Plăcere, durere, liniște, plăcere. Reacțiile bugetarului român de lux

Urmăream, mai deunăzi, două chestii în paralel, una pe net și cealaltă la televizor: un pornache, ceva cu Pierre Woodman și niște domnișoare pe care le iniția în tainele amorului pe din dos, și o emisiune la Realitatea TV, ceva cu criză, scăderea salariilor, creșterea taxelor, greve și alte manifestații.

Cum eram, bineînÈ›eles,  mai atent la pornache, am observat un fel de È™ablon, un “pattern”, dacă-mi e permis, pe care-l urmau domniÈ™oarele din filmul respectiv: cât aveau balaurul la gaura cea veche È™i umedă, cam toate gemeau, gâfâiau È™i făceau ca mâțele în călduri; le plăcea, deh, cum e È™i normal. Cum scotea nenea Pierre È™arpele È™i-l îndesa, uÈ™urel, mai la întuneric, fetele începeau să È›ipe. Unele, probabil mai strâmte, chiar să urle. Câteva secunde, după care amuÈ›eau brusc. Băi, se lăsa o liniÈ™te de credeam că mi s-au dus boxele de la laptop. Un pic mai încolo, după ce-È™i croia monstrul din pantaloni drum prin hățiÈ™urile chipurile virgine ale colonului È™i-i împrumuta dimensiunile lui, începea iar veselia. Și dă-i, È™i luptă, È™i geme, È™i ah, È™i oh.

Cum urmăream, cam trei secunde odată la cinci minute, È™i dezbaterea de la tv, suprapunând astfel niÈ™te momente fierbinÈ›i cu niÈ™te discuÈ›ii înfierbântate, am realizat o chestie: bugetarul român de lux seamănă cu domniÈ™oarele din filmul lui Woodman. Da’ perfect, nu aÈ™a. Când se măresc salariile, se inventează sporuri de zâmbet, creÈ™te punctul de pensie, se subvenÈ›ionează diverse treburi, se inventează agenÈ›ii guvernamentale È™i posturi bine plătite, bugetarul geme de plăcere È™i se umectează tot. Cheltuie mici averi în Carrefour, pe curpapir de-ăla scump È™i frumos mirositor, își cumpără maÈ™ini de mogul, în leasing pe 10 ani È™i plătind avansul din prima pentru È™osete curate, chițăie, gâfâie, are orgasm necontrolat.

Când se pune problema reducerii cheltuielilor, respectiv a salariilor nesimÈ›ite pe care majoritatea le încasează pentru a plimba trei hârtii de colo-colo, îl apucă È›ipatul. E È™i normal, cui îi convine să ia bani mai puÈ›ini, chiar dacă È™tie că-i ia degeaba? Doare, ca È™i sexul anal. La început, că pe urmă se lasă liniÈ™tea. Nu s-au putut micÈ™ora pensiile, s-a mărit TVA-ul. “Ne-am dus dracului”, gândeÈ™te bugetarul. “25% mai puÈ›in la salariu, 5-10% în plus la preÈ›uri, asta e, bine că n-am rămas fără loc de muncă. Mai bine tac.” Și tace o vreme, renunță la Zewa, Ford È™i MuÈ™chi Azuga, își revine financiar, că s-o fi micÈ™orat el salariul, dar s-a mai inventat un spor pentru vreme însorită, după care începe iar chițăiala È™i huzurul. Pentru că bugetarul român de lux, căci despre el e vorba, nu de amărâții cu 5-600 de lei salariu, cade mereu în picioare. Se desfiinÈ›ează, la presiunile unora È™i altora, câte o agenÈ›ie guvernamentală, se înfinÈ›ează la un moment dat, pe È™estache, alta.

Există, însă, È™i o mică diferență: în filmul lui Woodman, toate domniÈ™oarele înghiÈ›eau la sfârÈ™it. ÃŽn viaÈ›a de zi cu zi înghiÈ›im noi, fraierii. Bugetarul de lux scuipă mai încolo, se clăteÈ™te în gură È™i-È™i vede liniÈ™tit de treburi. Are salariu mare de încasat, È™păgi de luat, alegeri de câștigat…