Ziua în care am stricat prietenia cu benzinăriile

Nu ştiu dac-am mai zis pe-aici, dar sunt prieten la cataramă cu benzinăriile. Mai o cafeluţă, mai un sandvişel (am scris bine, domnişoara Petrescu?), mai o vizită la buda. Mai ales treaba cu buda. Cam ştiu toate benzinăriile mari din Bucureşti, categorisite în mintea-mi după confortul de la budă. Căcăcios, deh.

Azi am intrat într-un OMV să scap de surplusul de lichid din vezică. Coleg în spaţiul de pişare – un nene care lucrează acolo. La case. Adică unul dintre vânzătorii care te servesc când cumperi inclusiv ceva de mâncare. A scuturat-o nenea bine, şi-a ambalat-o la loc în pantaloni şi a aşteptat cam 3,2 secunde la rând în spatele meu, care mă spălam pe mâini. După alea 3,2 secunde şi-a pierdut răbdarea şi a plecat fără să se mai spele. Direct la casă, că doar era în timpul programului.

Acu’, eu ştiu că majoritatea bărbaţilor nu se spală pe mâini după ce scutură ştromeleagul şi că răspund ştrengăreşte că ei n-au nevoie, că doar nu se pişă pe mână, însă totuşi, măcar la ăştia care umblă cu mâncare aveam ceva pretenţii. Şi-or trage ei mănuşi de-alea de plastic când te servesc, dar tot se mai ating de una-alta. Nu era de ajuns că umblă cu bani în acelaşi timp în care umblă cu haleală, acum te mai servesc şi cu mână de pe pulă. Pentru aromă, probabil.

Ce ziceţi, mai cumpără moş Aiurea haleală de la benzinăria respectivă în următorii 25 de ani, de rahat fie numele ei şi angajaţii cei jegoşi? El zice că nu prea. Ceea ce va doreşte şi vouă.