Blondă. Craci lungi. Mă rog, suficient de lungi pentru înălţimea ei. Glezne fine, parfum şi mai fin. Ţâţe. Ooooo, ţâţe!!! Siliconate sau nu, au forma perfectă. Pentru o secundă mi-am imaginat, fără să vreau, un scurt dialog cu ele. Mut, dar fructuos.
Coada la casa din benzinărie se scurtează cu fiecare minut scurs. Oh, în curând îi vine rândul blondei, s-a dus priveliştea mea. N-are nimic, sunt doar două persoane între noi, poate o mai prind în parcare. Aş vrea să-i admir şi la lumina zilei poponeaţa de dimensiunile a două nuci de cocos. Alăturate de o forţă divină, parcă special făcute pentru a aluneca una pe lângă cealaltă, într-un superb dans care nu are nevoie de nicio muzică…
Gata, a ajuns. Ce mâini delicate are şi ce frumos ţine cardul cu ele… Mastercard Gold, o fi pe numele ei sau al sponsorului? Eh, ce mai contează, aşa o făptură mignonă şi delicată merită un sponsor. Chiar mai mulţi, ar fi păcat să deţină cineva monopol pe ea.
Offf, a plătit şi iese!!! Hai cucoană mai repede, plăteşte-ţi sticla de apă plată şi dă-te la o parte, că pierd din ochi delicata făptură! Să nu-i văd eu bucişoarele dansând printre pompele de benzină, în drum spre delicata-i maşină? Un Mini, ceva, un Fiat 500, asta trebuie să conducă. Eventual un Smart… ceva mic, oricum. Ca ea.
Plăteşte şi gorobetele din faţa mea motorina pe care şi-a îndesat-o în dubă. Tacticos, scărpinându-se la ouă cu o mână în timp ce introducea codul PIN cu cealaltă. O fi sughiţat vreun pic, la cât l-am înjurat? Ies grăbit şi scrutez fulgerător benzinăria. Ah, uite-o! Acum ajunge la maşină, s-o mai fi oprit pe undeva. Poate şi-a luat de la cafeneaua benzinăriei o prajiturică mică-mică, exact ca ea. Şi un suculeţ, o apiţă, o cafeluţă, ceva. La fel de mici.
O privesc cum urcă în maşină. Îmi aduc brusc aminte de toate muierile toante pe care le-am întâlnit în trafic de-a lungul carierei mele de şofer amator. Şi, bineînţeles, de toate înjurăturile pe care le-am trimis în direcţia lor din diverse motive. Cum ar fi ăsta pentru care aş înjura şi mignona făptură pe care o admir de zece minute.
Nu pot, însă. N-o pot înjura, oricât ar fi de enervant defectul pe care tocmai i l-am descoperit. Mă urc în maşină, o pornesc şi mă îndrept spre ieşirea din benzinărie. Dezamăgit, abătut, plin de gânduri misogine. Eh, asta e, nu e prima femeie care m-a dezamăgit în viaţa asta şi mai mult ca sigur nu va fi nici ultima.
La ieşire, duduiţa se chinuie să treacă pe lângă duba melteanului din faţa mea. Parcată regulamentar, totuşi. O văd cum se înroşeşte la faţă şi boscorodeşte ceva. Gherţoiul devine brusc atent. Deschide geamul, studiază blonda un pic şi grăieşte:
– Ce să-ţi fac, fă piţipoanco, dacă ţi-ai luat ditamai camionul? Un Smart, ceva, nu-ţi ajungea, ţi-a trebuit Q7!
Am zâmbit senin, am dat drumul la radio şi am ieşit făcând un scurt slalom printre maşinile celor doi. Eram răzbunat.
Haaa, puteam sa jur ca are Q7 sau Touareg! Este ca nu si-a pus singura benzina?
Habar n-am, am ginit-o cand era deja la coada la casa.
Super-faina povestea, reflecta falsitatea oamenilor. BIne, nu falsitatea, dar snobismul, poftim.
.-= Ultima însemnare a lui Neamtu’: Aniversare, Hustler style =-.
Comments are closed.