Arabella, моята любов. Partea întâi

Hai c-am lălăit-o destul, a venit timpul să povestesc un pic despre concediul bulgăresc de anul ăsta. Nu c-ar interesa pe cineva, dar dacă aşa am zis… Sau poate interesează, că nu s-a terminat sezonul, aşa că trebuie să zic din start că recomand hotelul cu toţi dinţii.

Drumul

Am plecat, ca de obicei, cu noaptea-n cap, adică după ora 10 dimineaţa. De fiecare dată îmi propun să plec maxim la 8 spre zările mai îndepărtate, dar niciodată nu reuşesc. Nu puteam să fac excepţie tocmai de data asta, când plecam acilea, la doi paşi, în Bulgaria. Am plecat eu spre Viena pe la prânz…

Am trecut repede prin vamă, am traversat Ruse cu acelaşi regret de anul trecut, şi-anume că n-am mai văzut paraşutele care acum doi ani îşi ventilau fofoloancele pe marginea drumului, în speranţa unui bot la suprapreţ care să le scoată din foame. Din alt punct de vedere a fost însă exact ca acum doi ani: am greşit drumul. Îl bat a treia oară, dar l-am greşit. Şi-n primul şi-n al treilea an, adică ăsta.

Exită însă o diferenţă faţă de greşitul drumului de acum doi ani: de data nu m-am mai întors, ci m-am încăpăţânat să revin undeva mai încolo pe drumul corect. Şi-am, revenit, după vreo sută de kilometri, 99,9 dintre ei plini de hârtoape. N-am mai văzut aşa drumuri proaste în România de multă vreme, din punctul ăsta de vedere avem şapte clase peste ei. Infect, plin de gropi. Aşa am petrecut peste o oră şi jumătate şi circa o sută de kilometri. Noroc cu GPS-ul, altfel cred că bântuiam şi acum pe coclaurile bulgăreşti.

Hotelul

Am ajuns la hotelul Grifid Arabella din Nisipurile de Aur undeva pe la ora 17. Cum am intrat în parcare, am fost preluaţi de nenea care o păstorea şi care mi-a explicat foarte amabil că parcarea lor se plăteşte. 10 euro pe zi. Ştiam de acasă, dar speram să fie adevărat ce spuneau unii şi alţii pe net, şi-anume că la un sejur de peste 4 nopţi nu se plăteşte parcarea. Nu era adevărat, am plătit-o. La recepţie, fără niciun fel de factură sau chitanţă. 50 de euro. A compensat pe undeva, ca imagine, şampania cu care am fost întâmpinaţi la intrarea în hotel. Din partea casei, ca la ultra all inclusive.

Camera era OK, suficient de mare, cu două paturi în care puteam dormi (sau face altceva) lejer împreună cu 3-4 bulgăroaice focoase. Din  nefericire eram cu nevasta, aşa că am fost nevoit să refuz cadânele. Am inspectat minibarul inclus în preţ, în care se lăfăiau două beri, două sticle de suc pe care le-ar fi făcut de ruşine Frutti fresh-urile noastre (chimicale la greu) şi o sticlă de apă plată. Toate bulgăreşti, dar n-am făcut mofturi. Suc nu beau, iar berea Shumensko chiar îmi place. Poţi să bei 20 de sticluţe de 360 ml (nu 330) în două ore şi nu păţeşti mai nimic.

Minibarul se umplea la loc zilnic, ca prin  minune. În a doua zi am lăsat 5 leva şi o rugăminte de a-l umple la loc, scrisă pe hârtie igienică. Nu era nevoie însă, în fiecare zi îţi completau ce lipsea din  inventar, că doar totul era inclus în preţ. Ultra all inclus.

Piscina

“Piscina” erau trei, de fapt. Două exterioare şi una interioară. Cele exterioare însemnau una mai mare, la care nu prindeai loc decât la umbră sau dacă te trezeai pe la 7 ca să-ţi plantezi prosopul pe şezlong, şi una mai mică, pe care am frecventat-o în toate cele cinci zile de plajă. Găseai loc, nu era atât de gălăgie ca la cealaltă, unde se desfăşurau şi activităţile gen gimnastică în apă sau polo, în cadrul programului zilnic coordonat de animatori. Piscina mică era chiar lângă snack bar, unde puteai ronţăi ceva de dimineaţă de la 10 până la 5 după amiaza.

