Cum navigam eu liniştit pe internet, de la youporn la redtube şi înapoi, m-a lovit o senzaţie că am uitat ceva. Un sentiment ciudat, aşa, ca atunci când ai uitat să tragi apa la budă şi nu-ţi dai seama totuşi ce-ai uitat. Până începe să miroasă…
Măi, să fie… ce-am uitat, neicuşorule? Sunt în casă, deci nu contează dacă am uitat să mă închei la şliţ, pisicile mele nu se ruşinează. Apa am tras-o mai devreme, când am twitterit de #pebuda, dar mă duc să verific. Nope, nu e de-acolo. Întreţinerea am plătit-o zilele trecute, lumina o plătesc mâine, nevasta o iau mai încolo de la serviciu… CE-AM UITAT, MĂI FRATE???
M-am mai perpelit aşa vreo juma’ de oră până mi-am dat seama. De fapt, mi-am mai dat seama o dată, când mi-a făcut observaţie ăsta micu’ din cauză că s-a abonat degeaba la aberaţiile mele blogosfleclice, dar am uitat iar între timp. Mi-am dat seama ce uitasem, zic: că am blog! Blog pe care-mi propusesem, pe la începutul anului, să postez măcar o dată la 2-3 zile, dacă tot plătesc domeniu şi hosting pentru el. N-a fost să fie, după cum se vede.
Aşadar, la ritmul în care public ceva pe-aici, sunt blogger sau nu mai sunt? Nu că aş fi fost vreodată…
Of cors iu iz. Altfel nu m-as fi abonat :D
De ce nu înveţi pisicile să scrie? Ai lua şi un Nobel mai mititel şi am avea şi noi ce citi, că ai “îngheţat în reader”
Aaaaah, acuma am văzut, cică AIURELI PROASPETE :))
Care proaspete domnule, te dau la OPC.
:)) Au inceput sa miroasa urat?
bună idee, eu zic să începem o campanie pe twitter: Învățați pisicile să blogheze ! :))
“…la ritmul în care public ceva pe-aici, sunt blogger sau nu mai sunt?”
Non multa, sed multum!
Comments are closed.