Visuri, taică…

Azi noapte am avut un vis foarte interesant ÅŸi dătător de speranÅ£e. Se făcea că impozitul minim pe care l-am plătit azi era ultima aberaÅ£ie scornită vreodată de mintea vreunui guvernant. Se făcea că profitul pe care-l voi face în 2010 nu va mai fi depăşit, ca valoare,  de impozitul total pe care-l voi plăti pe anul respectiv, ca în 2009. Se făcea că Å£ara în care mă încăpăţânez să trăiesc nu va mai fi condusă niciodată de incapabili ÅŸi profitori ordinari, ca ăştia care s-au tot perindat pe la guvernare în ultimii 20 de ani…

Se mai făcea că nu voi mai fi niciodată dezamăgit de oamenii pe care-i apreciez ÅŸi că aceÅŸtia nu vor mai uita niciodată de unde au plecat ÅŸi-ÅŸi vor continua drumul ascendent  cu ceva mai multă modestie. Sau că nici eu nu voi mai fi tentat să critic în stânga ÅŸi-n dreapta, deÅŸi n-am niciun interes în a coborî sau ridica pe cineva în ochii cuiva. Se făcea că eram interesat mai mult de propriile realizări decât de greÅŸelile altora…

Şi se mai făcea că, în lumea asta ideală în care ajunsesem să trăiesc, toţi ne bucuram de realizările tuturor şi sufeream împreună când unul dintre noi cunoştea eşecul. Se făcea că trăiam într-o comunitate, nu fiecare în propriul palat de cleştar, şi eram unul pentru toţi şi toţi pentru unul.

Visuri, taică, visuri…