Esenţa vieţii conjugale

O dimineață liniştită de duminică. Adalbert se îndrepta, cu pași repezi, spre budă. Era unul din momentele acelea când n-apuci să-ți iei decât tableta sub un braț, telefoanele în buzunare, paharul cu apă într-o mână, cana de ceai în cealaltă și cartea începută acum trei luni (pe care n-o vei deschide, bineînţeles) sub celălalt braț.

Odată ajuns la fața locului, Adalbert intră imediat în chinurile facerii. Chinuri alinate, însă, de #colegii de pe Twitter. Mai cu o glumiță, mai cu o cârcoteală, travaliul de 47 de minute trecu repede. Adalbert folosi două suluri de hârtie igienică, se ridică, trase apa și-și văzu de treburi în continuare. Până când se auziră niște urlete din imediata vecinătate a celui de-al doilea lui birou, buda:

– Adalberteeeeee, ce dracu’ ai făcut iar?!? Èši-am zis să tragi, dracului, apa aia, de două-trei ori, dacă stai cu orele pe tron! Iar ai înfundat veceul!!!

– Mami, È™tii… n-am observat că s-a înfundat. Ce naiba să fac, cred că m-am cam deranjat de la ciorba aia de ieri…

– Te-ai deranjat pe dracu’! Tu te deranjezi de la orice! Și-un pahar cu apă dacă bei, te caci o oră după! Numai de la calculator nu te deranjezi, fi-È›i-ar internetul de râs!

Furtuna a mai durat vreo 2 ore. Ceva mai puÈ›in decât de obicei, aÈ™a că Adalbert a răsuflat uÈ™urat. “Am scăpat ieftin”, gândi el. “Data viitoare tre’ să am grijă să-l desfund înainte să-l vadă. Dacă nu uit iar.”

Ziua trecu la fel cum trec toate zilele de duminică. Mai un tweet, mai o cârcoteală, mai un articol pe colegii.cc… Veni seara È™i Adalbert își luă tableta sub braÈ›, telefoanele în buzunar, cana de ceai într-o mână, cartea în cealaltă È™i se îndreptă spre baie. Spre cabina de duÅŸ, mai exact. Era timpul pentru duÈ™ul săptămânal. Lăsă frumos toate obiectele (luase È™i telefoanele, pentru că nu se se È™tie niciodată cine sună; tableta, pentru că nu se È™tie niciodată ce căcare te apucă în timpul duÈ™ului de o oră jumate; etc.) pe scăunelul din baie È™i se introduse în cabina de duÈ™.

După câteva minute de înmuiat jegul sub presiunea revigorantă a apei fierbinți, Adalbert observă că nivelul apei din cădița de duș era cam crescut. Cam peste cota de avarie, așa. Și mai realiză că se auzea și storcătorul mașinii de spălat aflate în imediata vecinătate a cabinei de duş.

– Căcat!, răcni el. Se umple mizeria asta de cădiță È™i mor aici ca È™obolanul, ud È™i curentat! Nevastăăăăăă!!! Unde plm eÈ™ti?!

– Ho, bă, Adalberte! Ce dracului Å£ipi aÈ™a? Ai înfundat iar veceul? A ieÈ™it vreun monstru din el È™i te trage în canalizare?!

– Nu, făi muiere, ai înfundat tu scurgerea de la cadă! Mor aici, nu vezi că a crescut nivelul È™i începe să iasă apa în baie? O să ard ca un È™obolan!

– Nu arzi, mă, Adalberte, că eÈ™ti în apă, ce dracului! Stai aÈ™a, că scot acum maÈ™ina din priză. Am părul lung, ce vrei, se mai înfundă scurgerea… DA’ TU DE CE DRACULUI AI STAT ATÂTA SUB DUȘ?!?

În momentul ăla, gândul lui Adalbert concentră, fără să vrea, esența vieții conjugale. Căcatul lui nu va fi niciodată la fel de bun ca părul ei.

sursa foto