Pe Zamfira am vazut-o in parc; la Moghioros. Simbata dupa-amiaza, impreuna cu nuntasii ei indeplinind ritualul stravechi al pozei in parc. In ultimii ani am observat o adevarata reinviere a acestui obicei secular al nuntii la romani – pozele in parc.
In wedding-seasons, vrei nu vrei, dai peste alaiurile de nuntasi in cele mai neasteptate locuri – in parcuri, pe stadioane, la OTV; iar noaptea, obligatoriu pentru bucuresteni, la Arcul de Triumf.
Cum spuneam, Zamfira s-a maritat simbata. Si-a adus si ea alaiul in parc, la Moghioros. Pentru “poze frumoase, de neuitat”. Intii s-au pozat mirii. Pe un fundal de tufis putin mai mare de un metru si ceva, semiuscat de soare. Mirele, in costumul lui de mire. Gri-petrol diluat cu apa. Dintr-un material lucitor. Mireasa, normal in rochia alba, simbol al puritatii. Frunzele uscate din iarba, praful care a inceput sa inlocuiasca pe alocuri iarba se prind ghiduse de rochie aruncind o urma de indoiala asupra puritatii miresei. Sint fericiti. Si transpirati. Cele treizeci si ceva de grade de afara si lipsa umbrei pun la grea incercare nuntasii prezenti. Sint vreo zece-cincisprezece si trec pe rind, in toate combinatiile posibile, in fata amaritului de tufis pentru poze. “Hai una si cu tinerii si cu verii !”. Un personaj intre doua virste plimba cam des o cutie de bere intre verticala miini si orizontala gitului. In camasa doar, dar cu aceiasi pantofi noi ca si toti ceilalti. Ca e obligatoriu ca la nunta sa ai pantofi noi. Si costum si chiloti daca se poate.
La a doua cutie de “…. mbacher” personajul e deja pus pe sotii. Se plaseaza in spatele celor care pozeaza tinind in miini una dintre pancartele din spatiul verde – “Sa plantam fiecare cite un copac !”. Merge o data dar a doua oara isi atrage oprobiul tuturor – “Luati-l de acolo !”.
Afara e cald. E zapuseala chiar. Mireasa livida. Acum a devenit ceva mai alba la fata decit rochia. Unul dintre nuntasi apare dinspre chioscurile de la intrarea in parc cu apa. La jumate. Rece. O imparte tuturor dupa care, impreuna cu perechea lui, o domnisoara longilina si fusiforma, se aseaza pe banca. Si pe el il omoara caldura. Chiar daca s-a protejat si cu haina de la costumul nou, doua numere mai mare (“las’ ca mai bine sa fie mai mare decit sa-i stea fix; ca la anu’ se marita si aia a lu’ vecinu’ si-ti dai seama ca trebuie sa mergem; sintem obligati !”). Haina nu o poate da jos. In piept, linga floarea de nunta sta capsata o hirtie de 500 euro. Ma gindesc ca cele patru capse mari, vizibile, i-au prins haina direct de umar. Arta cere sacrificii si ma gindesc ca omul e intruchiparea Norocului, a Abundentei.
Domnisoara fumeaza in timp ce copiii nuntasi se alearga in jurul celor doua banci ocupate de ceilalti. Baieteii lasind sa se vada ciorapii albi, imaculati, intre pantalonii negri si pantofiorii asemenea. In sfirsit au terminat toate combinatiile posibile pentru “poza cu tufisu’”. Unul dintre cei prezenti dicteaza – “-Acum si niste poze la umbra, cu mirii !”.
Zis si facut; mirele, in costumul lui de martian si mireasa, in albul maculat acum de praf si frunze pleaca pe alei, impreuna cu fotograful, in cautarea umbrei. Spre vest. Ceilalti ramin pe loc schimbind intre ei locul pe banci, intr-o evidenta solidaritate a celor strinsi de pantofi.
De ce s-or face poze in parcuri ? Ma intreb degeaba. Probabil ca e trendy si nu stiu eu … Ca asa trebuie sa te expui in ziua de azi. Nu mai e ca pe vremea lui Ion al Glanetasului care iesea la miezul noptii la nuntasii ametiti de mbachere nenumarate sa le arate camasa miresei ca dovada a puritatii ei. Azi, e tufisul !
Dupa aproape o jumatate de ora, mirele, mireasa si fotograful reapar. Si mai transpirati. Mai transpirati chiar decit Culae si prietenul lui, doua personaje care au profitat de absenta mirilor si au dat o tura pe alei. Uitindu-se spre copacii plantati pe margine si imprastiind un miros dulce-acrisor, o combinatie letala intre transpiratie si covorul de pe lada de zestre a bunicii. De data asta, mireasa tine cu indirjire de rochie. Atit de indirjita e incit nu poti sa nu observi ca poarta balerini in picioare. Si jartiera. Alba, cazuta un pic spre genunchi intr- pozitie in care te intrebi daca nu o fi degustat si ea niste … mbacher.
Ma ridic sa mai trag o tura prin parc. Privirea mi se incruciseaza cu a miresei. Cu privirea ochiului care priveste la mine. Celalalt e orientat spre Billa. Deh, gospodina inca de acum ! Fardurile i s-au intins pe fata acoperita cu brobonele mici si fine de transpiratie. Mici, mici, fine, fine dar vizibile. Oricum, Zamfira e in procentul acela pentru care nici macar Avon nu poate face minuni.
Plec lasindu-i pe nuntasi cu ale lor. Cu tabieturile si obiceiurile la moda – poza in parc, jartiera. Vor urma, cu siguranta copiii lor europeni – Patric si Meri. Cu accent pe i. Ca Ioan, Nicolae, Bogdan, Vasile, Petre nu mai sint la moda. In cel mai rau caz le vor spune Maximus si Mercedesa. Apoi, gradinitele cu pian si cursuri de ninja. Si scoala cu mobilier Ikea. Plec si nu stiu de ce imi vine in minte cuvintul “exhibitionism”.
“ – Casa de caramida termoizolanta cu termopane, Zamfira !”.
=))
In Berceni, aicisha, la Brancoveanu, e o noua moda: poze la palmierii lui Piedone. Pacat ca mi-e prea lene sa stau la panda acolo sambata, as umple 2 bloguri foto cu asa ceva :))
Comments are closed.