Efectele emisiunilor televizate asupra subconştientului aiurea

Ce ţi-e şi cu înmormântările şi deshumările astea de pe la TV, frate… Am ajuns să-mi visez rude moarte de ani buni din cauza ăstora cu transmisiunile lor directe din groapă. Şi nu orice fel de vise, ci de-alea de mare angajament, cu “mai ai puţin şi vii aici”, aşa că am început să mă pregătesc de trecerea la cele sfinte. Adică m-am gândit să mă reapuc de fumat, am făcut inventarul sticlelor de whisky din casă şi un plan de bătaie întru grabnica lor golire, am scormonit în agenda telefonică şi în amintiri după numere de telefon ale partenerelor de nebunii de odinioară. Deja pun la cale un plan diabolic care să mă ajute să aduc măcar două-trei dintre ele simultan în aşternuturile-mi mătăsoase. Bineînţeles, să fiu şi eu pe-acolo cu ele, nu plecat după pâine.

Planuri mari, ce să mai zic. Potrivite pentru ultimele luni de viaţă, cred, că doar nu-ţi pierzi cel mai preţios timp croşetând căciuliţe pentru nepoţii care nu te vor cunoaşte niciodată, dezlegând cuvinte încrucişate sau uitându-te la emisiuni despre Ceauşescu şi ai lui, la mai mult de douăzeci de ani după ce credeai că ai scăpat de ei.

Tu, cetitorule, cam ce-ai face dac-ai şti exact cât timp mai ai de zăbovit pe-aici? Sex cu Simona Sensual? Tweetmeeturi printre clătite şi papanaşi? Interviuri cu Blogatu? Ce?