Ăsta, zic, aiurea.eu. I-am decernat, în timp ce mă scremeam apocaliptic pe veceu, premiul “Şifonier” pentru întreaga activitate şi i-am înfipt între taguri insigna “Agramat de Excepţie”. După modelul “Scribbler” şi “Scriitor de Excepţie”, n-am inventat eu apa caldă.

Dacă treaba cu agramatul e cât se poate de clară, “Premiul Şifonier” necesită oareşce explicaţii. În mezozoic, când eram eu de-o şchioapă, mă ascundeam în şifonier şi scriam tâmpenii (literatura mea de sertar a fost, de fapt, literatură de şifonier). Mă ascundeam ca să nu citească nimeni ce aberam, probabil, altfel aş fi ajuns la tratament psihiatric de mic. Acum am evoluat, scriu cam aceleaşi tâmpenii dar la birou, cu un scaun directorial (mâncat de pisici, pe alocuri) între buci, o  mână pe mouse şi cealaltă alternând între două destinaţii: tastele pline de firimituri, pe care le maltratez ca să public tâmpeniile astea, şi spaţiul dintre buci, în care mă mănâncă atunci când îmi vine inspiraţia.

Aşadar, simţind lipsa unor distincţii care să confere prestanţă, relevanţă şi plenipotenţă acestui blog, i-am decernat premiul amintit mai sus (eu nu-l meritam, să-l ia blogul). Cine vrea să preia modelul, pe sistem “leapşa noastră şi mândria, stârneşte inspiraţia (cu accent pe al doilea i)”, este rugat să o facă. Estimez însă că insigna o voi purta numai eu, restul sunt toţi scriitori. De excepţie.

PS: Se oferă cineva să procreeze insigna “Agramat de Excepţie” în Photoshop sau alte MS Painturi? Abia aştept s-o port.

Update: Iată şi prima propunere pentru insigna Agramatul de Excepţie, venită de la Gabriel Bodor:



@aiurea

Comentator foarte renumit pe scara lui de blog. Comentrollează orice, oricând şi fără să i-o ceară nimeni.

7 Comments

Luana · 9 Februarie, 2010 at 01:38

te felicit pentru “dextinctia ta” laughing “ne-o dai pe toata, ce sa faci tu cu ea? ”
.-= Ultima însemnare a lui Luana: Scuza cu ţara de rahat =-.

Andrei kNox · 9 Februarie, 2010 at 10:24

Sifonieru’ ti-l iei, da’ Agramatul de aur merge prin alte parti, mi scuzi

claus · 9 Februarie, 2010 at 10:27

La mine merge sigur “Inconsecventul de Exceptie”. O insigna am scris in titlu, alta in articol laughing

Andrei kNox · 9 Februarie, 2010 at 11:41

laughing Premiul pentru razganditul de oras, merge?

gbonline · 9 Februarie, 2010 at 12:48

Insigna initiala cu numele de Best_ass_medal2582.psd o aveam in calculator demult (descarcata de pe un site cu psd-uri gratis). Eu am pus doar textul acolo. happy

Mihai · 9 Februarie, 2010 at 12:54

dude…am intrat si eu pe “blogul lu’ Cristian”…Ramai prost…sincer! Parca e un copil de 4 ani care scrie acolo.
P.S. Foarte misto medalia!
.-= Ultima însemnare a lui Mihai: Copacii de pe Marte – Mit sau realitate? =-.

Neamtu' · 9 Februarie, 2010 at 14:01

Poi s-o folosesti cu mandrie, bre! Poate iti da guvernul ceva reduceri la impozite, daca o porti in piept big grin
.-= Ultima însemnare a lui Neamtu’: Inca un romascan pe .ro =-.

Comments are closed.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail