Aveam de ceva timp în minte ideea de a publica un articol care să fie completat de mai multe ori pe parcursul unei zile, în funcţie de gândurile şi trăirile din diferite momente. Articol pe care să-l încep, de exemplu, la ora 3:48, când moş Ene nu vrea deloc să-mi dea târcoale pe la gene, să-l continui când mă trezesc, la ora la care alţii sunt deja sătui de muncă, şi să-l închei undeva târziu în noapte, când numai boţii de spam şi americanii mai postează pe Twitter.

Treaba e că pentru un articol de genul ăsta îţi trebuie în primul rând audienţă. Pierzi timp în câteva reprize ca să-ţi aşterni gândurile în monstruosul articolul, nu scrii doar trei rânduri şi patru înjurături, după care te întorci la treburile tale până când te loveşte inspiraţia pentru un nou articol de cinci rânduri. Faci un fel de live blogging din interiorul minţii tale, din mijlocul trăirilor de moment, aşa că vrei comentarii, vrei interactivitate. Chestii care pe blogul ăsta nu prea sunt de găsit.

În al doilea rând, îţi trebuie ca în auditoriul ăla, pe care presupunem că-l capeţi până la urmă, să existe nişte oameni pe aceeaşi lungime de undă cu tine, care să considere ideea ta banală drept una interesantă şi să intre în joc. Nu numai prin comentarii, ci şi prin înţelegerea eventualelor gânduri ale tale ascunse printre rânduri. Iarăşi, ceva destul de greu de găsit pe-aici.

În al treilea (dar nu în ultimul ca importanţă) rând, îţi trebuie dispoziţie pentru a-ţi împărtăşi gândurile cu nişte necunoscuţi. Ştiu, o faci şi de obicei într-o măsura mai mare sau mai mică dar, dacă vrei să iasă un articol din care să transpire toate gândurile tale de pe parcursul unei zile, trebuie să fii cinstit şi să le pui pe toate pe tavă. Te gândeşti la amantele tale din trecut, în timp ce consulţi ultimele noutăţi de pe pornotube – trebuie să consemnezi episodul, cu eventuale detalii atât despre filmuleţul care ţi-a evocat amintirea ţâţoasei de-acum 3 ani, cât şi despre legătura dintre filmuleţ şi domnişoara care-ţi zâmbeşte triumfătoare din trecut, bucuroasă că n-ai uitat-o încă. Mă rog, poate nu-i un exemplu concludent pentru ce-am vrut să subliniez dar, după câteva filmuleţe cu o tanti care ejacula spectaculos, cam atât am putut să produc. Evident, din cauză că mi-au provocat oarece amintiri.

Cu toate că nu pot bifa niciunul din punctele de mai sus fără să-mi tremure mâna, m-am apucat să scriu lungul post despre nimic. Cu puţin noroc şi chef de aberat, cel mai lung post despre nimic apărut vreodată pe blogul ăsta. Un post inutil, în care voi consemna în câteva reprize gândurile mele de pe parcursul unei zile. Am început la 3:48 cu pr0n şi ejaculare feminină, să vedem unde ajungem până la finalul zilei.

***

Mă învârt prin blogosfera asta de ceva ani, în primul rând ca simplu cititor, dar încă e peste puterea mea de înţelegere cum de Vlad Petreanu, de exemplu, are mai puţin abonaţi la feed decât un blog care postează numai filmuleţe amuzante. Toţi simţim nevoia de distracţie, de amuzament, de abatere a gândurilor de la căcatul în care ne zbatem, dar nu pot să cred că un filmuleţ cu piţipoance poate fi mult mai interesant pentru internautul român decât nişte gânduri lucide despre politicienii de tot rahatul din mândra noastră ţară. Sunt convins că, modest cum îl apreciez, jurnalistul-blogger nu se promovează destul*. Sau, în orice caz, nu atât de agresiv ca blogurile de fun din punctrosferă. Şi rău face.

* drept pentru care i-am adăugat un articol pe ftw.ro; să vedem câtă lume-l votează

***

Am mai zis pe-aici că acum  vreo patru luni am avut proasta inspiraţie de a adopta două tomberoneze abandonate de un „suflet nobil” pe locul meu de parcare. Cred că am nimerit cele mai tâmpite pisici din cartierul Berceni, sau poate chiar din Românica, UE. Un exemplu în spijinul afirmaţiei mele e mai jos, unde vedem o mâţă care mănâncă nisip, după ce l-a cărat din litieră până pe fotoliul din sufragerie. Dacă se întreabă cineva ce caută un prosop de plajă pe un fotoliu dintr-o sufragerie, răspunsul e simplu: se interpune între mâţele care cară nisipul din baie şi fotoliul care mai vrea să trăiască ani buni în sânul familiei care l-a adoptat.

***

Stau şi mă întreb dacă envi prefera vreo 2500 de vizitatori unici cadou în locul unui spaţiu pe server şi al unui subdomeniu aiurea.  Acum îşi poate vărsa năduful şi exersa creativitatea pe o platformă decentă, dacă rămânea pe blogspot cu ăia 2500 de unici ar fi fost în continuare dezamăgit de impotenţa platformei. Mai puţin fericit şi dornic să scrie, zic eu.

Câteodată e extrem de simplu să faci un om fericit, trebuie doar să vrei. Şi când poţi face asta gratis, parcă e păcat să bagi mâna până la cot în buzunarele unora care nu se pricep.

***

Happy Hour cu Măruţă prezintă, mai nou, interviuri cu criminali. Ce-o fi aşa happy în treaba asta nu ştiu, cert e că am avut ocazia să văd cu cât sânge rece vorbeşte un criminal despre victima lui. După doupăzeci de ani, ce-i drept, dar tot mă aşteptam să văd o umbră de regret în ochii lui. N-am văzut-o.

***

Politica pe malurile Dâmboviţei – poza zilei, via stirileprotv.ro. Mai comentăm? Neah.

60366875

***

Twitter scade clar productivitatea. Mă trezesc holbând ochii-n TweetDeck, urmărind linkurile date acolo sau debitând prostii exact când îmi propun să fac altceva. Tot reţeaua asta socială e vinovată şi de lipsa de chef de scris pe blog, a mea sau a altora. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău, se mai limitează poluarea internetului cu tot felul de opinii despre orice. Sau nu, din moment ce eu continui să scriu aici postul ăsta kilometric şi total lipsit de sens.

***

Cam aiurea exerciţiul ăsta, aşa că e momentul să-l închei. Aş fi putut face cel puţin şapte articole din el, ceea ce m-ar fi făcut, după standardele unora, un blogger prolific. Şi-uite-aşa a trecut iar succesul pe lângă mine. Să-mi fie învăţătură de minte!

Categories: aiureli

@aiurea

Comentator foarte renumit pe scara lui de blog. Comentrollează orice, oricând şi fără să i-o ceară nimeni.

3 Comments

El Lunes · 2 Octombrie, 2009 at 06:00

Bine ba, ca eu is bot sau american… Am inteles :)) [-(

claus · 2 Octombrie, 2009 at 12:00

American ninja chiar.
Nu erai nici matale la ora aia pe Twitter. Doar eu, o spammuieritza si niste strainezi care-si promovau articolele. Eram atat de singur in noapte… :))

El Lunes · 2 Octombrie, 2009 at 17:46

Nu eram? Ciudat… De obicei sunt :)

Comments are closed.


aiurea.eu | aiureli despre nimic | Toate drepturile rezervate | Si stangurile la fel.
Atentie! Acest site (poate) contine (si) articole care nu au (aproape) nici o legatura cu realitatea.
Aiureli pe mail