METRO Berceni, parcare. Ma urc în maşină, pregătit să-i dau talpă bidiviului de tablă întru grabnică descindere în vastele-mi apartamente, încărcat de cumpărături pentru fomistele-mi pisici. Un nene ieftin, dar de culoarea lemnului scump, îmi face semn. Casc geamul şi-l întreb din priviri care-i treaba.
– Vrei un telefon? Eftin, proaspăt, cu taciscrin.
Şi scoate un telefon care semăna leit cu unul din alea de-mi populează buzunarele. În momentul ăla m-am înverzit. M-am pipăit prin poznare… degeaba! Nu găseam gadgetul care-mi sună, suav, deşteptarea în fiecare dimineaţă.
Verde, aşa, cum eram, dau să caut şi în borsetă, acolo unde ţin, de fapt, telefonul respectiv. În timp ce fermoarul se încăpăţâna să stea închis, studiez un pic figura comerciantului ferentarez. Parcă l-am văzut mai devreme în spatele meu, când stăteam la coadă… Sau era altul care semăna cu el? M-o fi făcut la buzunare şi-acum încearcă să-mi vândă tot mie obiectul care-mi aparţine de drept?
Cred că mă înverzeam mai tare cu fiecare clipă care se scurgea, la fel de nemiloasă ca fermoarul care nu voia cu niciun chip să se deschidă. Tuciuriul afişa deja un zâmbet larg, bănuind cam ce era în capul meu în momentele alea. Zâmbet care avea toate şansele să se transforme într-un râs măgăresc, dacă nu reuşeam, în sfârşit, să deschid fermoarul buclucaş. Telefonul era acolo, drept pentru care faţa mea începuse deja să revină la culoarea iniţială.
– Nu-i al tău, fraiere, stai liniştit! – zise coloratul neguţător, în timp ce-şi lua avânt în direcţia unui alt potenţial client.
Într-adevăr, nu era al meu, ăla se odihnea liniştit în borseta cu fermoar nesimţit. Dar undeva, în parcare aia, poate chiar în momentele-alea, un alt fraier rămânea verde la faţă în urma constatării că era mai uşor cu un telefon. Ţiganul, în schimb, rânjea liniştit şi arăta victorios gadgetul unui puşti care părea interesat.
De-aia nu cumpăr niciodată obiecte de furat, oricât ar fi ele de ieftine. Pentru că, în timp ce eu m-aş bucura că am făcut o afacere bună, cumpărând ceva la jumătate de preţ, proprietarul de drept ar băga mâna adânc în buzunar ca să-şi ia altul, probabil la preţ întreg. Şi tuciuriul ar continua să râdă, fericit că a mai dat o “lovitură” fără să fie prins.
Sunt singura nebuna din lumea asta care in 7 ani de zile (de cand l-a primit pe primul) nu a reusit sa piarda / sa i se fure nici un telefon??? :)
.-= Ultima însemnare a lui Liana: Reinventarea conceptului de lene =-.
parca te-a si prevenit cand a zis asta! Mare grija cu oameni din astia…
Articolul e foarte buna!
Frumos scris, si ca fapt divers …..zilnic mi se ofera “afăciuri” din astea Eftine, dar nu le fac …nici daca as fii plin de bani nu as face :).. Cum foarte bine ai descris mai sus in articol …motivul e unul simplu …e furat si nu vreau sa ma bucur de raul altuia
.-= Ultima însemnare a lui Valy: Striptease & Parental Control =-.
Nu, suntem cel putin 2 :)
Misto articol tine-o tot asa si nu vei regreta;) Imi face placere sa citesc asemenea blog.
.-= Ultima însemnare a lui Subtitrare Filme: The Wolfman (Download subtitrare filme noi thriller) =-.
Ma bucur ca-ti face placere. Mie mi-ar placea ca data viitoare sa te semnezi cu un nume sau nick care sa nu miroasa a SEO ieftin :)
nu toate sunt furaciuni. unele sunt… replica. oricum, tre’ sa fii tampit sa cumperi un telefon din parcare. (da, multi cumpara :D )
imi place cum scrii :d
avea totusi umor individul… pacat ca la noi face parte din cotidian, in loc sa fie ceva exotic
.-= Ultima însemnare a lui Zorin: CETATEANUL TURMENTAT =-.
Am prieteni care radeau de mine ca am dat 1000 de euro pe laptop luat legal din magazin, cand chiar ei imi oferisera unul chiar mai bun (un Dell fata de Fujitsu Siemens al meu) la 300 de euro. Normal, de furat.
Prrefer insa metoda legala. Magazin, acte in regula. Chiar daca a fost furat de la cineva sau “redirectionat” direct de pe trailer (ca cica si asa se face “bisnit”), nu doresc ca prin actiunea mea sa INCURAJEZ indivizii astia.
Din pacate insa in fiecare zi suntem “bombardati” de tot felul de “ocazii” si multi ne lasam amagiti de ideea unui “discount”, punand inca o caramida pe zidul asta al hotiei. Daca tot mai multi am refuza sa cumparam de la tigani (si nu doar de la ei) si ne-am orienta spre chestiile corecte, cine stie, poate ne vor disparea mai rar telefoanele din buzunar sau notebook-ul de pe bancheta din spate a masinii.
.-= Ultima însemnare a lui Dojo: Marea greata: azi MLM-urile =-.
sau poate daca n-ar mai vinde nimic ne-ar da in cap ca sa ne fure direct portofelul din buzunar… v-ati gandit si la varianta asta?
Tare faza, eram curios daca ar fi fost al tau ce ai fi facut, oricum esti norocos iar borseta e chiar utila(are protectie la fermoar si se desface greu :))
Alex, oricum iti dau in cap sa iti fure portofelul. Si nu cred ca e indicat sa sustin “industria” asta, oricare ar fi motivul. :D
.-= Ultima însemnare a lui Dojo: Siguranta sau imagine? =-.
Dacă era al lui îi “ardea” la bișnițar una în gură îi ia telefonul și fugea? :))
Sau îl cumpăra de la bișnițar înapoi ? :-?
Tare faza bișnițarului cu:
“Nu-i al tău, fraiere, stai liniştit!”
.-= Ultima însemnare a lui Blogu`Lu`ReFu: La mulți ani România, poate la anu traiești mai bine ! =-.
Comments are closed.