe care nu le-ai testat, dar care sunt acolo, pe piata serioasa de afara, e greu sa faci continut zilnic. Parerea mea. Umana.
Apropo, o parere despre review-ul asta? Are si date tehnice, si pareri personale. http://android.modaco.com/topic/352944-htc-one-x-review/
Eram convins ca tu ai cerut produsul in teste, dar… ti s-a dat. Arata atat deschiderea comerciantilor catre blogurile/presa de specialitate, cat si faptul ca pana si despre astfel de produse exclusiviste a inceput sa se scrie in cunostinta de cauza, nu doar din auzite.
:) Ca un irelevant ce sunt, scriu doar despre gadgeturile pe care le am prin casa. Nu-s specialist. Doar mi-au trecut prin maini zeci de telefoane pe care le-am folosit macar sase luni, nu doua zile cat sa scriu un articol. Plus nu stiu cate statii de lucru, servere, laptopuri, palm-uri, bla-bla.
Dar ii las pe aia care cred ca internetul mobil a aparut odata cu iPhone 4 sa scrie. Sigur stiu mai bine.
bai, eu nu sunt de acord. adica ok, daca faci un blog de minitehnicus pe android, toata lumea si caii lor au asa ceva si automat esti la mila producatorilor sa-ti mai arunce cate un produs in directia ta generala pe care sa-l poti tag-ui repede si publica cu 0,1 secunde si 100 de vizite mai repede decat xda. ca asa-i pe bloguri.
in acelasi timp, daca scrii bine si constant (gen 2-3 pe saptamana) impreuna cu altii si te curvasaresti doar pe stil si nu pe continut, eu zic ca ai sanse mari sa scoti pootza la masurat pe masa celor mari.
parerea umana conteaza si este luata in seama atata timp cat persoana din spatele ei este vazuta ca fiind vector. la tv ti le baga pe gat, pe net poti alege sa fii de acord cu cine vrei, pana la urma. undeva trebuie sa existe 10-50-100 de prosti care sa fie de acord cu mine. cam asta e. si daca scriu destul de bine, cresc la mai multi.
Eu sunt de acord cu tine, chiar daca nu inteleg cu ce nu esti de acord. :D
“Cert e că nu e deloc uşor să te bazezi doar pe părerea umană”
ba asta se cauta acum. esti genial, doar nedescoperit :D
ps: astept un galaxy s plus si-l rootez in secunda doi + ics.
Un pic offtopic, da tot o zic: treaba astacu ROM-urile custom e tare periculoasa. In sensul ca da dependenta. Addiction. Au fost perioade in care petreceam mai mult timp flash-uind ROM-uri decat utilizand telefonul. Cum aparea un ROM nou, trebuia sa-l instalez. Acum, incerc sa ma abtin…
Ce e ala ROM și de ce-l schimbați?
De fapt, schimbăm firmwareul care șade in ROM. În general pentru că putem, dar în particular pentru că există niște băieți care fac treabă mai bună, de multe ori, decât producatorii (care, scoțând telefoane pe bandă rulantă, nu actualizează tot timpul softul telefoanelor mai vechi). De ex, acum am Android 4.0.4 pe Nexus S și ultima versiune oficială pentru România cred că e 2.3.6 (dacă n-or fi dat drumul si aici la 4.0.3).
subscriu. astept acum un galaxy s plus de la vodafone pe curier si deja stiu cum sa-l rootez si ce sa pun pe el :))
am inteles, merci. well, in acest caz ma pun sa strang bani de un iPhone nou. ‘cuz you know…it just works and i know how to properly sync my shit
Comments are closed.