Era în preajma alegerilor prezidenţiale, toată lumea promitea diverse. Bineînţeles, nici Guvernul nu era mai prejos, deşi era cam pe jos, adică demis. Şi cum stăteam eu aşa şi mă scărpinam după ureche, gândindu-mă cu cine să votez, cine apare la televizor? Ce mai rămăsese din Guvern, frate, în frunte cu Emil Boc! Şi dă-i şi promite, şi promite şi dă-i… C-o fi, c-o păţi, noi suntem ăi mai buni, alea.

Eu, întrebându-mă cum să mă bag în seamă cu ditai Guvernul, am dat o căutare pe Facebook după Emil Boc, am găsit-o pe Elena Udrea, i-am văzut pozele cu Băsescu, m-am întors la Boc şi m-am băgat în seamă cu el, lăsându-i un comentariu discret, fix cât să-l vadă: “Şefu’, cum ar fi să bagi o dumă că scoţi forfetarul ăla? Ar ieşi Băse din prima, şi matale tot prim ministru ai fi!”

Băi, şi-mi dă ditai Guvernul add pe Facebook, ne imprietenim la cataramă, apare Boc la televizor şi zice că scoate forfetarul, ce mai, o nebunie! Mă şi pregăteam de Haiti cu banii economisiţi în lipsa impozitului respectiv.

Au trecut alegerile, Băsedintele l-a pus tot pe Boc, evident, care la rândul lui i-a pus tot pe-ăia în funcţii. Cu mici cosmetizări, cum ar fi un imbecil în locul unui idiot, sau Elena Udrea în locul lui Nuţi.

Da’ impozitul minim credeţi c-a dispărut? Ei na, e tot acolo, la loc de cinste printre grijile micilor intreprinzători.  “Frate, măcar forfetarul să-l scot trimestrul ăsta, chiar dacă-s pe pierdere. Aduc bani de-acasă, numai să fiu un bun contribuabil!”

Mulţumesc tuturor celor care au votat PDL şi Băsescu, fără ei puteam să mor, naibii, pe undeva prin Haiti. Aşa, plătesc impozitul minim şi mor liniştit acasă. De foame.

(acest post NU participă la concursul Vomafone)


@aiurea

Comentator foarte renumit pe scara lui de blog. Comentrollează orice, oricând şi fără să i-o ceară nimeni.

3 Comments

aciddu · 16 Martie, 2010 at 22:30

io zic sa nu te limitezi doar la multumiri, poti continua cu linkuri in blogroale, reciprocitate, sex… happy
.-= Ultima însemnare a lui aciddu: e-rahat (punct ro)! asa ceva nu există! =-.

Ciupanezul · 17 Martie, 2010 at 14:58

Da, chiar, linkuri, implicari, etc. Pai un ditamai Guvernul sa-l lasi asa big grin
.-= Ultima însemnare a lui Ciupanezul: Ce am simţit a fost iubire, ce simt acum? =-.

claus · 17 Martie, 2010 at 15:01

Linkurile cand s-o lansa varianta finala a portalului de 500 de milioane de epuroi.

Comments are closed.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail