Skip to content

Februarie 2010

Mi-am luat câine

(ignoraţi cablurile care atârnă aiurea pe pereţi, înainte să-mi iau pisici tembele erau prinse frumos)

Blog premiat cu premiul “Şifonier” şi cu insigna “Agramatul de Excepţie”

Ăsta, zic, aiurea.eu. I-am decernat, în timp ce mă scremeam apocaliptic pe veceu, premiul “Şifonier” pentru întreaga activitate şi i-am înfipt între taguri insigna “Agramat de Excepţie”. După modelul “Scribbler” şi “Scriitor de Excepţie”, n-am inventat eu apa caldă.

Dacă treaba cu agramatul e cât se poate de clară, “Premiul Şifonier” necesită oareşce explicaţii. În mezozoic, când eram eu de-o şchioapă, mă ascundeam în şifonier şi scriam tâmpenii (literatura mea de sertar a fost, de fapt, literatură de şifonier). Mă ascundeam ca să nu citească nimeni ce aberam, probabil, altfel aş fi ajuns la tratament psihiatric de mic. Acum am evoluat, scriu cam aceleaşi tâmpenii dar la birou, cu un scaun directorial (mâncat de pisici, pe alocuri) între buci, o  mână pe mouse şi cealaltă alternând între două destinaţii: tastele pline de firimituri, pe care le maltratez ca să public tâmpeniile astea, şi spaţiul dintre buci, în care mă mănâncă atunci când îmi vine inspiraţia.

Aşadar, simţind lipsa unor distincţii care să confere prestanţă, relevanţă şi plenipotenţă acestui blog, i-am decernat premiul amintit mai sus (eu nu-l meritam, să-l ia blogul). Cine vrea să preia modelul, pe sistem “leapşa noastră şi mândria, stârneşte inspiraţia (cu accent pe al doilea i)”, este rugat să o facă. Estimez însă că insigna o voi purta numai eu, restul sunt toţi scriitori. De excepţie.

PS: Se oferă cineva să procreeze insigna “Agramat de Excepţie” în Photoshop sau alte MS Painturi? Abia aştept s-o port.

Update: Iată şi prima propunere pentru insigna Agramatul de Excepţie, venită de la Gabriel Bodor:

Read More »Blog premiat cu premiul “Şifonier” şi cu insigna “Agramatul de Excepţie”

Orange suje kookoo

Cum spuneam şi pe Twitter, azi am avut surpriza să constat că prin vestitul program Thank You de la Orange nu mai poţi cumpăra telefoane la preţuri speciale o dată la 12 luni, ci la 18 luni. Nu era de ajuns că au săltat preţurile până a ajuns să fie… Read More »Orange suje kookoo

Curiozitate

Să zicem că un ilustru necunoscut care se vântură discret prin blogosfecla mioritică ar vrea să-şi cumpere un telefon nou, dar cu condiţia să-l probeze înainte. O săptămână întreagă, timp în care l-ar butona de i-ar sări capacele şi ar scrie pe blog despre calităţile/defectele descoperite. Sau/şi pe Twitter/Facebook. Ar… Read More »Curiozitate

Găzduire web, careva?

Cred că am mai scris pe-aici că, de aproape un an, urăsc cuvântul cancer. M-a lăsat fără mamă, pe neaşteptate şi fără a putea mişca vreun deget pentru a schimba ceva, aşa că am toate motivele. Cât sunt eu de aiurea, mi se înmoie genunchii de câte ori văd sau aud că nenorocirea asta e pe cale să mai facă o victimă. Când pot, acţionez, când nu… mă rog şi eu, ca toată lumea, să le vină mintea la cap ălora care cheltuie sume exorbitante pentru înarmare şi alte căcaturi şi să redirecţioneze fondurile respective către lupta cu cancerul, de exemplu.

De data asta pot, aşa că, după ce am donat şi eu ceva, vă fac o propunere. Întrucât am ceva spaţiu de care m-aş putea lipsi (mă ocup de câteva zeci de site-uri, majoritatea ale altora, şi toate merg fără probleme), ofer 5 conturi de găzduire web celor care pot dona o mică sumă (nu foarte mică, totuşi) pentru Daniel Răduţă (citiţi aici povestea, n-are rost să mai înşir şi eu despre ce e vorba exact, prin cuvântul cancer am spus cam tot). Conturile sunt valabile 6 luni începând cu data activării şi au următoarele caracteristici:

  • Spaţiu pe disc: 500 MB
  • Trafic lunar: 20 GB
  • 5 baze de date MySQL 5.0.85
  • PHP 5.3.1, Apache 2.0.63
  • cPanel 11, Fantastico
  • găzduire pe un VPS de la Elvsoft care merge brici
  • adrese de mail câte vreţi voi (dacă permite spaţiul), un domeniu găzduit, alea-alea şamd etc.
  • pachetele de găzduire NU includ domeniu; la cerere vă pot oferi subdomenii (gratuit, evident)

Read More »Găzduire web, careva?


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.