Mă chinui de doi ani să scriu un post mai amplu. Să mă descarc. Încă nu pot şi nu cred că voi putea vreodată. Nu pot să produc mai mult de câteva rânduri din care să reiasă că în perioada asta nu am cum să fiu vesel. Nu pot să povestesc aici ceva atât de trist. Şi ar fi destule de povestit, în special despre medicii şi spitalele din România. Medicii ăia atât de calificaţi încât ameninţă că pleacă toţi din ţară, dar nu-s în stare să facă nişte investigaţii complete înainte să te bage-n sala de operaţie. Spitalele alea pe care le comasează ăştia acum, comasând totodată şi jegul şi incompetenţa şi lipsa de dotări din ele. Că alea rămân. Întotdeauna rămân, dacă vorbim de România.
Îi plăcea să primească multe flori de ziua ei. De doi ani i le pun pe mormânt. 8 martie, spui? Cui îi mai pasă?