Mi s-a pus pata pe un Samsung P1000 Galaxy Tab (primul model, de 7 inch). Ştiu, e de fapt un telefon mai mare, nu chiar o tabletă în adevăratul sens al cuvântului propovăduit de iPad, dar mi se pare utilă scula. Poţi frunzări o carte electronică, poţi bântui pe net ceva mai comod decât de pe telefon, ba poţi da chiar şi telefoane sau face videochat erotic. Am văzut Galaxy Tab în acţiune şi mi se pare că ştie să facă suficiente lucruri, nu simt nevoia să aştept HTC Flyer sau să dau o căciulă de bani pe cine ştie ce altceva cu moţ. Pentru că vorbim şi de preţ, care a scăzut cam la jumătate faţă de preţul de la lansare.
E, de-aici încolo incepe dilema. De unde să-l iau, de la un magazin “serios” sau de la unul ceva mai dubios? Magazinele cu renume au preţurile incă destul de sus, cel puţin faţă de alea mai puţin cunoscute. La eMag, de exemplu, e 1.999,90 lei, la PC Garage cu 9 bani mai mult (de parcă-ţi mai dă cineva restul daca plătesti cash) la evoMAG 1.899, la MarketOnline 1.947,97 şi tot aşa. În jur de 2.000 de lei, să zicem, deşi am văzut poeţi care mai ţin preţul peste 2.500.
La magazinele mai puţin cunoscute, dar care declară că produsele-s originale şi că asigură garanţie pentru ele, preţurile se invârt în jurul a 1.500 de lei. O diferenţă substanţială, aş zice, de la 2.000 la 1.500. Întrebarea e ce faci în caz că se strică scula şi apelezi la service-ul lor? Din câte înţeleg, e vorba de service-uri autorizate, dar nu m-am lămurit dacă autorizate de producători sau de magazin. Bănuiala mea e că produsele nu-s aduse chiar pe filiera oficială şi pot apărea probleme în caz de defecţiune, dar e doar o bănuială.
M-am oprit la 3 astfel de magazine mai ieftine: Mobile123, unde tableta e 1.529 lei (ieri era 1.495), Debo, unde preţul este 1.520 lei şi OfficeGSM, unde costă 1.493 lei. Din ce văd pe site, primele 2 au datele de identificare ale firmei trecute pe site, al treilea magazin părând doar unul dintre multele tarabe online cu preţuri bune la telefoane. O problemă cu Debo ar fi nişte episoade mai puţin fericite povestite de unii dintre clienţi şi găsite de mine cu Google, dar sunt şi păreri pozitive, aşa că nu trag o concluzie bazându-mă pe ce găsesc pe forumuri. Bine, o altă problemă ar fi şi faptul că magazinul e din Cluj Napoca şi cine ştie când îmi ajunge produsul în Bucureşti, dar asta rămâne de văzut.
Întrebarile mele ar fi: a cumpărat cineva de la unul dintre magazinele “low cost” de mai sus? Ceva probleme? Care e treaba cu garanţia? Sunt magazinele astea (şi celelalte ca ele, că e plin netul) afaceri serioase sau doar nişte tarabe online? Şi ultima întrebare, piesa de rezistenţă a chestionarului: de unde să iau tableta? :D
În teorie cel puțin magazinul ar trebui să aibă contract de service cu Samsung sau service-urile agreate de aceștia. În practică trebuie să te lămurească magazinul online cum stă treaba.
Din experiența pe partea de electrocasnice service-urile oficiale Samsung sunt în regulă, puține probleme de negație.
Pai in teorie toti te lamuresc ca ai garantie la service-uri autorizate, dar in practica zic eu ca nu vezi exact decat dupa ce comanzi produsul. Ca magazinele-s online, nu cu showroom ca eMag&altii. Multe dintre ele “agata” clientii pe okazii si lucreaza cam in stilul ala: dupa ce comanzi, te intalnesti cu baietii la coltul strazii, daca esti din Bucuresti.
eu iti recomand telefonultau.eu
PS: cineva mi-a spus mai de mult, si a avut dreptate, sa cumperi de pe net, doar de la siteurile care la contact au si o adresa(oras, str, bloc) . De exemplu, in cazul asta, nu iti recomand OfficeGSM
TelefonulTau e o varianta, insa pretul e mai sus cu ~2.000 lei decat in cazul celor 3 exemple ale mele.
Cu Debo m-am lamurit intre timp: cand am sunat sa-i intreb daca au produsul pe stoc si in cat timp ajunge in Bucuresti, l-au scos de pe site :)) Comert online mioritic.
Altul care pica e OfficeGSM, pentru ca nu da factura. Hai ca-mi raspund singur pana la urma :))
nu-mi place sa intru la discutii cu astia mai mici (firme ma refer). Cel.ro e un magazin online destul de mare, dar sunt foarte figuranti cand apar probleme, in schimb la emag nu am avut niciodata nici o problema cand am comentat sau returnat ceva.
service-ul este asigurat de catre o firma cu care lucreaza respectivul magazin, in general un service de cartier, am avut de 2 ori probleme cu niste telefoane si problema a fost rezolvata de fiecare data
Andrei M…eu la e-mag am luat lepatop nou si cand am ajuns acasa….aveam padul blocat una din taste…a zis ca l-am bruscat am sunat la opc….si dupa scandal….mi l-au schimbat!…Apropo de seriozitatea e-magului!
man, mi se pare putin ciudat. Eu am comandat un hard, l-am folosit 1 zi, l-am returnat si nu au zis nici fas. Imi place politica lor de returnare, iar la probleme am inteles ca sunt prompti baietii.
Si eu am avut probleme cu emag in trecut. S-au mai schimbat lucrurile de atunci.
Nu am nici un interes…asta s-a intamplat….ma luase crizele …mi-au zis ca l-am zgariat….desi eu doar l-am scos si l-am pus pe pat…..dupa ce am facut scandal l-au sters cu o piele de caprioara…si au constatat ca e nezgariat……si apbia dupa l-au schimbat!
Nu stiu ce sa zic de magazinele mici, ca nu le-am incercat pana acum, dar nici cu emag nu mi-e rusine. La ce am patit cu ei in 2009 cand am vrut sa returnez un laptop cu probleme la display cumparat cu o zi in urma, m-am lecuit de tot.
Culmea a fost atunci cand mi-au zis ca pt a mi-l schimba trebuie sa platesc o diferenta de pret, pt ca ei l-au scumpit de pe o zi pe alta. Asta da tupeu :)
Salut. Eu mi-am achizitionat un GTab de o cateva saptamani la pretul de 410 euro cu tot cu transport. Produsul l-am primit sigilat cu certificatul si toate actele in pachet si la ce nu ma asteptam ! Este original facut de fabrica Samsung nu de un partener din China, precum gasim la noi in tara. Garantia este de 24 de luni. Eu l-am achizitionat de la un magazin on-line care se ocupa de produsele sold out (nevandute). Daca te intereseaza mai multe detalii contacteaza-ma.
Salut. L-am cumparat cu ~380 euro cu tot cu transport. Made in Korea by Samsung, garantie la un service de cartier, sigilat, totul in regula. Vad ca l-au scumpit insa, asa ca poate intereseaza pe altcineva oferta ta.
Am avut si eu probleme cu eMag prin 2008, e povestea pe-aici pe blog. Am ajuns la ANPC si am castigat. S-au mai schimbat insa de atunci, mai ales de cand au bagat garantia de retur de 30 de zile.
Bine. El l-am achizitionat de pe ebay.it Momentan sunt in Italia sitot asa din Korea original si am primit garantia magazinului online cat si garantia originala Samsung valabila in orice reprezentanta Samsung.
Ai sa razi dar nu s-au schimbat deloc crede-ma!
http://www.mobile123.ro – tepari sau tzepari, cum doriti!!!
O experienta extrem de neplacuta cu site-ul mai sus mentionat m-a facut sa scriu aceste randuri, in asa fel incat tot romanul caruia ii pasa cat de cat de unde cumpara si da o cautare pe net, sa stie ca SC ALIELA INVEST SRL – firma din spatele site-ului http://www.mobile123.ro, este o firma extrem de neserioasa si sa se fereasca de acesti TZEPARI!!!
Pe scurt, patania mea:
In data de 17.06.2011 am achizitionat de la sus-numita societate un telefon LG Optimus 2x, sau P990, cum i se mai spune. La mai putin de o luna telefonul se defecteaza, il trimit (pe cheltuiala mea) la service-ul indicat de vanzator ( care de fapt este tot SC ALIELA INVEST SRL). Dupa exact 15 zile (termenul maxim dat de ei pentru solutionarea unui terminal defect) primesc telefonul chipurile „reparat”. Stupoare: telefonul se defecteaza din nou, exact aceleasi probleme, nu au schimbat placa de baza asa cum au sustinut initial ( nu au facut altceva decat sa ii dea un Master Reset – care a durat mai putin de 5 min.) si nici nu au completat nimic pe certificatul de garantie. Retrimit in service pentru a doua oara telefonul la ei, si … surpriza!!! Au trecut 26 de zile de cand am trimis terminalul la ei si liniste totala! Site-ul e inaccesibil (chipurile sunt in vacanta), la cele doua numere de telefon date de ei nu raspunde nimeni (sunt inchise).
Am facut reclamatie la OJPC si daca dupa 30 de zile de la data trimiterii telefonului in service nu se solutioneaza problema, voi face si o plangere la Politia Municipiului Bucuresti pentru furt calificat.
Asa ca atentie mare de unde va cumparati telefoanele!!!
O zi excelenta.
George
http://www.thephone.ro sunt o mare teapa. Poti sa intri pe review-urile de pe price.ro sa vezi cati se plang de ei. Eu am comandat la ei un htc one v negru si dupa ce am asteptat doua saptamani a venit pe culoarea gri. In plus seria si imei-ul din telefon sunt deferite de cele de pe carcasa si suruburile au vopseaua sarita, probabil ca a fost schimbata placa de baza. Bateria era complet descarcata ceea ce la un telefon abia lansat pe piata nu prea se intampla. I-am sunat, au zis ca ma suna inapoi si nu m-au sunat. Pe langa toate astea telefonul a venit cu factura pe o firma fantoma din judetul Mehedinti. Nu recomand, o sa aveti probleme.
m-au sunat si au zis ca imi schimba telefonul
Vezi ce repede se rezolvă dacă laşi un comentariu aici? :D
Am comandat online inainte de sarbatori, un IPHONE 4S de negru, cu garantie 24 de luni.Coletul a venit prin Urgent Curier, expediat de SC Queen of Hearts Srl si cu factura de la SC.Gsm Addict Srl.
Fiind de valoare mare comanda,ma interesa sa aiba garantie.Aici, alta surpriza: certificatul de garantie a fost emis de http://www.thephone.ro.
Trecand peste toate aceste detalii ,m-am bucurat de telefon maxim O LUNA dupa care…a pierdut semnalul si i s-a innegrit ecranul.
Am sunat la numarul de pe Site mi s-a spus sa trimit telefonul la unitatea de service autorizat SC GSM ADDICT. SRL.
L-am trimis printr-un prieten care avea drum la Buc, acolo nu era un service ci un magazin. Au intocmit ei o fisa de laborator, au constatat ca tel nu are urme de soc mecanic sau lichid si a ramas sa-l trimita ei la service.
Am dat apoi cateva telefoane sa ma interesez in ce stadiu e telefonul si cand mi-l trimit inapoi, si ba mi-au zis ca va fi inlocuit, ba ca reparat, iar inlocuit iar reparat.
Pana la urma am fost anuntata ca a fost reparat si trimis prin URGENT CURIER.L-am primit TOTAL NEFUNCTIONAL si , culmea, impreuna cu Fisa de Laborator completata la receptia telefonului, unde la constatarea unitatii de service scria: Interventii neautorizate asupra aparatului, urme de contact, scos din garantie!!!
Normal ca nimeni nu a mai raspuns la telefon cand am sunat sa intreb ce s-a intamplat.De-abia dupa cateva zile cineva m-a lamurit: cica la service s-a constata ca se umblase la telefon!!!
Ce om intreg la cap, stiind ca are garantie 2 ani, se apuca sa umble la telefon?
Pe scurt: puteam foarte bine sa arunc cei 2400 ron la gunoiu, tot cu acelasi mare nimic ma alegeam.
Am facut o plangere la OPC Bucuresti si, astept sa vad daca se intampla ceva.
Mare grija cu Tellgsm si thephone.ro.
Nu cumparati de la Debo.ro!!! Nu ofera garantie pentru produse. Daca se strica un produs, spun ca nu ei sunt responsabili cu service-ul, dau vina pe alta firma care nu mai exista in momentul respectiv. Schimba periodic firma in numele careia vand ei produsele pentru a evita asigurarea service-ului pentru produsele respective. Sunt niste tapari, feriti-va de Debo.ro!!! Nu voi mai cumpara vreodata de la acesti hoti ordinari!!!
Concret: am cumparat un DVD player, s-a stricat, am trimis un mail la debo.ro, dar raspunsul a fost ca ei doar au intermediat vanzarea produsului. Concluzia lor, primita prin mail (de la debo.ro) a fost: “Daca nu reusiti sa va rezolvati problema de service cu vanzatorul produsului, adica SC EBONO ELECTRONICS SRL si nu aveti un certificat de garantie pentru Romania, din pacate nu va putem ajuta in niciun fel. Mentionam ca nu detinem datele de contact ale firmei respective. Numarul de telefon de pe certificatul de garantie (pick-up and return) nu mai este valabil, de asemenea persoana de contact pe care noi o aveam nu mai face parte din conducerea firmei, aceasta avand acum sediul social in Bucuresti”. Nu cumparati de la acesti escroci numiti debo.ro!!! Apelati la firmele serioase (emag, evomag, pcgarage etc)! Voi scrie acest mesaj pe cat mai multe forumuri pentru a aflat si alti posibili clienti de metoda de inselaciune folosita de debo.ro.
Eu am luat un aparat de ras de la Debo.ro acum aproape 2 ani tot asa cum zici tu cu factura si actele de la Ebono… La Emag si prin alte parti era 600, la Debo 350. N-am avut probleme cu el, sunt foarte multumit. Cred ca e asa cum zici tu si ca daca se strica ai dat de naiba, dar daca nu, faci economie de niste bani. Depinde daca vrei sa risti. Pana la urma cred ca tot mai bine iti iei de la emag si nu mai ai niciun stres, parerea mea.
mare grija cu tellgsm.ro
Sunt posesorul unui telefon marca HTC Sensation, achizitionat online de pe site-ul http://www.thephone.ro/, apartinand companiei GSM ADDICT SRL, C.U.I:28058959 si Nr de inmatriculare J25/64/2011, cu sediul in Sos Stefan cel Mare, nr.52, sect 2 Bucuresti.
In urma nefunctionarii corespunzatoare m-am deplasat in data de 24.07.2013 in Municipiul Bucuresti si in urma indicatiilor primite telefonic de la firma sus mentionata am lasat pentru service telefonul HTC la magazinul lor din Bucuresti, sos. Apicultorilor, nr.
Pana in prezent nu mi s-a restituit aparatul, la telefonul firmei raspunde cineva care ma indruma catre un numar apartinand unei firme unde se efectueaza service-ul 0747467835 iar de acolo mi se spune ba ca este reparat si urmeaza sa-mi fie trimis, ba ca nu se poate remedia defectiunea iar ultima data mi s-a cerut adresa unde sa-mi fie restituit telefonul intrucat are urme de coroziune in el. Asta au constatat dupa ce timp de 1 luna jumatate a stat aparatul la ei si nu mi-au comunicat acest aspect chiar de la inceput. In plus aparatul este cumparat de aproape doi ani si urmeaza sa-i expire garantia, iar eu cred ca de aceea se lungeste intentionat termenul de reparatie si ca mi-l vor expedia fara nici o reparatie dupa ce expira termenul de garantie.
