Romanul s-a nascut poet ! Chestia asta a scos-o cineva dintr-un put al gindirii iar pentru noi, romanii, a devenit mai mult decit un motto. As spune ca e un crez, un mod de viata, ceva foarte specific noua, asemanator sarmalelor, mamaligii sau furtisagurilor marunte de lemne, suruburi, piulite si alte cacatisuri mici care se indeasa usor in obligatoria sacosa “de la servici” sub eticheta-scuza “lasa ca sint bune sa fie acolo ca cine stie la ce or folosi odata”.
Pe linga poet, romanul mai este si priceput. In toate. Asa ca, in aproape fiecare casa de roman adevarat poti gasi un intreg arsenal de scule & dispozitive. Ciocane, chei “de paispe”, cilti, “surupelnite”, fire, cupru, cuie si piroane, ciment, aracet, vopsea si pensule, transformatoare de sudura, “creioane de tensiune”, obartaine, saibe si multe altele pe care nici nu ni le inchipuim. O hirciogareala intreaga gata de lupta, gata de interventie 24 din 24 atunci cind situatia de pe teren o cere. Iar situatiile, daca nu apar, le mai provoaca si omul, asa, de incercare, sa fie. Si atunci romanul nostru poet se transforma in instalator, zugrav, parchetar, sudor sau mecanic auto, dupa necesitate. Un fel de dr.Jekyll care devine ad-hoc un mr.Bricoleur, dincolo de frontierele meseriei care, nu-i asa, se fura, nu se invata ! (alt lucru care se fura la noi, in loc sa se invete ! meseria …).
Navalind stiintific si organizat in arsenalul intotdeauna pregatit, mr.Bricoleur se ridica laudabil peste conditia lui devenind automat un poet-pensionar-instalator. Sau poet-sofer-sudor. Un trio mult mai popular la noi decit Do-Re-Mi sau trio Grigoriu. Vedem aceste combinatii letale de roman-meserias-bricoleur sau le simtim efectele la tot pasul. Pentru acesti “pioneri” ai cheii franceze nu exista firme sau oameni specializati. Ca astia nu se pricep, sint hoti, cer bani si nici nu fac mare lucru ! Asa ca intra ei, cu cheia lor franceza in problema. Si cu nelipsita basca, amintire draga de la 23 august … O lipocesc, o incleiaza cumva, o demonteaza, o rup dar o si sudeaza, iarasi sparg peretele dar pina la urma ii dau de cap. Ca nu s-a nascut inca teava aia care sa le reziste ! O saptamina sa dureze, ca dupa aia oricum se intra in revizie cu apa si “vin aia sa o rezolve”.
Ii vedem si ii simtim peste tot – in parcari mesterind la Dacii matusalemice, in blocuri, duminica dimineata in sunete line de rotopercutoare, in spatiile verzi atent imprejmuite cu garduri sudate sau bricolate cu sirma ghimpata … sint peste tot si nu putem scapa de priceperea, de arsenalul si, mai ales, de auto-oferta lor. Ca asa e romanul, si poet si priceput … Si nici barbat nu e ala care nu are macar un patent acasa …
Acum se sta. Si se asteapta. O firma de instalatori care sa repare teava sparta de nea Dumitru, 76 de ani si “gospodar al blocului” dupa cum se auto-intituleaza. Nea Dumitru care a spart si peretele ca sa ajunga la teava. Ca sa o sparga … Apa ioc, dar nea Dumitru e multumit si implinit. El e poet-pensionar-instalator-gospodar. Sa traiasca !…