Dimineaţa devreme. Poate chiar prea devreme, având în vedere că dormeai de 3 ore. Deodată, sună telefonul. Te întinzi cu greu după el, că e pus la încărcat şi ăia de la HTC fac nişte cabluri scurte cât puţulicile lor. Număr ascuns. Răspunzi totuşi.
– Auzi, bă, idiotule, futu-ţi curul ăla de imbecil trădător! Bă, nu meriţi, având în vedere că m-ai părăsit ca pe ultima curvă, deşi te iubeam ca proasta, da’ uite ce idee mi-a venit mie la ora asta: bă, vreau un copil, idiotule, că m-am săturat de singurătate! Şi pentru că tu ai rămas cea mai mare iubire a vieţii mele până-n momentul ăsta, cu tine-l vreau, bă! Te sun mai încolo să-ţi zic ce şi cum, până atunci gândeşte-te bine. Şi-l vreau natural, da? Nu să-mi dai sămânţa la borcan, fi-ţi-ar sămânţa a dracului.
Şi închide. Şi somnul tău fuge cu fiecare secundă care se scurge. Într-un timp extrem de scurt, se duce dracu’ de tot. Te ridici în cur, te freci la ochi, te scarpini unde te mănâncă de nervi şi te pui pe gândit. Să fie oare…? Nu, n-ar avea tupeu şi parcă nu semăna nici la voce. Atunci poate…?! Neah, asta ar avea tupeu, da’ e prea mult timp de-atunci. În plus, vocea de la telefon părea mai tinerică şi mai blondă.
Trece o oră, creierii tăi sunt puşi bine de tot pe moaţe. Nu reuşeşti să-ţi dai seama cine-ar putea fi, dar după ce-ai întors situaţia pe toate părţile aproape că nici nu mai contează. Ce faci? Asta e întrebarea. Accepţi propunerea sau o bagi în pizda mă-sii (ca atunci când ai părăsit-o, aparent) şi uiţi episodul?
Hmm, parcă te-ar tenta un pic. În fond, n-ai niciun moştenitor şi în anumite momente regreţi. În momentele-alea în care te vezi bătrân, imobilizat la pat şi singur. În momentele în care te vezi târându-te de-a buşilea până la chiuvetă, după un pahar cu apă. Bine, OK, te-ar tenta, dar nevasta? Nu e normal să faci un copil cu ea, dacă tot te-a apucat frica de bătrâneţe?
Te învârţi prin casă şi te gândeşti în continuare. Băi, parcă te-ar tenta şi din alt motiv: sună telenovelistic, aşa. Marghioala, iubirea ta din tinereţe, te sună şi-ţi propune să-i faci un copil. Foarte tare, scenariu de Acasă TV! Sau de reclamă la Vodafone şi Facebook: cum stăteam eu în pat şi mă scărpinam la ouă, în timp ce dormeam dus, cine mă sună? Veta, iubirea mea din liceu. Băi, şi fără să mă întrebe ce mai fac, cum o mai duc, îmi propune să facem un copil! Eu mă gândesc bine şi accept până la urmă, după care ne împrietenim şi pe Facebook, căutăm grădiniţe pe net… o nebunie!
Băi, totuşi nu. Una la mână, habar n-ai cine e nebuna. Dacă e….? Aia nu era sănătoasă la cap şi dacă mai socoteşti că nici tu n-ai toate ţiglele pe casă, e clar că iese copilul defect din fabricaţie. A doua la mână, nu e corect faţă de nevastă. La bine şi la rău, nu la bine şi la buci alteia până face un bebe.
Trecuseră deja vreo două ore de când te perpeleai, când… sună telefonul iar! Aceeaşi voce blondă şi dornică de chinurile facerii, de data asta ceva mai veselă:
– Te-am speriat, este? Băi, scuză-mă, n-aveam somn şi mi-a venit ideea asta tâmpită. Nu mai ştiu de unde am nunărul tău, cred că de pe net, dar mi s-a părut amuzant să-ţi fac farsa asta. Nu te superi, da? Hahahahaha!
Şi închide iar. N-apuci să-i iei familia-n măciucă sau alte înjurături de neam şi organe genitale. Nici măcar s-o întrebi cum o cheamă şi de câţi ani a fost avortată la tomberon de mămica ei, care probabil e la fel de dusă cu capul. Afişezi un zâmbet tâmp, asta e tot ce poţi să faci. Şi te bagi la loc în pat, bucuros că până la urmă n-ai fost nevoit să iei decizia care ţi-a mâncat două ore din viaţă.
Da’ totuşi, parcă…
:)))
.-= Ultima însemnare a lui Valy: Agenda mea saptamanala =-.
OMG OMG OMG. You got punk’d
aproape fuck’d
Macar un lucru l-ai fi stiut sigur, daca te paraseste nevasta, ai cu cine sa-ti incepi o alta viata, cu copii si toate cele :))
.-= Ultima însemnare a lui Florea Cristian: Fac un test pentru când voi fi mai mare =-.
cat de tare a fost tipa =))
Deci sinistra gluma. De aia nu se raspunde la numere neafisate. Macar dadeai un apel dupa aia sa ii explici niste chestii ce tin de anatomie si limbaj birjaresc. Nasol.
.-= Ultima însemnare a lui dojo: Doua cuvinte: Fii tare! =-.
Eh, macar am avut de ce rade un pic (aici pe blog, ca in rest nu prea) :)
De unde o fi scapat tipe ?…
.-= Ultima însemnare a lui Marius: Artistul e inginer =-.
Poi eu cred ca, mai intai si mai intai, as fost aproape explodat de incantare: bre, asta vrea cu MINE, inca ma mai iubeste, cine e ea nu e important. Daca am ramas iubirea ei si io nici nu mai stiu cine e, inseamna ca-s bun, vereee… Pe urma as fi dormit linistit si zambitor.
.-= Ultima însemnare a lui Neamtu’: Era sa fiu (II) =-.
yep deci nu sunt singurul om care primestele telefoane de genu …
.-= Ultima însemnare a lui Pyro: Pula…pula…pula =-.
Nu-s convins ca a scapat. Poate suna de la nebuni :))
eu unul nu primesc apeluri gen, poate datorita faptului că sunt atât de darnic încât le-aş dărui fiecăreia câte un copil de care să se ocupe singură :-?
.-= Ultima însemnare a lui George Dogariu: ete că pot =-.
din ciclul “Tu, aici, acum” …dupa aia…potopu
Dincolo de gluma…e si o dorinta
Ar fi bine sa intrebe un copil care creste fara tata, cat sufera !
Hai ca e super tare faza….
.-= Ultima însemnare a lui Gyony: Previziuni Generale 27-02 Aprilie =-.
Macar de era 1 aprilie! Oricum.. mi-ai dat o idee! :)) I-o coc sotului! :)))
Cum spuneai, idioata typa..rau
.-= Ultima însemnare a lui Vlad: :Shop: =-.
Comments are closed.