Am mai avut o problema cu acest aparat si a mai fost in service la ei cand au procedat la fel si mi l-au restituit dupa aproximativ trei luni, cu defectiunea remediata (a avut praf sub ecran) dar cu alta defectiune (ecranul a fost inlocui cu altul care nu mai functiona, era lasat la mijloc) si in plus de pe telefon s-au dat multe telefoane cat timp a fost la service si am gasit numeroase sms-uri trimise de pe el in perioada cat a fost la service.Retineti va rog aspectul de recidiva al acestei firme in modul de tratare a unui client, respectiv de a nu-i permite sa foloseasca un timp asa indelungat un produs vandut de respectiv-ul SRL.
Este o mare teapa cred si eu aceasta firma de,,apartament” din Bucuresti de pe strada Viesparilor.
Va rog trebuie facut ceva cu asemenea tepari.
NU cumparati de la thephone.ro si de la tellgsm.ro. Sunt unul si acelasi magazin!
In sprijinul afirmatiilor mele va rog sa cititi review-urile de pe price.ro la adresa lor.
O sa observati ca mesajele laudative au acelasi tipar, formulare.
adaugati si eurotelefoane.ro pe lista magazinelor dubioase. atentie mare la garantie, daca alegeti sa cumparati de la ei. verificati de doua ori toate datele.
Experienta mea cu TelefonulTau:
Am cumparat de la ei trei telefoane : un Galaxy S2 si un Galaxy S plus in Decembrie 2011 si un Nokia 808 in Noiembrie 2012. La vremea respectiva eram convins ca telefoanele cumparate sunt necodate si libere de retea, pentru ca domnii de la Telefonultaueu asa se lauda pe siteul lor. Niciunul din cele trei nu a venit in cutie sigilata din fabrica. Exact peste sigiliul original era aplicat un “sigiliu” constand dintr-o banda scotch semitransparenta (ca sa se poata citi avertizarea de pe sigiliul original cum ca daca sigiliul este rupt sa nu accepti coletul.(sic!)), personalizata cu mottoul (nou.ieftin.bun.) si cu numele firmei.
La Galaxy S2, am observat in momentul cand l-am pornit ca are instalate niste aplicatii de la Vodafone in limba spaniola,pe care nu le puteam dezinstala, dar cum telefonul functiona normal, si nici eu nu stiam mai nimic despre codari si decodari de telefoane, mi-am zis ca nu ma deranjeaza prea tare si l-am acceptat ca atare. Problema a aparut acum cateva zile, cand datorita faptului ca mergea mai greu si se bloca destul de des, am hotarat sa-i dau un factory reset,sau pe romaneste revenire la setarile din fabrica. Am efectuat operatiunea cu succes, si la un moment dat mi-a aparut un mesaj ca este disponibila o actualizare de soft. I-am dat sa o faca, si dupa ce a terminat am devenit fericitul posesor al versiunii de Android 4.1.2. Pana aici toate bune si frumoase. In momentul in care am introdus cartela SIM ,mi-a cerut codul PIN de deblocare SIM pentru retea. Pai de ce, ca doar telefonul pe care l-am luat e necodat in nici o retea?
Am sunat la TelefonulTau sa le cer ajutor. Am sunat de mai multe ori la toate numerele de telefon afisate pe site, pana cand intr-un tarziu o reprezentanta a sexului frumos a binevoit sa-mi raspunda. I-am explicat ce problema am si mi-a spus ca singura solutie e sa trimit telefonul la ei in service. Am insistat,spunandu-i ca-mi puteau spune mie acel cod de deblocare ca sa-l introduc singur si rezolvam problema.(am vazut pe net ca sunt siteuri romanesti care-ti pot furniza pe baza IMEI-ului si bineinteles contra cost acel cod de deblocare in retea). Am intrebat-o de ce mi se cere acel cod daca telefonul a fost cumparat ca liber de retea. Mi-a spus cu candoare ca e vina mea ca am facut singur actualizarea de soft in loc sa-l trimit la ei in service pentru asta. Am tot insistat ca nu e vina mea, ca telefonul trebuia sa fie liber de retea si necodat, ca sunt luat de fraier,etc si la un moment dat posesoarea vocii de la “celalalt capat al firului” mi-a inchis telefonul in nas. Probabil ca individa a auzit si ea pe la TV de notiunea de “satisfactie a clientului”, si constatand ca are de-a face cu un client care nu prezinta astfel de simptome, a decis ca e mai bine sa nu se complice.
