Tirgurile de bunuri de rahat si larg consum din anii pre-revolutionari au nascut in romani cultul pungii de plastic.
Alaturi de pix si pliantul cu echipamente pentru sonde, excavatoare sau razboaie de tesut ciorapi, punga de plastic a reprezentat o buna bucata de vreme ilustrarea clara a unui standard de viata deosebit.
Exista punga de piata, transparenta, rupta la colt, cu inscrisuri sterse de vreme si atitea spalari. Aceste pungi acopereau colectia permanenta iarna-vara chiar daca in august mai vedeai pe plastic urari de Craciun transmise de “firma impex 2000 srl”.
Spre deosebire de cea de piata, punga de mers la nasu’ era una deosebita. Prin lucratura, prin calitatea lucitoare a plasticului, prin logo – chit ca la ulei diesel de camioane – si, nu in ultimul rind, prin rezistenta, ea gazduind perfect si simultan curcanu’, botoseii lu’ aia mica, tuica de la tara astupata cu cocean de porumb si “sandalele lu’ ma-ta, ca sti ca i se umfla picioarele de la cizme”. Toate, fara sa se rupa ! E drept ca dupa doua-trei vizite minerul pungii de protocol se alungea nefiresc intr-o subtirime nesigura generind un oftat de regret colectiv, “ca era frumoasa si buna”.
Momentul asta al alungirii nastea noua goana dupa o alta, mai mare, mai colorata, mai de plastic si mai de firma. Iar celei vechi, ca ofranda a frumusetii, utilitatii si valorii i se gasea un loc caldut, prin sertare, noptiere, debarale sau cotloane de balcon. Viitorul ei, acelasi si inevitabil ! “Las’ ca o ducem lu’ mamaie la tara …”
Ooo da… ai fi mirat să vezi câte pungi de plastic adun la casă, sortate pe mărimi, culori, rezistenţă… ce mai, trebuie să-mi fac un catalog ca la bilbiotecă pentru a le ţine socoteala :))
Cand am venit in anul 1 la Bucuresti am constatat cu surprindere ca se dadeau pungi de plastic peste tot. Pana in semestrul doi adunasem o groaza de pungi de plastic sub masa (na, in alta parte unde sa le arunc si eu :P ). Si pe la sfarsitul semestrului doi, dupa ce mi-a povestit un coleg cat de mult tine babeta la care statea el in gazda la pungile ei de plastic, am gasit modalitatea sa scap de ele. Si i-am facut si lui babeta fericita cu ocazia asta :D
.-= Ultima însemnare a lui brontozaurel: cum sa [nu] pierzi trenul. sau cum [nu] se autofaulteza CFR-ul =-.
Comments are closed.