Alex Dima, unul dintre tinerii fotografi foarte talentaţi pe care i-am descoperit pe Twitter, îmi pasează şi el o leapşă. Nu ştiu dacă s-a vorbit cu Daniela Petrescu, dar îi mulţumesc şi mă conformez. Sarcina constă în alegerea unui cuvânt şi a unei poze care să definească, pentru mine, anul 2010.
Prima mea alegere a fost cuvântul deznădejde, pentru că asta-mi inspiră imaginea de mai jos, dar l-am schimbat când am observat că Ionuţ Iancu, cel care i-a predat ştafeta lui Alex Dima, alesese deja cuvântul respectiv.
Aşadar, disperare, asta mi-a rămas în minte după scurgerea anului 2010. Şi imaginea de mai jos.
Un popor disperat, dar care nu mai e în stare decât să se arunce-n cap. La lupta cu sistemul a renunţat de vreo 20 de ani.
foto via realitatea.net
4 Comments
A.Dragos · 31 Decembrie, 2010 at 00:41
Nu sunt eu in masura sa critic gestul omului…
Nu stiu insa daca a fost disperare sau incercare premeditata de atragere a atentiei. Bine, si asta putea sa fie tot din disperare..
claus · 31 Decembrie, 2010 at 01:01
Nu ma refer neaparat la gestul lui, doar la ce-mi inspira mie poza aia si la ce cred ca a insemnat anul 2010 pentru majoritatea romanilor.
Serginho · 31 Decembrie, 2010 at 01:47
Lenea ar fi un alt cuvant bun. Fiindca ii era lene sa se arunce de undeva mai sus sa fie sigur…
Alex Dima · 31 Decembrie, 2010 at 09:30
Este trist ca oamenii, din disperare, ajung sa se arunce in cap. Nici mai demult nu o duceam foarte bine, dar acum e mult mai rau. Cam aici ne-a adus conducerea tarii.
Comments are closed.