Super firma ! Deci pentru orice actualizare de soft trebuie trimis telefonul la Ploiesti, sa te lipsesti de el pentru cateva zile cat dureaza pana vine inapoi, ca asa vor tovarasii de la TelefonulTau, ca altfel cica pierzi garantia. Aberant ! Eu oricum n-aveam ce pierde intrucat telefonul iesise din garantie de o luna, si nici nu-mi convenea sa ma lipsesc de el pentru cateva zile, asa incat am decis sa nu mai am de-a face cu ei si am rezolvat problema la un service local in cateva minute, bineinteles pe cheltuiala mea.
Ce m-a mai deranjat a fost faptul ca la Nokia 808 stecherul de la incarcator era din acela cu 3 poli ( pentru UK,USA) si i-au atasat ei un adaptor destul de butucanos.
In concluzie, cascati bine ochii atunci cand cumparati de la genul asta de magazine, verificati ca produsele comandate sa aiba sigiliul original si sa fie intr-adevar libere de retea, iar in caz contrar returnati-le si cereti-va banii inapoi.
Si eu am avut aceasi problema cu http://www.thepone.ro , respectiv gsm addict . am luat un galaxy s3 de la ei si am avut probleme cu el. m-am dus la service samsung de la apaca de 3 ori pentru ca nu au reusit sa-i rezolve problema dupa care cei de acolo mi-au dat o foaie stampilata si semnata de ei , cum ca trebuie sa ma duc la magazinul de unde l-am luat ( gsm addict ) ca sa-mi dea altul. Dar surpriza , cei de acolo mi-au zis ca are urme de soc mecanic , desi nu este nici vorba de asa ceva , ci doar o usoara zgarietura intr-un colt pe care nici nu stiu daca o aveam inainte sa ajunga telefonul la ei. oricum au refuzat sa mi-l schimbe si mi-au anulat garantia , desi in foaia de la service-ul samsung scria clar ca trebuie sa il schimbe , nu sa-l bage ei iar in service ! o sa fac si eu reclamatie la opc sa vad daca se poate rezolva cumva , tu ai reusit ceva cu opc-ul oana marinescu ?
niste ESCROCI – Nu Cumparati De La Ei – Vand Produse DESIGILATE, DEFECTE, ca produse NOI !!!!
Am cumparat un smartphone de la ei si a venit cu cutia desigilata si fara certificat de garantie…Vand produse resigilate ca produse noi…Dupa ce le-am spus ca le trimit inapoi telefonul, daca nu-mi trimit certificatul de garantie, mi-au trimis dar doar cu valabilitate 1 an, nu 2 cum scriau pe site….Alte telefoane la ei ca sa-mi trimita certificatul de garantie pe 2 ani…In concluzie nu cumparati de la ei, sunt niste mincinosi si niste escroci !!!!!!!!!!
Deci spuneti-mi si mie tellGSM phoneland thephone mbiletrend sunt unii si aceeasi ?
E plin internetul de comentarii lăsate de oameni care, având în mână certificate de garanție de la astfel de magazine, s-au căcat în ele de produse abia cumpărate. Dar s-a trezit un deștept care să-mi explice, printre injurii, că certificatul de garanție e emis de producător, deci ai garanție chiar dacă l-ai cumpărat din lada de gunoi a internetului. Nu m-am prins ce magazin de 2 lei reprezintă, dar mai sap.
Pace, prostovane! Să-ți trăiască taraba online.
Comments are closed.