Mâncarea, băutura, cârciumile

Hotelul Grifid Arabella are patru restaurante – restaurantul principal, tip bufet, un restaurant italian, unul bulgăresc şi unul asiatic. La ultimele trei se mănâncă doar cu rezervare prelabilă, făcută cu minim o zi înainte. Noi ne-am trezit destul de târziu că vrem să le încercăm şi n-am mai prins liber decât în ultima seară, la restaurantul cu specific bulgăresc. Unde eu am mâncat o supă de legume fără haz şi două sarmale specific bulgăreşti. Nimic special, dar personalul era foarte amabil, ca peste tot prin complex.

În restaurantul principal găseai, la toate cele trei mese principale (mic dejun 7-30-9.30, prânz 12.30-14 şi cină 18-21.30), cam tot ce-ţi dorea pipota: dimineaţa, de exemplu, aveai ouă fierte cinci minute, ouă fierte zece minute, ochiuri, ochiuri gen alea româneşti, fără ulei, omletă simplă, omletă cu şuncă, tot felul de crenvurşti, cârnaţi şi cârnăciori, aperitive mai variate decât la o nuntă, salate de şapşpce feluri, dulciuri, ceai, cafea etc. ţamd alea-alea. De toate, ce să mai. Ca şi la celelalte mese, la care puteai mânca pui, porc, vită, pizza, preparate vegetariene, tot felul de salate, chiar şi prăjituri dietetice, brânză tip camembert sau alte chestii mai mult sau mai puţin fine. Şi fructe, multe fructe la toate mesele. Plus suc natural făcut pe loc la blender din fructele alea.

Din cauza asta nu înţeleg, de exemplu, tentativa asta de review, la care am şi comentat. Cum pana mea poţi să te vaiţi de mâncare şi să spui că e pentru mâncătorii de fast food, când am văzut cu ochii mei câte feluri de mâncare erau şi cum îmbuca toată lumea fără să comenteze că aia nu e bună şi ailaltă e de fast food? Românul s-a născut cu icra neagră-n gură, ce să mai zic, si dacă vede pizza la masă printre alte 348 de preparate zice că a nimerit la fast food.

În afară de cele patru restaurante, mai puteai mânca la snack bar-ul (care se numea de fapt grill restaurant terasa Rusticana) de lângă piscina mică. De la 10 la 12 aveai breakfast continental, pentru cei care se trezeau mai greu şi nu-l prindeau pe cel din restaurantul principal, de la 12 la 15 dejun şi de la 15 la 17 tot felul de gustări, deci puteai mânca toată ziua câte ceva, în timp ce-ţi prăjeai şuncile la piscină.

ÃŽn fiecare miercuri aveau, în restaurantul principal, o cină festivă, în cadrul căreia prezentau personalul ÅŸi serveau în plus ÅŸi preparate ceva mai speciale, cum ar fi fructe de mare, creveÅ£i, surimi ÅŸi alte buruieni ÅŸi vietăţi de-astea care cresc prin mări ÅŸi oceane. Din păcate, la cina asta m-am umplut de spume – fiind repartizaÅ£i în restaurantul asiatic, care dădea în ăla principal dar era mai după colÅ£, n-am văzut nimic din spectacolul lor de prezentare. Ar fi trebuit să mă opresc din mâncat, să mă deplasez până în restaurantul principal ca să văd ospătăriÅ£ele defilând, după care să mă întorc la mâncarea mea deja rece. Prea complicat, am preferat să-i înjur toată seara ÅŸi să mănânc dublu, ca să mă răzbun. Am acceptat, însă, ÅŸampania din partea casei ÅŸi privirile languroase ale ospătăriÅ£ei care a servit-o.

Va urma, că mă întind şi nu vreau să vă plictisesc. Pun şi câteva poze mai jos, ca să aibă ce face pe-aici şi cei care n-au avut răbdare să citească aberaţiile de mai sus.

[flickr album=72157624899682758 num=30 size=Thumbnail]