Plictiseala naşte glume idioate

Dimineaţa devreme. Poate chiar prea devreme, având în vedere că dormeai de 3 ore. Deodată, sună telefonul. Te întinzi cu greu după el, că e pus la încărcat şi ăia de la HTC fac nişte cabluri scurte cât puţulicile lor. Număr ascuns. Răspunzi totuşi.

– Auzi, bă, idiotule, futu-ţi curul ăla de imbecil trădător! Bă, nu meriţi, având în vedere că m-ai părăsit ca pe ultima curvă, deşi te iubeam ca proasta, da’ uite ce idee mi-a venit mie la ora asta: bă, vreau un copil, idiotule, că m-am săturat de singurătate! Şi pentru că tu ai rămas cea mai mare iubire a vieţii mele până-n momentul ăsta, cu tine-l vreau, bă! Te sun mai încolo să-ţi zic ce şi cum, până atunci gândeşte-te bine. Şi-l vreau natural, da? Nu să-mi dai sămânţa la borcan, fi-ţi-ar sămânţa a dracului.

Şi închide. Şi somnul tău fuge cu fiecare secundă care se scurge. Într-un timp extrem de scurt, se duce dracu’ de tot. Te ridici în cur, te freci la ochi, te scarpini unde te mănâncă de nervi şi te pui pe gândit. Să fie oare…? Nu, n-ar avea tupeu şi parcă nu semăna nici la voce. Atunci poate…?! Neah, asta ar avea tupeu, da’ e prea mult timp de-atunci. În plus, vocea de la telefon părea mai tinerică şi mai blondă.

Trece o oră, creierii tăi sunt puşi bine de tot pe moaţe. Nu reuşeşti să-ţi dai seama cine-ar putea fi, dar după ce-ai întors situaţia pe toate părţile aproape că nici nu mai contează. Ce faci? Asta e întrebarea. Accepţi propunerea sau o bagi în pizda mă-sii (ca atunci când ai părăsit-o, aparent) şi uiţi episodul?

Hmm, parcă te-ar tenta un pic. În fond, n-ai niciun moştenitor şi în anumite momente regreţi. În momentele-alea în care te vezi bătrân, imobilizat la pat şi singur. În momentele în care te vezi târându-te de-a buşilea până la chiuvetă, după un pahar cu apă. Bine, OK, te-ar tenta, dar nevasta? Nu e normal să faci un copil cu ea, dacă tot te-a apucat frica de bătrâneţe?

Te învârţi prin casă şi te gândeşti în continuare. Băi, parcă te-ar tenta şi din alt motiv: sună telenovelistic, aşa. Marghioala, iubirea ta din tinereţe, te sună şi-ţi propune să-i faci un copil. Foarte tare, scenariu de Acasă TV! Sau de reclamă la Vodafone şi Facebook: cum stăteam eu în pat şi mă scărpinam la ouă, în timp ce dormeam dus, cine mă sună? Veta, iubirea mea din liceu. Băi, şi fără să mă întrebe ce mai fac, cum o mai duc, îmi propune să facem un  copil! Eu mă gândesc bine şi accept până la urmă, după care ne împrietenim şi pe Facebook, căutăm grădiniţe pe net… o nebunie!

Băi, totuşi nu. Una la mână, habar n-ai cine e nebuna. Dacă e….? Aia nu era sănătoasă la cap şi dacă mai socoteşti că nici tu n-ai toate ţiglele pe casă, e clar că iese copilul defect din fabricaţie. A doua la mână, nu e corect faţă de nevastă. La bine şi la rău, nu la bine şi la buci alteia până face un  bebe.

Trecuseră deja vreo două ore de când te perpeleai, când… sună telefonul iar! Aceeaşi voce blondă şi dornică de chinurile facerii, de data asta ceva mai veselă:

– Te-am speriat, este? Băi, scuză-mă, n-aveam somn şi mi-a venit ideea asta tâmpită. Nu mai ştiu de unde am nunărul tău, cred că de pe net, dar mi s-a părut amuzant să-ţi fac farsa asta. Nu te superi, da? Hahahahaha!

Şi închide iar. N-apuci să-i iei familia-n măciucă sau alte înjurături de neam şi organe genitale. Nici măcar s-o întrebi cum o cheamă şi de câţi ani a fost avortată la tomberon de mămica ei, care probabil e la fel de dusă cu capul. Afişezi un zâmbet tâmp, asta e tot ce poţi să faci. Şi te bagi la loc în pat, bucuros că până la urmă n-ai fost nevoit să iei decizia care ţi-a mâncat două ore din viaţă.

Da’ totuşi, parcă…