Dacă tot am pus ditamai bannerul în partea dreaptă a bloagei, să şi explic un pic despre. Şi explic printr-un copy-paste, evident. Prietenul blogărului.
AdLittera Project şi d’Avid Communication Boutique lansează Concursul literar „Incubatorul de condeie”.
Competiţia, organizată la nivel naţional, este deschisă tuturor autorilor ale căror lucrări nu au mai fost publicate, cei interesaţi putând să îşi înscrie manuscrisele până la data de 31 octombrie 2010.Lansarea oficială a Concursului „Incubatorul de condeie” (IDC) are loc pe 27 septembrie iar evenimentul se încheie pe 21 noiembrie 2010. Aceasta este precedată de un plan de comunicare la baza căruia se află parteneri media (tradiţionali şi online). Anunţurile apar în cotidiane, reviste, pe bloguri, forumuri şi pe website-ul www.idc.adlittera.com.
Organizatorii, alături de Sponsorii şi Partenerii concursului, vor premia cele mai creative, originale şi pertinente lucrări literare. Juriul este compus din reprezentanţi ai editurilor care vor publica lucrările selectate.[…]
Premierea se va face în cadrul Târgului Internaţional „Gaudeamus”, de la finele lunii noiembrie. În cele 3 zile dedicate fiecărei secţiuni, se vor înmâna premiile sponsorilor şi premiile partenerilor în cadru festiv, cu participarea media. Participanţii la premiere vor primi materiale promotionale din partea sponsorului si a organizatorilor.
Dacă te-nghesuie talentul zic că merită să te bagi, sunt şi ceva premii interesante. Plus networking, pişcoturi, chestii de-astea de le plac bloggerilor.
Pentru mai multe detalii dă-i cu clicku’ pe bannerul de mai jos sau pe ăl din dreapta, cu “susţin”. Dacă-mi revine muza din pribegie poate-l schimb şi eu în “particip”.
Articol sponsorizat de o prietenie de 20+ ani.
Nu prea ma inghesuie pe mine talentul…si cred ca daca as scrie o lucrare literara nu as prinde podiumul..asa ca…nu ma bag!Oricum ideea e foarte buna..sa iasa artistii din noi!
Ce te costa sa incerci? Nu poti sa stii cum te loveste inspiratia exact cand trebuie :D
Comments are closed.