Poţi să cânţi la ele, da?
Cea mai reclamă din ce-am văzut eu în ultima vreme. Trăiască minţile ălora de-au făcut-o. Apropo, cine-a făcut-o?!
Septembrie 2010
Azi rage optimismu-n mine
Azi vreau să încerc o atitudine care nu-mi e caracteristică, şi-anume una optimistă. Mi-am ales pentru asta un moment tare ciudat, în care cam totul se năruie în jurul nostru. Mă refer la situaţia din ce în ce mai de căcat din ţară. Avem un guvern de tot rahatul, un preşedinte pe care-l doare drept în cur de poporul care l-a ales, nişte imbecili de parlamentari care fură voturi pentru a trece legi din ce în ce mai tâmpite, manifestanţi care dansează ca pinguinii în loc să-şi ceară drepturile şi tineri care stau pe net şi râd de ei, în loc să acţioneze cumva.
Ca să ajung la optimismul ăla spre care tind ÅŸi să merg mai departe ca Johnnie Walker fără să devin emo din cauza situaÅ£iei descrise mai sus, încerc să fac diverse comparaÅ£ii între cum e azi ÅŸi cum era acum… 10 ani, să zicem. ÃŽn diverse domenii. Pentru a vedea dacă am evoluat sau nu ÅŸi eventual cât am evoluat. Åži o să iau un exemplu extrem de simplu, că unul mai complicat mi-ar pune creierii pe moaÅ£e ÅŸi-aÅŸ uita de optimism: transferurile bancare. Sau, altfel spus, încasările ÅŸi plăţile. Cum se fac azi ÅŸi cam cum se făceau prin secolul trecut.
Arabella, моÑта любов. Partea a doua
Personalul ÅŸi antrenul
Tot personalul, începând de la tanti care mătura terasa, trecând prin ospătari, barmani, animatori şi ajungând până la directoarea hotelului, era extraordinar de amabil. Cu zâmbetul pe buze tot timpul, vedeau imediat dacă ai probleme sau nevoie de ceva, strângeau farfuriile de pe mese în paşi de dans, te salutau şi te întrebau de vorbă când treceai pe lângă ei. N-am văzut aşa ceva în România niciodată şi sunt convins că nici nu voi vedea vreodată.
Pentru mine unul nici măcar nu contează dacă erau zâmbete false şi teatru ieftin, starea de bine pe care ţi-o dă un om care-ţi zâmbeşte îmi este de ajuns. De ce mi-aş strica dispoziţia analizând dacă animatorul care mă invita în fiecare zi la diverse jocuri, cu zâmbetul pe buze, era fals sau chiar îşi făcea treaba cu plăcere?
Arabella, моÑта любов. Partea întâi
Hai c-am lălăit-o destul, a venit timpul să povestesc un pic despre concediul bulgăresc de anul ăsta. Nu c-ar interesa pe cineva, dar dacă aşa am zis… Sau poate interesează, că nu s-a terminat sezonul, aşa că trebuie să zic din start că recomand hotelul cu toţi dinţii.
Drumul
Am plecat, ca de obicei, cu noaptea-n cap, adică după ora 10 dimineaţa. De fiecare dată îmi propun să plec maxim la 8 spre zările mai îndepărtate, dar niciodată nu reuşesc. Nu puteam să fac excepţie tocmai de data asta, când plecam acilea, la doi paşi, în Bulgaria. Am plecat eu spre Viena pe la prânz…
Am trecut repede prin vamă, am traversat Ruse cu acelaşi regret de anul trecut, şi-anume că n-am mai văzut paraşutele care acum doi ani îşi ventilau fofoloancele pe marginea drumului, în speranţa unui bot la suprapreţ care să le scoată din foame. Din alt punct de vedere a fost însă exact ca acum doi ani: am greşit drumul. Îl bat a treia oară, dar l-am greşit. Şi-n primul şi-n al treilea an, adică ăsta.
Exită însă o diferenţă faţă de greşitul drumului de acum doi ani: de data nu m-am mai întors, ci m-am încăpăţânat să revin undeva mai încolo pe drumul corect. Şi-am, revenit, după vreo sută de kilometri, 99,9 dintre ei plini de hârtoape. N-am mai văzut aşa drumuri proaste în România de multă vreme, din punctul ăsta de vedere avem şapte clase peste ei. Infect, plin de gropi. Aşa am petrecut peste o oră şi jumătate şi circa o sută de kilometri. Noroc cu GPS-ul, altfel cred că bântuiam şi acum pe coclaurile bulgăreşti.
Hotelul
Am ajuns la hotelul Grifid Arabella din Nisipurile de Aur undeva pe la ora 17. Cum am intrat în parcare, am fost preluaţi de nenea care o păstorea şi care mi-a explicat foarte amabil că parcarea lor se plăteşte. 10 euro pe zi. Ştiam de acasă, dar speram să fie adevărat ce spuneau unii şi alţii pe net, şi-anume că la un sejur de peste 4 nopţi nu se plăteşte parcarea. Nu era adevărat, am plătit-o. La recepţie, fără niciun fel de factură sau chitanţă. 50 de euro. A compensat pe undeva, ca imagine, şampania cu care am fost întâmpinaţi la intrarea în hotel. Din partea casei, ca la ultra all inclusive.
Camera era OK, suficient de mare, cu două paturi în care puteam dormi (sau face altceva) lejer împreună cu 3-4 bulgăroaice focoase. Din nefericire eram cu nevasta, aşa că am fost nevoit să refuz cadânele. Am inspectat minibarul inclus în preţ, în care se lăfăiau două beri, două sticle de suc pe care le-ar fi făcut de ruşine Frutti fresh-urile noastre (chimicale la greu) şi o sticlă de apă plată. Toate bulgăreşti, dar n-am făcut mofturi. Suc nu beau, iar berea Shumensko chiar îmi place. Poţi să bei 20 de sticluţe de 360 ml (nu 330) în două ore şi nu păţeşti mai nimic.
Minibarul se umplea la loc zilnic, ca prin minune. În a doua zi am lăsat 5 leva şi o rugăminte de a-l umple la loc, scrisă pe hârtie igienică. Nu era nevoie însă, în fiecare zi îţi completau ce lipsea din inventar, că doar totul era inclus în preţ. Ultra all inclus.
Vreau să mă angajez!
Fără ÅŸefi, fără program fix, fără termene care nu trebuie depăşite (bine, ÅŸi cam fără venituri, dar asta e altă discuÅ£ie), ÅŸi totuÅŸi am ajuns la concluzia că trebuie să mă angajez. Pentru blog, zic. Stau toată ziulica în faÅ£a PC-ului, bântuind prin diverse cotloane ale internetului (nu e vorba… Read More »Vreau să mă angajez!
Senzaţional! A apărut centura de castitate cu Android 2.2!
Telefoane, tablete, laptopuri… apar din ce în ce mai multe scule cu Android în ultima vreme. Prietena mea Puma Swede ÅŸi-a tras chiar una originală – centura de castitate cu Android 2.2. Poate credeÅ£i că totul se petrece în imaginaÅ£ia mea bolnavă. Nu, se întâmplă în telefonul meu, care e… Read More »SenzaÅ£ional! A apărut centura de castitate cu Android 2.2!
Litoralul românesc vs. litoralul bulgăresc
Până mă învrednicesc să termin articolul despre hotelul bulgăresc în care mi-am petrecut 6 zile de concediu, aş vrea să fac o scurtă comparaţie între litoralul nostru şi al lor. Scurtă, în doar 2000 de cuvinte. Poftiţi de comparaţi.
Olimp, România, august 2010. Piscina hotelului Belvedere
Nisipurile de Aur, Bulgaria, august 2010. Piscina hotelului Arabella
Bonus: Melodia hotelurilor Grifid, cântată zilnic dimineaÅ£a, la prânz ÅŸi în cadrul spectacolelor de seară. Cântăm ÅŸi noi un Trenul galben fără cai, o Magistrala albastră, ceva? Sau fredonăm niÅ£el hitul preferat al doamnei Udrea, Piscina goală, hotelul închis, dar aÅŸteptăm să pice bani din cer? Poate atragem ceva turiÅŸti…